Viața politică a devenit un casting de lideri

Noile tehnologii ale comunicării în masă și mai vechiul model al statului-spectacol (contează, adică, doar ce produci în talk-show-uri) au transformat viața politică de tip clasic, bazată pe frământările interne ale partidelor, într-o „afacere“ politico-mediatică, semănânâd mai mult cu un casting hollywoodian de actori decât cu ceea ce știam despre alegeri.

Ultimul ales în acest joc de casting este francezul Emmanuel Macron, după ce, recent, Donald Trump a făcut în SUA să fie mai mult decât evident că forța electorală a partidelor clasice este topită deja într-un amalgam de tehnici promoționale mai degrabă cinematografice decât politice.

Politicianul își schimbă sub ochii noștri conținutul. Întâia oară când un talk-show a decis alegerile populației a fost pe vremea confruntării Kennedy-Nixon. De atunci până în prezent, paradigma a ceea ce se petrece în campaniile electorale s-a înnoit în proporție de 90%.

Toată această răsturnare de paradigmă electorală a fost posibilă numai și numai pentru că discernământul alegătorilor a fost el însuși schimbat. În vremea vechiului tipar al discernământului contau ideile și programele. Prea puțin conta, atunci, prezența scenică a candidaților și actoria din spatele acestei prezențe. Acum, contează cel mai mult actoria, rolul, impactul emoțional. Ideile și programele pot fi confruntate în baza unor argumente. Noul discernământ nu mai poate procesa argumentația, ci doar spectacolul din discurs.

Am avut, și noi, această evoluție, fără să îi observăm cauzele și conjuncturile. Cel mai bun vorbitor (orator) din viața politică a ultimilor 27 de ani, Crin Antonescu, a fost selectat, lent, dar sigur, drept lider suprem al liberalilor și a fost la un pas de a câștiga un casting în fața altui actor politic la fel de talentat, Traian Băsescu. Nu a contat faptul că în cei 20 de ani de prezență politică la vârf, Crin Antonescu nu a avut niciodată o inițiativă legislativă sau un proiect legislativ personal. Nu a contat că în cei 20 de ani de prezență politică la vârf, n-a participat niciodată decisiv la construcția unor programe de guvernare ori măcar la identificarea unor domenii sociale care cer reforme urgente. Nu a contat decât imaginea sa de moară de vorbe bine potrivite.

Simultan ascensiunii lui Crin Antonescu s-a petrecut urcușul politic al lui Victor Ponta, care avea să devină premier și să mărturisească, apoi, că dacă n-ar fi devenit premier, n-ar fi aflat cum se face calcularea PIB-ului. Partidele lor i-au propulsat la vârf tocmai fiindcă intuiau bine că alegerile au devenit o afacere de tip casting în care de mult nu mai contează argumentația și confruntarea de idei.

Odată ajunși la putere, cei doi n-au știut să investească vreo competență particulară în actul de guvernare, ci numai să se pândească unul pe celălalt, sub ipoteza că dacă eu vreau toată puterea, și celălalt o vrea.

Unica lor competență aceasta și era: cum să-și facă loc către vârful puterii. De aceea, deși reprezentau 70% din voința electoratului prezent la vot, n-au fost capabili de alt program de lucru, decât să-l saboteze pe cel care mai reprezenta vreo 20% din voturi, dar avea în mână toată puterea.

Prăbușirea acelei alianțe politice (care ar fi putut schimba lupta oarbă pentru putere într-o bătălie pentru dezvoltarea durabilă a României) a fost, în cele din urmă, urmarea faptului că ajunseseră la vârf cei doi înfometați din parabola care spune că, întâlnindu-se în deșert, s-au mâncat unul pe altul până n-a mai rămas decât locul unde s-au întâlnit.

N-a fost apogeul românesc al politicii de casting. Himalaya acestui tipar politic trebuia să poarte până la urmă un nume. I-a fost scris lui Klaus Iohannis să-și pună numele pe culmea castingului pentru rolul de președinte al țării.

Viclenia rațiunii joacă și ea în piesa aceasta: a câștigat, iată, alegerile, un actor de mâna a doua, Liviu Dragnea, fără charismă, dar cu niște idei populiste. N-a putut să-și dea sieși Guvernul, așa că a organizat imediat un concurs de casting pentru rolul de premier și l-a trimis pe încă destul de charismaticul vorbăreț de vorbe goale, Victor Ponta, la locul lui: să le vorbească jurnaliștilor care, la rândul lor, doar joacă roluri de jurnaliști.

O întrebare devine, în aceste condiții, necesară: dacă liderii politici joacă roluri de lideri politici, cine le scrie rolul? Nu integral, dar în tot mai mare măsură, „dramaturgia“ lumii actuale este scrisă de tehnocrați (consultanți, servicii secrete, sociologi, multinaționale etc.). La noi, din păcate, lipsesc din ecuație consultanții de calitate, sociologii de anvergură și multinaționalele cu personalitate juridică română). Ceea ce în SUA este establishment-ul, la noi rămâne să fie întrupat într-o mână de oameni, care, vrând-nevrând, vor forma întotdeauna un stat paralel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.