Vicepreședintele SUA „inspectează“ limesul estic

SUA „denunță“ presiunile exercitate de Rusia asupra aliaților din estul Europei și asigură că președintele Donald Trump va aproba, „în curând“, noile sancțiuni impuse Moscovei. Acesta a fost mesajul lansat marți în Muntenegru, cu care s-a încheiat turneul est-european al vicepreședintelui american Mike Pence, care a mai inclus Estonia și Georgia. Turneul european al vicepreședintelui SUA vine într-un moment în care tensiunile dintre Moscova și Washington s-au accentuat: Rusia a ripostat la impunerea unor noi sancțiuni americane, cerând diplomației SUA să-și reducă echipa din Rusia cu 755 de angajați.

„Suntem cu voi, suntem alături de voi“, a declarat Mike Pence la Tbilisi, alături de Ghiorghi Kvirikașvili, premierul unei țări ciuntite teritorial, în urma războiului cu Rusia din 2008, și care, începând de la Summit-ul NATO de la București din același an, așteaptă în van unda verde pentru aderarea la Alianță, electoratul dezamăgit îndreptându-se, între timp, către partidul Visul Georgian al unui miliardar care dorește cultivarea unor relații mai apropiate cu Moscova. Vizita lui Pence în Georgia a avut loc în timpul celor mai ample exerciții militare americano-georgiene care au avut loc pe teritoriul acestei foste republici sovietice.

Acest turneu „este dovada faptului că America nu are aliați mici, ci doar aliați puternici“, a spus Mike Pence la Podgorița. „Curajul vostru, în special în fața presiunii ruse, este o sursă de inspirație pentru întreaga lume și vă felicit“, a adăugat Pence în Muntenegru, cel mai nou stat membru NATO, o țară în care la finalul anului trecut a fost dejucată, potrivit autorităților muntenegrene, o tentativă de lovitură de stat și asasinarea fostului premier Milo Djukanovic, cu implicarea unor membri ai spionajului militar rus, chiar în ziua alegerilor parlamentare.

Miercuri, la Podgorița, vicepreședintele Mike Pence a participat la un summit al Cartei Adriatice, forum format din state balcanice membre NATO sau care aspiră la acest statut. Au participat lideri din Macedonia (o țară care a trecut printr-o criza politică de peste doi ani și unde situația s-a stabilizat prin intervențiile UE, SUA și cooptarea la guvernare a minorității albaneze), din Albania (acolo unde sistemul judiciar este supus unei reforme fără precedent, supervizată de SUA și UE), din Serbia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Croația și Slovenia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.