Viața soldatului pe Frontul de Est

La șapte decenii de la terminarea ultimului mare război mondial, poți retrăi în București puțin din atmosfera confruntării. O experiență inedită pentru pasionații de istorie, pentru copii sau doar pentru curioși. În perioada 13-14 mai a avut loc cea de-a XVII-a ediție a evenimentului Zilele Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, tema fiind „Istoria militară retrăită“.

În România, reconstituirea istorico-militară este un concept relativ nou, deși în străinătate reenactmentul a luat naștere încă din anii ’70. La eveniment au participat asociații de reconstituire atât din București, cât și din țară, iar printre cele prezente s-a aflat și Asociația Redescoperă Istoria, care a avut un stand expozițional nonconformist, în cadrul căruia au fost prezentate aspecte inedite ale vieții soldatului aflat pe Frontul de Est în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Standul a fost amenajat sub forma unui bivuac și a cuprins o poziție de luptă unde a fost prezentată o mitralieră germană MG 34, telefonul de campanie, precum și echipamentul și armamentul aflat în dotarea soldatului român, german sau sovietic. „Momentul pe care am ales să îl reconstituim este momentul 1942, an care a marcat debutul Bătăliei de la Stalingrad“, precizează Mihăiță Enache, președintele Asociației Redescoperă Istoria. „Uniformele, echipamentul și armele pe care le avem expuse se aflau, în urmă cu 75 de ani, în dotarea soldaților care au participat la această bătălie care, practic, a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial“, mai precizează dl Enache.

Din bivuac nu au lipsit nici drapelele de luptă ale celor trei armate reconstituite. Am stat de vorbă cu câțiva membri ai asociației despre ce înseamnă pentru ei reconstituirea istorico-militară și de ce au ales să facă parte din această asociație.

Gabriel Feher

Cum a apărut pasiunea pentru reenactment?

Reenactmentul a derivat din pasiunea pentru istorie și totdeauna a existat interesul ca istoria să redevină o bucată de eveniment trăit față de partea seacă, strict documentară, pe care o știu din școala generală.

Și de ce Asociația Redescoperă Istoria?

M-a impresionat la primele întâlniri entuziasmul membrilor, completat de o cunoaștere robustă a evenimentelor și m-am gândit că pentru mine este un loc potrivit, mai ales că mi se părea că zona care mă interesa pe mine se completa destul de bine cu viziunea asociației.

Cum te simți când îmbraci uniforma de parașutist german?

Într-un fel, emoția e legată de faptul că am făcut parte dintr-o unitate de parașutiști, unde, inițial, instructorii au fost germani. Și totdeauna m-au întrebat cei care au înființat și antrenat instructorii, care au instruit la rândul lor alți instructori, care m-au instruit pe mine: „Oare ce echipament aveau și cum arătau și ce tip de pregătire aveau?”, iar curiozitatea asta a făcut să existe o rezonanță, așa, emoțională, și o curiozitate tehnică. Și așa am ajuns la alegerea ca specialitate a parașutiștilor.

Și de ce armata germană – Wehrmacht?

Am ales armata germană deoarece a dezvoltat cel mai dinamic concept de parașutist, iar acest conflict a reprezentat vârful de performanță tehnică și militară din istorie – acesta este motivul.

De asemenea, sunt legat și de faptul că, în familie, ambii bunici au participat la cel de-al Doilea Război Mondial, iar un unchi îndepărtat, voluntar fiind, a ajuns în armata germană și a dispărut pe Frontul de Est. Unul dintre bunici a fost în armata germană, celălalt în armata română, amândoi au supraviețuit. Unchiul, al cărui nume îl port, nu s-a mai întors de pe front.

Aș mai adăuga un aspect. Pentru mine, reenactmentul nu este legat doar de experiența personală, de emoție, de amuzament, de faptul că schimb informații foarte interesante, ci și pentru că văd evenimentul ca pe o desfășurare, ca pe o continuitate a unui mod de a prezenta, în special celor tineri, evenimentele cu patru dimensiuni: trei spațiale și una temporală, și la care aș adăuga-o pe a cincea, și anume cea emoțională. În momentul în care ei reușesc să atingă o uniformă, să își dea seama de greutatea unei arme și mai ales află de un eveniment, sunt mai interesați să citească mai mult. Eu sunt convins că, în epoca tabletelor, a calculatoarelor, a jocurilor electronice, deschiderea spre a experimenta dinamic – și în afara unei tabere –, cred că e una dintre liniile în care educația și integrarea informațiilor va fi mai interesantă și mai practică mai ales pentru cei tineri.

Vlad Badiu

Cum s-a născut pasiunea ta pentru reenactment?

Eram pasionat de reenactment încă dinainte să știu, de fapt, ce reprezintă. Pasiunea cred că am moștenit-o de la tatăl meu, care îmi povestea mereu despre bunicul, care a luptat pe Frontul de Est, și îmi povestea frânturi, pentru că eu nu l-am cunoscut personal. Ulterior, pasiunea s-a dezvoltat din documentare și din jocurile pe calculator, care au fost un catalizator, ca să zic așa. Eram copil când au început jocurile cu tematica celui de-al Doilea Război Mondial și mai târziu am început să citesc, să mă documentez. Am fost atras foarte mult de partea de istorie și de asta sunt și student acum la Facultatea de Istorie. Pur și simplu, a fost visul meu să fac chestia asta. Iar când am fost la Zilele Muzeului Militar, în 2014, am fost foarte surprins de ceea ce se întâmpla acolo, pentru că nu-mi venea să cred că există așa ceva și în România. Și m-am și gândit: „Vreau și eu o uniformă! Vreau să fiu și eu neamț!”. Apoi mi-am dat seama ce înseamnă, de fapt, reenactmentul și că acesta are un scop mult mai profund decât de a te îmbrăca într-o uniformă. Mesajul cultural pe care îl ascunde este de a oferi publicului o bucățică de istorie vie pe care nu are cum să o cunoască altfel. Și încerci să îi oferi publicului ceva palpabil, ceva concret, cât mai aproape de el – la modul cât se poate de aproape. Nu cred că există să aduci ceva mai aproape de un om decât ceea ce facem noi.

Și de ce ai ales Asociația Redescoperă Istoria?

Datorită lui Mihăiță Enache, președintele asociației. El m-a sunat la o lună după ce am venit în vizită la Zilele Muzeului Militar, după ce am fost foarte impresionat de nebunia care se întâmpla acolo și pentru că am văzut, pur și simplu, cum crește asociația în acești trei ani de când a fost înființată. Chiar sunt foarte mândru de chestia asta, pentru că am văzut cum a crescut asociația. Și pot să spun că, de exemplu, față de început, când eram doar patru membri (și mă refer aici și la echipament, și la armamentul din dotare, dar și la cunoștințele pe care le aveam și pe care le-am completat ulterior), este o adevărată dezvoltare. Practic, am învățat unii de la alții, întâi cercetând individual și apoi împărtășindu-ne unii altora informațiile acumulate – mi se pare o chestie fenomenală, care mă umple de energie. Adică după fiecare eveniment de-al nostru – gen Zilele Muzeului Militar, Noaptea Muzeelor, Școala de Vară, după acțiuni la școli generale, licee etc., sunt plin de energie și radiez de fericire. Consider că este un mesaj foarte frumos pe care îl avem, pentru că oamenii, în special copiii, trebuie să cunoască istoria. Adică dacă te uiți doar la televizor și nu vezi așa ceva live, viziunea ta despre istorie poate să fie denaturată, așa că trebuie să o simți. Vezi astfel și care a fost viața soldatului pe front – de fapt, cred că asta este și principala chestie pentru care eu fac parte din această asociație –, publicul trebuie să știe exact care a fost viața soldatului, pentru că el a contat, el a fost elementul principal și, totodată, cel mai fragil.

Ce te-a determinat să alegi ca reenactor perioada celui de-al Doilea Război Mondial și nu Primul?

În viziunea mea, cel de-al Doilea Război Mondial este un conflict apărut după o perioadă în care noi aveam impresia despre umanitate că a ajuns undeva la apogeu, aveam o părere foarte bună despre noi și totuși am ajuns într-un timp atât de scurt să ne facem niște lucruri de neimaginat, ca de exemplu ce a însemnat viața de front sau războiul în sine. M-a șocat că nu am învățat nimic din Primul Război Mondial – la finalul lui nu s-a rezolvat nimic și oamenii puteau să jure că nu se va mai repeta un astfel de conflict, ca să se ajungă, după câteva decenii, la un război de o amploare mult mai mare decât prima dată, mi se pare de neînțeles. Oamenii trebuie să afle ceea ce s-a întâmplat. Generația noastră, cel puțin, este ignorantă. Se gândește la război ca fiind ceva îndepărtat, ceva ce s-a întâmplat demult – au murit unii și cam atât. S-a întâmplat acum 70 de ani. Acum 70 de ani e atât de mult? Pentru tineri este. Dacă stai să te gândești, la ce părere bună avem despre noi, așa gândeau și ceilalți la momentul acela despre ei, că sunt minunați și buni. Cred că acesta este mesajul.

Gabriel Ivănescu

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru reenactment?

Nu știu dacă este pasiune pentru reenactment, mai curând liantul principal este pasiunea pentru istorie – cred că aici e vâna principală. Pasiunea pentru reenactment este în același timp un fel de ambiție, pentru că reconstituirea istorico-militară este tot un fel de istorie – eu am o grămadă de colegi care sunt și ei absolvenți de Istorie și publică, pe când eu lucrez într-o companie de IT. Deci, dorința aceasta de a merge mai departe, de a citi, cel puțin de a contribui cu ceva, cât de puțin, la cercetare m-a făcut să îmi doresc să fiu în asociație.

Și de ce ai ales Asociația Redescoperă Istoria?

Cred că a fost o conjunctură de evenimente, noi ne-am întâlnit în 2015 la eveniment la Muzeul Militar, să zic așa, ne-am descoperit, eu am fost uimit să îi văd așa echipați, Kübelwagenul a avut și el o contribuție majoră, deoarece este singurul vehicul de acest gen din România. Din punct de vedere istoric, sau cel puțin din punctul de vedere al istoriei militare, m-au pasionat din totdeauna aspectele legate de Armata Roșie, Frontul de Est și nu numai cel de-al Doilea Război Mondial. Să zic conex, așa, cu pasiunea pentru istorie, sunt pasionat și de modelism, iar domeniul pe care îl agreez cel mai mult este aviația militară sovietică din anii ’50, ’60, ’70. Cam acesta cred că a fost liantul în principal.

Care este percepția ta asupra evenimentului?

Eu cred că a fost impresionant, în sensul că foarte multă lume e interesată, foarte mulți copii sunt interesați, cumva domeniul acesta începe să capete un pic de interes din partea publicului larg, sau cel puțin așa percep eu. Eu zic că e OK, din punct de vedere al tracului sau al prezenței publicului larg în preajma mea, sunt acomodat, am mai organizat evenimente cu public și e ceva de suflet, care îmi place, nu pot să zic nu. Trăgând linie, pot spune că a fost fantastic, a fost frumos. Este o experiență inedită. Cel puțin în viziunea mea, reenactmentul este un domeniu la început, într-o fază incipientă, care, la momentul acesta, în România, își trăiește copilăria în comparație cu alte țări. Materialul exist, oamenii pasionați sunt și, atât timp cât există pasiune, există și posibilitatea să se facă ceva pentru a se atinge nivelul din străinătate. Singurul impediment ar fi financiar. Un echipament așa cum trebuie costă. Eu cred că va fi din ce în ce mai bine, există materiale, există experiența celor din afară, adică oricând se poate învăța. Cât timp există oameni pasionați, acesta este motorul principal, iar, astfel, din punctul meu de vedere, se pot străpunge și munții.

Ionuț Enache

Cum a apărut pasiunea pentru reenactment?

Prima dată când am luat contact cu reenactmentul a fost în vara anului 2015, la Muzeul Militar Național, când m-am oferit voluntar la îndemnul fratelui meu mai mare, Mihăiță Enache. Într‑un fel, de la el am luat microbul acesta de reenactment – eu, în principiu, am zis: „Măi, mă duc acolo să fiu și eu statuie vie”, dar pe parcurs a început să-mi placă să povestesc despre echipamentul meu, despre arme și, în principiu, despre istorie. După acea experiență, deși la liceu nu eram primul la istorie, mi-am descoperit o nouă pasiune.

Cum te simți să vezi că publicul este interesat de ceea ce prezinți?

Întâi mă așteptam să fiu într-un con de umbră, apoi am văzut că, indiferent de vârsta pe care o ai, oamenii chiar te ascultă cu plăcere și chiar își exprimă opinia sinceră.

Care a fost cea mai importantă acțiune pentru tine?

Prima la care m-am oferit voluntar. Atunci am zis: „De ce nu?” și am simțit că aici îmi e locul. Este o experiență relaxantă în care poți întâlni o gamă variată de oameni, de personalități și, în același timp, poți învăța ceva în plus.

Cum te simți atunci când porți uniforma unui soldat român?

Străbunicul nostru a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și acest lucru m-a determinat să reconstitui infanteristul român din anii ’40 – mândria că un strămoș de-al meu a luptat pentru libertatea țării. Așa cum a spus și camaradul meu Vlad Badiu, noi, ca tineri, suntem ignoranți. Au trecut peste şapte decenii de la cel de-al Doilea Război Mondial. Din fericire, noi nu ne‑am născut atunci, noi suntem aici, ca reenactori. Iar eu încerc să le deschid ochii tinerilor că acei oameni chiar au murit pe front și s-au sacrificat pentru noi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alice-Diana Boboc 16 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.