Victor Ponta ori are căderi grave de memorie, ori minte fără să clipească

Victor Ponta a declarat că în calitate de premier nu a participat niciodată la un vot de ridicare a imunităţii în Cameră. Stenogramele îl contrazic pe Victor Ponta. PSD-iştii au aplaudat când s-a anunţat respingerea cererii DNA în privinţa fiului preşedintelui CJ Prahova.

Două declaraţii

În această săptămână, una „plină” privind asaltul Justiţiei asupra unor politicieni acuzaţi de corupţie, Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii, din care redăm două: „N-am participat niciodată (la şedinţe de ridicare a imunităţii – n.a.), după cum ştiţi foarte bine. Pentru că am funcţia de şef al guvernului şi din această funcţie de şef al guvernului trebuie să fiu implicat cât mai puţin în ceea ce ţine de relaţia dintre justiţie şi parlament”.

„Am reiterat un mesaj foarte clar privind acuzaţiile aduse unor membri ai partidelor în această perioadă: acela de a se pune la dispoziţia Justiţiei, de a ajuta la aflarea adevărului şi, dacă Justiţia va spune că sunt vinovaţi, să îşi asume responsabilitatea. Nimeni nu va bloca Justiţia!”.

Prima declaraţie face parte din categoria „eschive”, Victor Ponta nevrând să răspundă cum va vota la cererile DNA de ridicare a imunităţii unor membri PSD. De aceea a preferat să spună că nu a participat niciodată de când este premier la astfel de sesiuni de vot. A doua declaraţie sună normal: „Nimeni nu va bloca Justiţia”.

„Niciodată” = 17 februarie 2014

Toate bune şi frumoase, numai că Victor Ponta are probleme grave în ceea ce priveşte memoria, fie minte cu neruşinare. Pentru că, pe 17 februarie 2014 (deci doar în urmă cu câteva luni, nu acum un an sau doi), în plenul Camerei Deputaţilor s-a dezbătut şi s-a supus la vot Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD de Prahova Vlad Cosma. Uitându-ne pe stenograma şedinţei, observăm că la apel (s-a votat secret cu bile) a răspuns prezent şi „Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta” (stenogramă). Victor Ponta, alături de alţi 7 miniştri PSD şi 2 miniştri PC, a votat chiar la început (de regulă, la scrutine cu bile, membrii guvernului votează primii, pentru a putea ulterior să plece la ministere – n.a.).

Care a fost atunci rezultatul votului? 105 deputaţi au votat „pentru” şi 207 deputaţi au votat contra. Deloc întâmplător, PSD plus PC şi UNPR s-au mobilizat exemplar şi au avut o majoritatea confortabilă. Cei mai mulţi deputaţi PNL, PDL au absentat, tocmai pentru că se ştia că o să fie un vot în favoarea lui Vlad Cosma, şi nu voiau să fie acuzaţi că ei ar fi pus piedică actului de justiţie.

După cum se poate vedea, Victor Ponta s-a aflat în sală la votare, a votat, deci acel „niciodată nu am participat” oare cum poate fi interpretat? La fel şi acel „nimeni nu blochează Justiţia”.

PSD-iştii au aplaudat votul anti-DNA

Vă prezentăm partea din stenogramă din momentul anunţării oficiale a rezultatului votului:

Adrian Solomon

Stimaţi colegi,

Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile asupra cererii ministrului justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Cosma Vlad-Alexandru, formulată în dosarul nr.183/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor – 405
  • Numărul deputaţilor prezenţi – 335
  • Numărul total de voturi exprimate – 327
  • Numărul total de voturi anulate – 5
  • Număr de voturi valabil exprimate, din care: – 322
  • voturi pentru – 105
  • voturi contra – 217

(Aplauze)

Ca urmare a faptului că, din totalul de 405, au fost prezenţi 335, din care şi-au exprimat votul 327, iar din acest număr 105 au votat pentru încuviinţarea arestării preventive, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat că nu este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului Cosma Vlad-Alexandru, formulată în dosarul nr.183/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

Încheiat astăzi, 17 februarie 2014.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.