Victor Ponta dezinformează în serie

Victor Ponta – în ce calitate, de premier, sau de candidat? – a participat la o acţiune la MAI. Şeful social-democraţilor l-a atacat pe Blaga pentru o afacere scandaloasă derulată de Cristian David şi girată de C.P. Tăriceanu.

Atac şi contraatac

Victor Ponta a participat miercuri la o ceremonie în cadrul căreia a înmânat angajaţilor din Poliţie, Poliţia de Frontieră, Jandarmerie şi ISU cheile primelor autoturisme Duster dintr-un lot final de 5.150 de autoturisme care vor fi achiziţionate în cadrul unui program de înnoire a parcului auto al ministerului. Cu această ocazie, Victor Ponta a făcut următoarea declaraţie: „Sunt foarte bucuros că după ce domnul Blaga a reuşit să ia Loganuri cu 70.000 de euro, noi am luat Dusteruri cu 11.000 de euro şi am vrut să-l felicit pe domnul ministru Gabriel Oprea pentru asta”.

Imediat a venit şi replica lui Vasile Blaga: „Ponta nu se astâmpără şi minte în continuare de îngheaţă apele. Nu mai departe de astăzi. Minte sau se senilizează şi e păcat pentru un tânăr. Spunea azi, atunci când a înmânat cheile, demonstrativ, la o serie de maşini cumparate pentru Ministerul de Interne, că în timpul mandatului meu s-ar fi cumpărat Dacii cu 70.000 de euro. Uită omul asta, sau minte, de fapt, că aliatul lui de nadejde, Cristi David şi Tăriceanu erau cei care cumparau Dacii cu 70.000 de euro şi de fapt asta a fost şi una din temele campaniei din 2009”.

Scandalul „Logan” aşa cum a fost în realitate

Vasile Blaga are dreptate. În acest caz, Victor Ponta ori a recurs la o dezinformare de zile mari – atac la strategul de campanie al lui Klaus Iohannis, ori suferă de o boală care îi afectează grav memoria. Pentru că este (a fost) vorba de un imens scandal al anilor 2008 şi 2009 şi este imposibil să greşeşti atunci când te referi la el.

„Afacerea Loganu”, cum a fost numită în epocă, a debutat pe 14 octombrie 2008, când Traian Băsescu a suspendat o şedinţă CSAT pentru că a aflat că MAI a achiziţionat un set de maşini, printre care şi 392 autoturisme Dacia Logan, cu câte 60.000 de euro: 12 mii preţul de achiziţie al maşinii la care se adăugau dotări de 48.000 de euro. Cu TVA cu tot, preţul ajungea la 78.000 de euro. Atunci, Traian Băsescu îl acuza pe ministrul de resort, Cristian David, că i-a introdus pe „şestache” în CSAT documentul prin care se achiziţionau respectivele autoturisme.

S-a declanşat un scandal monstru. „Ministrul Cristian David a aruncat răspunderea pentru contractul de achiziţionare a Loganurilor pe comisia care a girat licitaţia. Componenţa acestei comisii este ţinută în continuare la secret. Altfel spus, vina se pasează de cinci zile încoace, după ce preşedintele Băsescu l-a acuzat pe ministrul David că vrea să se descarce de gestiune la Cotroceni prin introducerea contractului fierbinte în CSAT pe sub masă. Premierul Tăriceanu este însă mulţumit că ministrul de Interne a aruncat, la rândul său, pisica în ograda Poliţiei, eliminând în acest fel din ecuaţie Guvernul” (ştire din epocă – România Liberă).

Ponta a lovit în aliaţii săi

Practic, încercând să lovească într-un adversar, Victor Ponta a lovit într-unul dintre aliaţii săi: C.P. Tăriceanu, premier la vremea respectivă şi cel care a girat achiziţia respectivelor Loganuri. Dar şi cel care a lucrat efectiv la această achiziţie, Cristian David, este şi el aliat cu Ponta, pentru că este unul dintre aderenţii la grupul lui Tăriceanu care îl susţine pe actualul premier. Ar mai fi o problemă: după Cristian David, la Interne, în guvernul Boc 1 (PDL + PSD) au urmat Gabriel Oprea (22 decembrie 2008-13 ianuarie 2009), Dan Nica, interimar, 13 ianuarie – 20 ianuarie 2009, Liviu Dragnea (20 ianuarie – 1 februarie 2009) şi Dan Nica (2 februarie – 1 octombrie 2009). Exact în primele luni ale anului 2009 s-a cerut să se denunţe contractul cu firma de leasing prin care au fost achiziţionate cele 392 de maşini la suprapreţ, dar miniştrii PSD pe care i-am trecut în revistă au muşamalizat totul. Un motiv în plus pentru Victor Ponta să nu redeschidă subiectul despre o afacere urâtă şi transpartinică. Este şi motivul pentru care trebuie pus semnul egal între cele două variante: dezinformare şi boală.

O întrebare

Legat de toată povestea de miercuri, se mai impune o întrebare: Victor Ponta a fost la ceremonia de la MAI în calitate de premier sau de candidat la Preşedinţie? Înmânarea cheilor maşinilor achiziţionate pentru MAI se încadrează în categoria activităţilor oficiale pe linie de guvern. Atacarea strategului de campanie al unui candidat la Preşedinţie se înscrie în sfera campaniei electorale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Theo Marcovici 128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.