Vasilescu: O altă soluţie pentru cererile sindicatelor din Poliţie, imposibil de găsit

Poliţiştii nu vor mai beneficia de alte creşteri salariale decât cele care au fost convenite săptâmâna trecută, chiar dacă au venit cu o nouă listă de revendicări, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, vineri, la Antena 3.

Până nu va intra în vigoare legea salarizării unitare, o altă soluţie e imposibilă

”Au fost patru revendicări, s-au acceptat două, printre care sporuri la nivelul salariului minim pe economie. Asta e fost principala lor revendicare. Apoi au vrut ca salariul de merit să se transfere cu patru luni mai devreme. Am acceptat să se dea de luna următoare, deși era din august”, a spus ministrul Muncii, precizează sursa citată.

”Dar ieri am văzut o listă de peste 20 revendicări, de exemplu, o primă la pensionare, în condițiile în care poliția are pensie specială, lucru pe care cred că nu trebuie nici să-l luăm în considerare”, a mai spus Vasilescu.

Sindicatele din poliție protestează și vineri, cel mai mare miting fiind însă anunţat pentru sâmbătă, chiar de Ziua Poliţiei Române, când sunt aşteptaţi peste 10.000 de poliţişti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.