Victor Ponta a scăpat de dosarul de plagiat

Premierul Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat. Contestaţia formulată în instanţă prin care s-a cerut infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de procurori şi redeschiderea dosarului a fost respinsă, luni, de instanţa supremă. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.

Procurorii de la Parchetul General au dat NUP în dosarul de plagiat al lui Ponta anul trecut imediat ce la cârma instituţiei a fost instalat Tiberiu Niţu, propus pentru această funcţie chiar de premier, care ocupa la acea vreme interimar şi postul de ministru al Justiţiei. Soluţia dată de procurori a stârnit mari suspiciuni atunci prin rapiditatea cu care a fost adoptată de anchetatorii, respectiv imediat după instalarea lui Niţu de către Ponta în fruntea Ministerului Public.

Trei persoane, Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru, au contestat în instanţă soluţia dată de procurori, iar Înalta Curte s-a pronunţat astăzi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de Papahagi, Neamţu şi Ofiţeru în cazul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de Ponta în cazul plagiatului.

Aceasta a fost ultima cale de atac la decizia procurorilor, soluţia pronunţată de instanţa supremă fiind definitivă.

La începutul lunii iulie 2013, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară.

Denunţătorii premierului au atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dat o soluţie definitivă.

În iunie 2013, avocatul denunţătorilor lui Victor Ponta în cazul plagiatului a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Avocatul denunţătorilor a solicitat astfel infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de craţie intelectuală a patru autori”.

Potrivit articolului 141 din Legea nr. 8/1996, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi insuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor”.

Un procuror de la Parchetul General a susţinut în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat în 113 pagini din cele 292 ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, după cum se arăta în denunţul făcut în august 2012 de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

„În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului şi nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupuse a fi plagiate”, se preciza în documentul citat.

În rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a susţinut că „identitatea între două texte nu este un criteriu absolut pentru stabilirea existenței unei încălcări”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.