Victorie pentru Rusia și rebelii din Donbas

Separatiștii din estul Ucrainei au aplicat în timp record ”recomadările” venite în urma întâlnirii informale dintre liderii Rusiei, Franței și Germaniei care a avut loc la Paris săptămâna trecută. S-a întâmplat astfel pentru că la Paris s-a decis practic victoria Moscovei în dosarul ucrainean.

Separatiștii proruși din estul Ucrainei au anunțat marți amânarea pentru 2016 a alegerilor locale în teritoriile aflate sub controlul lor, un punct cerut de Kiev și de europeni pentru avansarea procesului politic în vederea normalizării situației din regiunile rebele.

”Anunțăm acordul Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk în privința amânării alegerilor prevăzute la 18 octombrie și 1 noiembrie pentru anul viitor”, au anunțat emisarii celor două regiuni separatiste la negocierile de la Minsk într-un comunicat comun, preluat de RIA Novosti.

Aparent, anunțul poate fi interpretat drept o victorie a Vestului și a regimului de la Kiev, care s-au opus desfășurării unor alegeri în Donbas în afara cadrului legal ucrainean. În realitate este vorba de o amânare menită să dea răgaz pentru aplicarea unui plan propus de Franța – Kievul trebuie să adopte o lege electorală specială pentru cele două regiuni rebele, o lege care să ridice Donețk și Lugansk la un nivel superior celorlalte regiuni ucrainene. Noua lege electorală va trebui redactată în urma consultărilor cu rebelii si cu Rusia. Va urma apoi o amnistie, astfel încât liderii rebelilor să poată participa la aceste alegeri. În acest fel, actualii lideri separatiști, declarați teroriști de guvernul de la Kiev, vor deveni lideri recunoscuti de jure la nivel internațional în regiunile lor. Riscul este ca acest scenariu să se aplice și la alegerile paralamentare, acolo unde separatiștii pro-ruși să obțină o prezență disproporționată în Rada Supremă de la Kiev.

Desigur, există și reversul medaliei – Acordul Minsk II semnat în februarie 2014 va fi respectat, iar Berlinul si Parisul vor putea demonstra că au reușit pacificarea Ucrainei. Insa marele avantaj va fi cel al Federației Ruse – președintele Putin va putea aduce argumentul îndeplinirii clauzelor de la Minsk sau va putea blama regimul de la Kiev că tergiversează adoptarea legislației electorale și că aruncă în aer Acordul de la Minsk. În ambele cazuri, Moscova va putea obtine ridicarea sancțiunilor economice, situație benefică și pentru economia germană sau cea franceză. Pe de altă parte, Ucraina va rămâne sub influența Federației Ruse – fie controlată prin caii troieni ai Moscovei, infiltrați ”legal” în Rada Supremă, fie prin pârghiile unui conflict înghețat în estul țării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.