Veste proastă pentru Rusia de la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat joi Rusiei să le achite aproape 1,9 miliarde de euro foştilor acţionari de la grupul petrolier Iukos, cu titlu de despăgubiri pentru nereguli în procedura fiscală intentată societăţii în anul 2000, transmite Mediafax în pagina electronică.

Reclamanţii au afirmat că acţionează în numele a circa 55.000 de foşti acţionari spoliaţi. Ei cereau despăgubiri mult mai mari din partea Moscovei – aproape 38 de miliarde de euro, în cadrul acestei proceduri pe care CEDO a soluţionat-o pe fond în septembrie 2011.

La acea dată, Curtea a apreciat că anumite puncte ale procedurii fiscale iniţiate împotriva Iukos au adus atingere drepturilor sale fundamentale, însă şi-a amânat decizia privind despăgubirile datorate de Moscova.

CEDO a refuzat însă să ia în considerare că Kremlinul a împins în mod intenţionat spre faliment, în 2007, societatea opozantului Mihail Hodorkovski, o analiză pe care Rusia a salutat-o atunci.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.