Venus Williams, accident grav, o persoană a murit

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, fost lider mondial WTA (2002), a fost implicată într-un accident rutier în Florida care s-a soldat cu decesul unui bărbat de 78 ani, a anunțat poliția locală, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Accidentul a avut loc pe 9 iunie, la Palm Beach Gardens, în apropiere de reședința principală a jucătoarei americane, care luni are programat primul ei meci în turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

Conform raportului poliției, Venus s-a angajat într-o intersecție la volanul unei mașini 4×4 și la ieșire a ciocnit un alt vehicul ce venea din dreapta sa și în care se afla un cuplu în vârstă. Conducătoarea, de 68 ani, și soțul ei de 78 ani au fost transportați la spital după accident. Jerome Barson a suferit un traumatism cranian și a decedat la două săptămâni după accident.

Venus Williams, conform unui comunicat al avocatului ei, Malcom Cunningham, ar fi rulat cu 8 km/h în momentul coliziunii și autoritățile nu i-au aplicat jucătoarei nicio amendă și nici nu au pus-o sub acuzare.

Conform presei americane, familia victimei a deschis o procedură civilă pentru a obține despăgubiri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.