Victor Ponta vrea să renunţe la doctorat, însă nu şi la plagiat

Qui sexcuse saccuse”, spune proverbul pe care, în mod cert, Victor Ponta nu l-a luat în seamă atunci cînd a decis să anunţe pe Facebook (!!!) că renunţă la titlul de doctor în drept, altfel şi-ar fi dat seama că, în loc să scape de acuzaţia de plagiat, n-a făcut altceva decît să toarne paie pe foc! De altfel, dacă citim cu atenţie textul său, Victor Ponta nici măcar nu pronunţă cuvîntul „plagiat”, ci spune doar că renunţă la titlul obţinut. Este un fel de a spune cu aroganţă: „Bine, fă, Doino, hai că renunţ la doctorat pentru că mi s-a făcut lehamite de acuzaţiile ce mi se aduc!”.

Victor Ponta nu cere scuze nici lui Adrian Năstase, care a fost conducătorul său de doctorat, nici mediului universitar pe care l-a compromis şi nici celor care l-au crezut cînd a spus că totul este în regulă cu teza lui. Premierul crede că lucrurile sînt simple şi că se pot rezolva din vorbe, aşa cum a făcut deseori în spaţiul public, însă e bine să afle că nu e chiar aşa.

În primul rînd, Ponta nu poate să renunţe de bunăvoie la titlul de doctor, întrucît acesta poate doar să-i fie retras de Universitatea Bucureşti, situaţie în care, potrivit legii, şi conducătorului de doctorat, aici Adrian Năstase, i se poate retrage dreptul de a mai avea această calitate!

În al doilea rînd, chiar instituţia care i-a acordat titlul de doctor poate să-şi piardă dreptul de a mai organiza o perioadă astfel de examene, considerîndu-se că nu are capacitatea de a analiza obiectiv lucrările supuse atenţiei unei comisii ce se presupune că verifică, între altele, tocmai caracterul ştiinţific al unei lucrări şi originalitatea demersului întreprins de doctorand!

În al treilea rînd, aşa cum este practica internaţională, un plagiator dovedit nu mai poate niciodată să susţină un examen de doctorat, or, Ponta ne anunţă că, după ce va ieşi din politică, este hotărît să-şi ia înapoi titlul de doctor în drept!

În al patrulea rînd, legea prevede o sancţiune penală în cazul plagiatului, iar gravitatea infracţiunii nu face altceva decît să determine pedeapsa, aceasta putînd fi, cum prevede Legea 8/1996 a dreptului de autor, închisoare de la 3 luni la 5 ani sau amendă, la care se adaugă sancţiunile din Legea 206/2004, prevăzute de art. 14, al. 1: retragerea titlului de doctor, retragerea titlului didactic universitar, precum şi suspendarea pe o perioadă determinată între 1 şi 10 ani a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere!

În al cincilea rînd, Victor Ponta şi-a publicat în volum teza de doctorat, ceea ce atrage alte consecinţe, cum ar fi despăgubirile acordate celor care i-au tipărit lucrarea, celor care au cumpărat-o, precum şi celor care au folosit-o în redactarea altor lucrări!

Toate acestea sînt doar consecinţele legale ale unui plagiat, însă urmarea poate fi şi sancţiunea politică, aşa cum s-a întîmplat cu Karl Theodor zu Guttenberg, fostul ministru al economiei din Germania, căruia i-a fost retras nu numai titlul de doctor, ci şi calitatea de parlamentar!

De altfel, România a fost avertizată în mai multe rînduri de către Uniunea Europeană pentru că nu aplică legislaţia referitoare la plagiat, astfel încît nu se poate trece aşa de uşor peste cazul Ponta, cunoscîndu-se severitatea cu care sînt sancţionate asemenea fapte. Daniela Cutaş, fost profesor la Universitatea Manchester, spunea: „Corect ar fi ca penalizările să fie cu atît mai serioase cu cît cei vinovaţi sînt mai avansaţi în periplul lor academic sau de cercetare” (Dilema, 2007, nr. 190, p. 12), or, doctorul în drept Victor Ponta a ajuns, prin teza sa plagiată, să avanseze rapid în carieră. Pentru a preîntîmpina eventuale replici, reamintim ce spunea chiar autorul Legii dreptului de autor, prof. Eugen Vasiliu: „E plagiat şi numai o frază copiată. Legea e foarte clară: copierea parţială sau totală e plagiat”.

Cu alte cuvinte, simplul anunţ pe Facebook, prin care Victor Ponta declară că renunţă la titlul de doctor, nu are nici o valoare în afara recunoaşterii plagiatului! Pe lîngă consecinţele de mai sus, nu trebuie uitate nici reacţiile din momentul demascării lui Victor Ponta, în special ale actualului ministru Pop şi ale Ecaterinei Andronescu, prin care cei de mai sus au reuşit să muşamalizeze plagiatul recunoscut acum chiar de către autorul său!

Dacă vrea să-şi salveze onoarea rămasă, Victor Ponta trebuie să iasă public şi să explice exact situaţia tezei sale de doctorat, să-şi ceară scuze faţă de cei pe care i-a implicat şi chiar să-şi prezinte onorabil demisia. Cu atît mai mult cu cît cel puţin doi dintre vicepreşedinţii săi din conducerea PSD sînt, de asemenea, plagiatori, iar anunţata reformare a partidului pe care-l conduce nu poate să sară peste această realitate!

Şi ar mai fi ceva de spus: cei care ştiu că au plagiat în lucrările lor trebuie să aibă acum mari emoţii, căci s-ar putea ca acest caz al lui Victor Ponta să deschidă – în sfîrşit! – cutia Pandorei şi multe locuri de profesori universitari să devină vacante!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.