Victor Ponta amenință comercianții

Premierul Victor Ponta a cerut miercuri ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei să verifice situaţia preţurilor din magazine după ce presa a relatat că lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente înainte de reducerea TVA la 9% din luna iunie.

„Să începeţi deja să verificaţi dacă ceea ce a apărut în presă e adevărat, dacă hypermarketuri, dacă comercianţi profită de cea mai bună măsură pe care puteam s-o luăm vreodată pentru agricultură şi pentru consumatorii din România, reducerea TVA, pentru a-şi mări preţurile acum, ca să rămână după aceea la nivelul pe care şi-l doresc”, a cerut Ponta.

Premierul a precizat în acest context că Guvernul nu poate îngheţa preţurile, dar poate introduce măsuri precum taxe speciale foarte mari, pentru a preveni speculaţiile comercianţilor privind preţurile.

„Am auzit tot felul de tâmpenii liberal-comuniste, că să dăm orodnanţă să îngheţăm preţurile. Suntem în Uniunea Europeană, suntem economie de piaţă şi nu putem îngheţa preţurile, cum de altfel nu prea reuşeau nici comuniştii să le îngheţe. Avem măsuri legislative pe care le putem lua, nu ordonanţe de îngheţare a preţurilor. Putem să introducem taxe speciale pentru cei care folosesc acest prilej şi nu voi ezita – şi vă rog să îmi propuneţi, dacă constatăm că într-adevăr există aceast situaţie – vom pune nişte taxe atât de mari încât tot ce câştigă în mod speculativ să piardă pe partea cealaltă. Nu voi ezita să iau nicio măsură europeană şi constituţională, nu trăsnăi comuniste”, a declarat acesta.

Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii ca, în viitoarea şedinţă de Guvern, să îi prezinte un raport privind verificările.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.