Victor Ponta ar putea fi exclus din avocatură

Baroul Bucureşti ar putea discuta marţi solicitarea europarlamentarul Monica Macovei privind excluderea fostului premier Victor Ponta din avocatură.

Pe 2 august, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras fostului premier titlul de doctor, Macovei a cerut excluderea lui Baroul Bucureşti afirmând că fostul premier nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, el fiind primit la cerere, cu scutire de examen, pe baza diplomei de doctor în drept.

Solicitarea a fost adresată decanului Baroului Bucureşti, Ion Dragne, şi prezentată pe Facebook.

Cer, din nou, Baroului București să îl excludă de urgență pe Victor Ponta.
Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, așa încât nu mai poate rămâne nicio o clipă în Baroul București.

“În atenția: Baroului București
Domnului av. Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti

Domnule Decan,

Vă solicit excluderea imediată din Baroul București a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”. Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educației, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a exercita profesia de avocat.

Potrivit informațiilor furnizate chiar de Baroul București, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispozițiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluționării cererii de primire” (România Liberă). Art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că “(2) la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept”.

Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului București, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universității București de “renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București”, însă Baroul București nu a luat o decizie în acest sens, anunțând că așteaptă ca Universitatea București să accepte sau nu “renunțarea” la titlul de doctor în drept.

Consider ca situația era clară și în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul București a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunța la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecință, și Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept.

Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educației, și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeți imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul București pentru a respecta legea.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.