Victorie a FRF la UEFA și veste mare pentru suporteri

În urma pledoariei susținute astăzi de către juriștii Federației Române de Fotbal în fața Comisiei de Apel a UEFA, FRF a reușit să suspende toate sancțiunile care fuseseră decise în prealabil de către Comisia de Control, Etică și Disciplină a forului continental

Într-un moment decisiv pentru revenirea Echipei Naționale în elita fotbalului european la o partidă cu ocazia căreia suportul românilor are un rol determinant, fanii pot conduce tricolorii spre EURO 2016!

Detalii despre organizare și procesul de achiziționare a biletelor vor fi oferite mâine, într-o conferință de presă a președintelui FRF, domnul Răzvan Burleanu, găzduită la Casa Fotbalului, începând cu ora 10:30”, se arată într-un comunicat al FRF.

Conform unor sursel citate de Mediafax, FRF ia în considerare să le ofere intrarea gratuită la acest meci suporterilor care au cumpărat bilete virtuale în cadrul campaniei „Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată”. Chipurile celor care au achiziţionat tichetele cu valoare zero au fost imprimate pe tricourile de antrenament ale „tricolorilor”. De asemenea, un colaj cu chipurile lor urma să fie afişat în vestiarul României.

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA hotărâse, la 17 septembrie, că echipa naţională României va disputa cu porţile închise meciul cu Finlanda, din preliminariile Euro-2016, şi că federaţia română va trebui să achite 110.000 de euro, ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii la partidele cu Ungaria şi Grecia.
FRF a decis să facă apel la această decizie.

Partida România – Finlanda, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, va avea loc joi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.