Când Madonna a ţinut un concert la Bucureşti în august 2009, ştirea despre megastarul american a făcut înconjurul lumii doar pentru că a fost huiduită cânda rostit câteva fraze despre discriminarea împotriva rromilor. Dacă era vorba doar de concertul ei, evenimentul ar fi meritat, cu indulgenţa, trei rânduri de text banal care ar fi citit de o mână de oameni.

În 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, a numit-o pe o jurnalistă "ţiganică împuţită", iar cuvintele sale au ajuns să fie transmise la Washington pe National Broadcasting Radio, cel mai important post de radio american. Dacă există un subiect care stârneşte pasiuni, antipatii şi dezbatere publică în România şi afară, acesta este cu siguranţă cel legat de etnia rromă şi viaţa sa. Nu mai ţin socoteală câte ştiri am scris în ultima vreme despre ţigani. De la fata de 10 ani care a născut în Spania, un fapt vehement contestat de foştii vecini cu care am vorbit într-o dimineaţă în cartierul Ferentari care susţin că fata este de fapt mult mai în vârstă, până la dezbaterea guvernamentală despre denumirea oficială a etniei, "rrom sau ţigan". Iar cu Damian Drăghici şi Adrian (Copilul) Minune am scos ştiri frumoase.
Orice ştire despre ţigani sau rromi "se vinde" şi se publică în presa europeană şi nu numai. În general când este vorba de rromi, există mai mereu un scandal, fie cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, sau cu guvernul lui Silvio Berlusconi sau alte subiecte pe care le-am menţionat la început.

Totul s-a schimbat pentru mine spre sfârşitul lui noiembrie, când am poposit într-un sat pe nume Udupu, în judeţul Teleorman, în sânul unei familii de rromi. Reportajul la care am asistat s-a concentrat asupra vieţii a două surori. Una, Narcisa, de 22 de ani, şi cealaltă, Claudia, de 18 ani. Două surori, două vieţi comple diferite.
Narcisa stă la Udupu într-o casă mare, cu trei copii, cu socrii, cu animale în curte, o viaţă dură pentru o femeie atât de tânără.
Claudia este o studentă eminentă în ultimul an de şcoală. Vrea să ajungă la Universitate şi să facă un master. A fost deja la două şcoli în Statele Unite şi este ceea ce ar spune americanii un "role model" pentru fetele din aceeaşi etnie, dar şi pentru etnia rromă în general şi, nu în ultimul rând, pentru România.
Povestea familiei Tranca este una optimistă fără să fie dramatică, forţată sau prea sentimentală. Povestea în sine te mişcă, mai ales tatăl acestor fete, Robert Tranca. Un tată mai grijuliu şi mai bun rar mi-a fost dat să văd în viaţa mea. Plânge când copiii lui (sunt cinci) suferă, se îngrijorează de soarta lor şi se implică în problemele lor, îi conduce cu maşina. Pur şi simplu sunt viaţa lui. Şi ei îl adoră.
De ce există această rază de speranţă la sfârşitul acestui an? Robert Tranca şi-a dat seama după ce frumoasa Narcisa s-a căsătorit că ideea de căsătorie la 14 ani nu este bună pentru copii, chiar dacă a fost tradiţia lor de-a lungul anilor. Ceilalţi copii vor avea parte de un altfel de viitor, cu studii, cu şcoală.
Şi dându-şi seama de acest lucru, ne-a zis: "Am greşit... Dar am învăţat din această greşeală". Şi ăsta ar putea să fie un motto pentru noi toţi când păşim în 2011.

Am scris acest comentariu în calitatea mea de preşedinte al Asociaţiei Presei Străine din România.