Victor Ponta şi gândirea lui Bogdan Teodorescu

– „Preşedinţia va fi câştigată de reprezentantul USL! Bătălia cea mare se dă pentru locul al doilea!”

Această afirmaţie gogonată cu aer de profeţie nu aparţine ghicitoarei Marghioala, ci analistului politic Bogdan Teodorescu, invitat în poziţia de prim solist la Antena 3, probabil pentru a mai da o gură de oxigen USL-ului şi guvernului Ponta. Am văzut emisiunea lui Radu Tudor în reluare şi am ascultat cu atenţie zisele jurnalistului Teodorescu. Nu a trebuit să o revăd până la capăt pentru că trucul bătea la ochi de departe. Discursul jurnalistului era cusut cu aţă albă trasă prin urechile unui ac strâmb. Chiar te împingea să ajungi destul de repede la o concluzie. Bogdan Teodorescu se făcea că analizează scena politică românească, dar juca vizibil pentru echipa gazdă (aflată la putere), aşa cum fac, de regulă, arbitrii de fotbal cumpăraţi.

Discursul jurnalistului Teodorescu, zis de o vreme şi ”domnul profesor”, trăda o vizibilă ironie faţă de demonstranţii din Piaţa Universităţii şi faţă de problema gazelor de şist. Ce-l durea pe Bogdan Teodorescu? Nimic mai mult decât mesajele violente ale unor demonstranţi. Şi mai ales distanţa mică de la aceste mesaje agresive şi violente (notate cu mare grijă de ”dom’ profesor”) utile pentru a demonstra că de la ele la agresiunea asupra ministrului Culturii, Daniel Barbu, a fost o distanţă destul de mică. Iar de la parbrizul spart până la grupurile de legionari pomenite de Victor Ponta, doar o scamă şi jumătate. De bună semă că de data aceasta profesorul Teodorescu nu s-a întrebat dacă respectivele mesaje violente erau de la demonstranţi sau de la serviciile noastre secrete, artiste în dezinformare! Nu de alta, dar au trecut 23 de ani şi am avut timp să aflăm de lozincile minerilor şi ale muncitorilor de la IMGB au fost scrise după mintea celor de la SRI-ul de atunci. N-a aflat Bogdan Teodorescu de piesa regizată de SRI? Nu s-a mirat câtuşi de puţin în legătură cu agresarea ministrului, altfel mălăieţ, plictisitor şi adormitor, nicidecum enervant?

Abia de la intervenţia lui Bogdan Teodorescu începe să-mi fie clar. Incidentul cu ministrul Culturii arată ca o ”producţie specială”! Câine să fiu dacă nu am dreptate! Din păcate, îmi lipsesc numele şi planul operaţiunii, precum şi numele responsabililor de desfăşurarea incidentului, oferit repede televiziunilor şi transformat de acoperiţii acestora în argument împotriva demonstranţilor.

Să revin însă la emisiunea cu Bogdan Teodorescu. ”Domnul profesor” din campaniile USL şi ale CDR a încercat să toace mărunt adversarii USL şi ai guvernului Ponta, încercând să cârpească şi să găsească explicaţii logice pentru deciziile prim-ministrului. Ba chiar să-i descurajeze pe demonstranţi.

– „Ei trebuie să ştie că după demonstraţiile lor nu mai este nimic. Dar absolut nimic. Doar votul la urne!”

– „Doamne fereşte, cum să cadă guvernul, cum să se formeze o nouă majoritate parlamentară, cum să fi greşit prim-ministrul? Cine să-i mai ceară sfatul lui Bogdan Teodorescu? De pe reverele cui să mai culeagă domnul profesor scame, firişoare de păr şi tărâţe de mătreaţă?”

La un moment dat, analistul de casă al USL (atenţie, Bogdan Teodorescu n-a sfătuit decât perdanţi!) ne spunea că ar fi mare păcat ca mai târziu să aflăm că în spatele demonstranţilor s-ar afla nu ştiu ce magnat sau nu ştiu ce partid, insinuând (ca într-un manual al dezinformării) că miile de români ieşiţi în stradă din Câmpeni şi Abrud şi până la Cluj sau Bucureşti ar fi manevraţi de duşmanii poporului român. Ca să minimalizeze dezbaterea acestor zile, cam prea rotundul nostru profesor ne spunea că problema noastră este una simplă.

– Vrem ”aer proaspăt sau locuri de muncă” (la această zicere antologică, Antena 3 n-a pus semnul de publicitate, lăsându-l pe profesor în pantalonii scurţi ai unui propagandist al Gabriel Resources). Iar toţi cei care sunt împotriva proiectului şmecherit de atâţia ani şi dus cu forţa pe masa Parlamentului nu sunt decât unii dintre cei 300.000 de specialişti în minerit (zis-a unul dintre cei 15.000 de specialişti ai CDR) apăruţi în ultima vreme.

Care este problema esenţială a gânditorului USL? Simplă ca bună ziua!

– Ce şi cum va arăta România?

Asta ca să nu mai discutăm despre stoparea proiectului de la Roşia Montană, de Cuprumin, de CFR Marfă, de Oltchim şi de atâtea altele. De bună seamă că noi avem totuşi habar de cum va arăta ţara. Citim opera profesorului şi pricepem. Iar cei care îi ascultăm în fiecare seară pe Victor Ponta şi pe Crin Antonescu suntem lămuriţi pe deplin. Amândoi numai despre România viitorului vorbesc, glumesc şi dansează! Lor le este nespus de clar, dar noi, tonţii de români, nu izbutim să-i descifrăm şi nici să coborâm în straturile inferioare ale gândirii lor superioare.

Şi încă o noutate de la enciclopedicul profesor de la „Tinerama”:

– ”Pactul de coabitare a fost doar concesia făcută de Victor Ponta europenilor!” Aţi priceput sau nu?

Ce fumează Bogdan Teodorescu în apariţiile sale televizate începe să miroasă urât. Adică a propagandă ieftină.

De mai multă vreme, Bogdan Teodorescu face pe analistul independent şi joacă pentru USL şi guvernul acestei grupări politice. Şi face acest joc dublu, de comentator politic cu aer de independent şi, în acelaşi timp, de consilier al celor aflaţi la putere, fără a lămuri publicul în legătură cu această dublă condiţie. Dacă Bogdan Teodorescu şi-ar asuma activitatea de sfetnic politic al uneia dintre părţi, pace bună! Vorbeşte în numele acesteia şi cine îl crede cu asta se alege. Dar el pozează şi în mare autoritate, şi în spilcuit profesor prin străinătate, dar face şi pe preacinstitul analist politic, iar în culise joacă şi rolul de sfetnic al actualei puteri. Ceea ce devine măcar o problemă de etică profesională, dacă nu chiar una de înşelătorie publică.

Merg mai departe cu concluziile acelei emisiuni. Încep să pricep de ce Victor Ponta anunţă în direct tot felul de veşti dulci şi rozalii, de ce s-a dus în America să joace baschet cu Ghiţă Mureşan, de ce râde tot timpul la televizor, de ce taie panglici peste tot, inclusiv la murături, şi de ce face glumiţe inutile! N-aţi observat că vorbeşte adeseori fără el şi că l-a ţinut pe Zaharescu să tacă solemn în Piaţa Victoriei?

Eu unul găsesc în toate astea şi ceva din anvergura gândirii lui Bogdan Teodorescu.

Dar Victor Ponta nu a înţeles încă!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.