Vești proaste despre vreme

Vremea se va răci din nou în acest weekend. Potrivit meteorologilor, sâmbătă, în regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării vremea se va răci accentuat astfel că temperaturile vor fi mult mai mici faţă de normele climatologice specifice acestei date. În sud şi sud-est temperaturile se vor menţine uşor peste media perioadei, chiar dacă vor marca o scădere şi în aceste zone.

Cerul va deveni variabil în regiunile nord-vestice, dar va avea înnorări în rest. În prima parte a zilei vor fi ploi locale, slabe în Banat, Transilvania şi Moldova, iar după orele amiezei instabilitatea atmosferică se va accentua în sud şi în sud-est. Vor fi averse şi descărcări electrice pe arii extinse în Muntenia şi în Dobrogea, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp, în timp ce în Oltenia astfel de fenomene se vor semnala izolat. În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9…10 grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 21…22 de grade în Lunca Dunării. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 7 grade, uşor mai ridicate în sudul extrem şi în sud-est. Spre dimineaţă, cu totul izolat în nord-vest şi centru vor fi condiţii de producere a brumei.

Și în Capitală, vremea se va răci, dar temperaturile vor fi cele normale pentru această dată, cu o maximă de 18…19 grade şi o minimă de 6…7 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată începând din orele după-amiezei şi se va manifesta prin înnorări, averse moderate cantitativ şi posibil descărcări electrice.

Duminică, temperaturile vor scădea şi în regiunile sudice astfel că vremea va deveni răcoroasă în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Cerul va avea înnorări temporare în nord şi în centru unde local va ploua slab, iar în restul teritoriului va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat. În Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii mixte ziua, iar noaptea vor predomina ninsorile, în special în grupele nordice.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.