Victor Ponta, discuţii cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic

Premierul Victor Ponta a avut o discutat vineri, la Belgrad cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, despre criza refugiaților, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Guvernul României.

În cadrul unei vizite informale de lucru, Ponta și Vucic au vorbit despre ”afluxul de refugiați în Europa din ultima perioadă și modul în care Uniunea Europeană precum și alte state europene pot face față acestei situații”, arată sursa citată.

”Cele două guverne se vor informa reciproc pe această temă în perioada următoare, vor continua eforturile comune pentru a preveni și combate traficul de persoane la nivel regional și vor avea în atenție inițiativele la nivel european pentru o gestionare eficientă a acestei crize”, se mai arată în comunicatul Executivului.

De asemenea, cei doi șefi de guverne au purtat discuții și ”evoluția proiectelor de cooperare stabilite cu prilejul trilateralei de la Craiova, din prima parte a acestui an, o atenție specială fiind acordată proiectelor din domeniul energetic, transporturilor și dezvoltării regionale”.

Astfel, s-a stabilit ca, până la finalul lunii octombrie, grupele de lucru formate pentru gestionarea proiectelor comune prioritare să se întrunească și să prezinte celor două guverne progresele înregistrate și propuneri concrete de accesare a unor programe de finanțare europene în sprijinul acestor proiecte. Premierul sârb a prezentat cu acest prilej evoluțiile din ultima perioadă în parcursul spre aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, mai informează Givernul României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.