Victor Ponta, scos cu duba ca să fie ferit de un grup de protestatari

Întâlnirea lui Victor Ponta cu activul de partid din zona de nord-vest s-a terminat foarte prost. Au existat semnale privind o manifestare ostilă faţă de premier a unor grupuri masive de tineri, drept urmare SPP-ul şi poliţia din localitate au luat măsuri pentru a-l feri pe Ponta de huiduieli şi fluierături. Vă prezentăm o relatare de la faţa locului apărută în publicaţia „Maramureşenii.ro”.

Ponta scos cu duba pentru a evita huiduielile

Câteva zeci de băimăreni au stat în frig vreme de aproape două ore pentru a aștepta ieșirea lui Victor Ponta din sala Millenium, unde acesta a participat la o întâlnire cu activul de partid PSD din județele din nordul țării. Observând că grupurile care așteptau în Centrul Vechi, formate din cetățeni simpli dar și din membri ai organizațiilor de tineret ale PNL și PDL, aveau intenții clare de a îl huidui pe Ponta, forțele de ordine și strategii de imagine ai PSD au decis să rezolve evacuarea candidatului PSD din zonă prin folosirea unei dube-microbuz, cu care venise la Baia Mare o parte a delegației de la centru. În jurul orei 18.25, la sfârșitul ședinței, forțele de securitate formate din agenți SPP și ai Poliției Locale, care au acționat cu maxim profesionalism și eleganță și fără a permite sau provoca manifestări de violență, au decis să mute microbuzul în fața intrării în clădire, l-au urcat pe candidatul PSD și pe însoțitorii săi principali în dubă și au însoțit vehiculul prin mulțime, până la ieșirea din zona ocupată de cetățeni. Observând că se va întâmpla ca grupurile de protestatari să le strice festivitatea, liderii PSD Maramureș au mobilizat în fața clădirii circa 20 de tineri din organizația de juniori și un grup de pensionari veniți să își aplaude favoritul și i-au îndemnat pe aceștia să scandeze lozinci favorabile. A rezultat pentru circa 10 minute un cor de scandări de ambele părți, într-o confruntare strict verbală, fără violențe fizice. La momentul ieșirii din clădire a lui Ponta, scandările au atins maximum de intensitate, iar ieșirea microbuzului s-a făcut într-un amestec de huiduieli, fluierături, aplauze și scandări pro-PSD”.

Integral, textul articolului şi un video-foto reportaj aici: http://maramuresenii.ro/ponta-huiduit-si-dus-cu-duba-de-la-baia-mare/

De ce s-a protestat de la Baia Mare

Reamintim, în cadrul întâlnirii cu activul de partid din zonă, Victor Ponta a lansat din nou un atac absurd la adresa lui Klaus Iohannis, de această dată venind cu o altă variantă din tema de campanie a ruperii Transilvaniei. Eu cred că și Klaus Iohannis vrea descentralizare, dar știți la fel de bine ca mine că orice idee de descentralizare venită de la Iohannis va fi considerată oriunde în altă parte ca o idee de secesiune, ca o idee că ne despărțim iarăși și ne împărțim între cei din vest, cei din est, cei din sud, cei din nord”. Din informaţiile pe care le-am primit în cursul nopţii de la Baia Mare, manifestarea de protest ar fi fost generată de dezinformările şi manipulările proferate de Ponta la adresa contracandidatului său şi de umilirea românilor din diaspora atât prin îngreunarea procesului de votare, cât şi a declaraţiilor din zilele precedente ale premierului şi ale miniştrilor Dragnea, Corlăţean şi Stanoevici.

Vizită de partid şi de stat

Victor Ponta a fost însoţit la Baia Mare de către C.P.Tăriceanu, miniştri Ioan Rus, Mircea Duşa, Doina Pană, Aurelia Cristea şi Daniel Constantin, precum şi de fostul ministru Radu Stroe. Deşi a fost vorba de o acţiune de partid, autorităţile locale au pregătit oraşul ca pe vremea unei vizite de lucru a lui Ceauşescu. Redăm un fragment din relatarea apărută tot în Maramureşenii.ro

Centrul Vechi al Băii Mari a devenit astăzi (joi – n.a.) zonă de securitate de risc maxim, fiind împânzit de forțe de securitate locale și naționale, care să îi asigure premierului candidat la președinție o primire triumfală și o protecție sporită în fața populației locale, care nu îl agreează în mare parte, conform rezultatelor voturilor înregistrate pe 2 noiembrie. Parcările din Centrul Vechi au fost integral blocate de către Poliția locală, începând cu orele prânzului nepermițându-se cetățenilorsimpli să folosească locurile de parcare, care, conform explicațiilor oferite de polițiștii locali, sunt rezervate pentru oficialități și persoane importante. Totodată, Primăria Baia Mare s-a îngrijit să facă lună întreaga suprafață a Centrului Vechi, zeci de muncitori de la salubritate au fost trimiși în zonă să măture orice frunză care ar putea sta în calea Mărețului Conducător. Podul Viilor și străzile adiacente Centrului Vechi au fost spălate cu apă și detergent, probabil ca să nu se murdărească pantofii de mii de euro ai politicienilor care constituie delegația oficială. Toate aceste măsuri ILEGALE au fost luate pentru o vizită PRIVATĂ cu scop electoral, deoarece Victor Ponta vine la Baia Mare să se întâlnească cu activiștii săi din nordul Transilvaniei și cu reprezentatul regional al Bisericii Ortodoxe, o instituție care s-a ocupat în mod intens de propagandă electorală în favoarea candidatului PSD la alegerile prezidențiale”.

Cum a titrat Antena 3 acţiunea electorală de la Baia Mare

După cum se ştie, Legea 370/2004 privind alegerea preşedintelui României impune o serie de condiţii emisiunilor cu caracter electoral în timpul campaniei, cum ar fi atenţionarea că este vorba de o emisiune, sau de o transmisiune electorală, echidistanţă, prezentarea echilibrată a informaţiilor despre toţi candidaţii. Adică exact ce nu se întâmplă la Antena 3. Joi după-amiază, în timpul derulării emisiunii 100 de minute”, la un moment dat, moderatoarea, Sandra Stoicescu, îi întrerupe pe invitaţii din platou şi spune „să-l ascultăm acum pe Victor Ponta, aflat la o întâlnire cu autorităţile locale la Baia Mare”. Se transmite „în direct” şi deşi în spatele lui Ponta se afla o uriaşă siglă roşie a PSD, iar discursul premierului era unul electoral şi rezulta că se adresează activiştilor PSD din mai multe judeţe, pe burtieră, în loc să aparî informarea „promovare electorală”, apărea scris cu litere mari, „Victor Ponta la o întâlnire cu autorităţile locale”. După cca 10 minute, transmisia s-a întrerupt brusc, fie pentru că lui Victor Ponta i s-a făcut rău, fie pentru că a început să se bâlbâie. După ce a preluat legătura în platou, spre stupefacţia telespectatorilor (celor care au discernământ) moderatoarea a afirmat din nou că a fost vorba de o întâlnire a premierului cu autorităţile locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.