Vicepremierul „aproximativ” şi colegii săi octodocţi

Nu cred că un politician trebuie să aibă limbajul şi cunoştinţele unui academician adevărat, dar nici nu accept ca el să apară în public precum un ins din Ferentari şi să declare ritos în faţa camerelor de luat vederi că, în urma inundaţiilor din localitatea vâlceană Vaideeni, s-au înregistrat „APROXIMATIV doi morţi”, sau ca superiorul său pe linie de guvern care, cu ditamai doctoratul cu care se împopoţonează, ne spune că nu trebuie ca „DOIŞPE mii de mame” să fie obligate să dea banii înapoi ori că numele a „DOIŞPE bănci” au fost reţinute să facă şi să dreagă etc. Las că nici ministrul Armatei, Mircea Duşa, nu a fost deloc mai breaz când informa ţara că sicriele cu „MORŢII DECEDAŢI” în tragicul accident din Muntenegru vor fi aduse pe calea aerului în ţară! Ca urmare, a vorbi doar despre faptul că Rozalia Biro, udemerista ce voia să ocupe scaunul ministrului Culturii în Guvernul Ponta, cunoaşte limba română ca o limbă străină mi se pare puţin forţat, dar îngrozitor de adevărat şi deprimant.

În această ordine de idei a calităţii şi condiţiei intelectualului nu ezit s-o trec şi pe Ecaterina Andronescu, despre care multă vreme am crezut că ar putea reprezenta un reper al verticalităţii şi integrităţii. Când Traian Băsescu a ieşit prima oară la televiziuni să anunţe că premierul Ponta ar trebui să facă alte propuneri la Cultură şi Buget în locul nevinovaţilor Biro şi Manda, Ecaterina Andronescu a mers las B1TV, unde a făcut un scut verbal pentru cea care putea fi prima femeie „bipedă” ce se putea ocupa de destinele culturii române. A fost o pledoarie pro-Biro, de fapt pro-coabitare PSD-UDMR de toată jena, descalificantă pentru intelectualul de rasă şi moralitate, care credeam că este cea care a condus ani de zile Politehnica bucureşteană sau ministerul de resort. Am avut în faţă o oportunistă banală, de serviciu (în alt context aş folosi un limbaj legat de limbi), pe care abia acum am înţeles-o ce gesturi penibile face când joacă alba-neagra cu voturile românilor la europarlamentare, ce renunţă la mandat din aceleaşi calcule meschine din care exclude dorinţa expresă a electoratului. Cum, adică, el o votează ca europarlamentar, dar, odată aleasă, ea renunţă la mandat pentru că se consideră, chipurile, mai utilă pe scena politică internă, adică mergând din televiziune în televiziune, încât uneori nici nu mai ştie în ce studio se află, pentru prestaţii precum cea care mi se pare antologică în cazul udemeristei culturnice. În context, dacă tot vorbim despre Ecaterina Andronescu, aş povesti că mi se pare la fel de jenant un fapt legat de un gest de-al său: când, în iarnă, ea salutase demisia directoarei de la o şcoală bucureşteană, unde o învăţătoare ceruse bani părinţilor pentru nu ştiu ce fonduri ale clasei, ce credeţi că a făcut un intelectual autohton, care se vrea academic, moralist, cinstit, drept şi principial, dar, de fapt, e una dintre cele mai triste figuri ale legendarului lichelism românesc? A salutat gestul Ecaterinei Andronescu, care, la rândul ei, …salutase gestul directoarei amintite! Să mai crezi în atare specimene, unde este oare acel intelectual serios şi demn, dedicat unei cauze cu adevărat nobile?

Din punctul meu de vedere, asistăm la o trivializare a importanţei şcolii, educaţiei şi moralei în societate, la o răsturnare crasă a valorilor şi la un cult deşănţat al imposturii, în momentul în care au devenit exponenţiali inşi precum Gabriel Oprea, despre care ştim că este şi ditamai generalul, „umflat” ca recompensă de Traian Băsescu cu nu ştiu câte stele, la concurenţă (sic!) cu generalul cu patru stele Dwight Eisenhower (erou incontestabil al fronturilor celui de Al Doilea Război Mondial), doar pentru că s-a pretat să facă un joc politic murdar şi să se desprindă din PSD alături de nişte „locotinenţi” de două steluţe morale şi intelectuale pentru a forma un avorton politic năşit de acelaşi Băsescu, care apoi să intre într-o alianţă guvernamentală după pohta ce a pohtit-o preşedintele. Pe urmă, să nu o uităm pe individa cu cacofonia între prenume şi nume din era Boc, care striga din toţi rărunchii „Ciocu` mic! Acum noi suntem la guvernare!”. Din aceeaşi sinistră perspectivă nu-mi va fi ruşine niciodată cu un alt individ, Cristian Diaconescu, fost judecător de Buftea, pare-mi-se, care, imediat după ce a pierdut alegerile pentru postul de preşedinte al PSD, s-a dus în miez de noapte să bată la porţile Cotroceniului spre a-şi oferi serviciile. Asta da moralitate politică, mon cher, vorba lui nenea Iancu, dar, aşa cum spunea un important personaj autohton, ar trebui ca ei să şi ştie despre cine vorbim aici. Până când se va întâmpla asta, rămânem, din păcate, cu cei ce au inundat peisajul politic, social şi cultural dâmboviţean, transformându-l într-o mocirlă a sfertodocţilor şi octodocţilor.

P.S. Dacă aceeaşi Rozalia Biro ar fi fost propusă pentru acelaşi post, dar în Guvernul Boc, Băsescu ar fi reacţionat la fel?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.