Veste proastă pentru Nicușor Constantinescu

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au decis, luni, ca preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să rămână cu mandatul de arestare preventivă, emis la începutul lunii de Tribunalul Constanţa.
Instanţa a judecat, luni după-amiază, contestaţia formulată de Nicușor Constantinescu la decizia de emitere a mandatului de arestare preventivă, transmite corespondentul Mediafax.

Magistraţii au decis să înlăture din încheierea penală contestată şi din mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu o parte din dispoziţiile unui articol din Codul de Procedură Penală, admiţând astfel în parte contestaţia preşedintelui suspendat al Constiliului Judeţean Constanţa, însă menţinând alte dispoziţii, astfel încât mandatul de arestare preventivă a lui Constantinescu rămâne în vigoare, decizia curţii de Apel constanţa fiind definitivă.

Tribunalul Constanţa a decis în 4 septembrie arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, aflat la tratament în SUA. Măsura a fost luată la solicitarea procurorilor DNA, iar instanţa a judecat această cerere marţi, atunci rămânând în pronunţare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.