Concluziile primei ședințe CSAT conduse de Iohannis

iohannis

CSAT a aprobat, marţi, propuneri ale premierului Victor Ponta referitoare la intrarea şi staţionarea pe teritoriul României, în mai-iunie 2015, a unor forţe şi mijloace ale armatei portugheze.

Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, „Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat propunerile prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea pe teritoriul României, în perioada mai-iunie 2015, a unor forțe și mijloace ale armatei portugheze, având în compunere patru aeronave F16 Falcon și personalul aferent (aproximativ 150 militari și civili) în scopul pregătirii și desfășurării misiunilor de Poliție Aeriană NATO”, iar președintele României urmează să informeze Parlamentul cu privire la decizia luată, în condițiile legii.

Administrația Prezidențială arată în comunicatul transmis după încheierea ședinței CSAT că o primă temă dezbătută de către Consiliu a reprezentat-o analiza stării de securitate din Ucraina şi implicaţiile pentru România.

Conform sursei citate, membrii Consiliului au apreciat că sprijinul consecvent al României pentru Ucraina, de la declanşarea crizei, a marcat o deschidere fără precedent a autorităţilor de la Kiev față de cooperarea bilaterală cu România.

„În continuare, membrii Consiliului au luat în discuție stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană și stadiul demersurilor de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest. Aceştia au apreciat că, în anul 2014, s-au înregistrat progrese privind parcursul european al acestor state. Totodată, membrii Consiliului au considerat că regiunea Balcanilor de Vest trebuie inclusă într-o viziune de ansamblu asupra Europei de Sud-Est, care să întărească rolul strategic al României în zonă. Exercitarea de către România a rolului de pivot al NATO şi UE în regiune va contribui, la momentul oportun, şi la acceptarea de către partenerii occidentali a includerii Republicii Moldova în pachetul de extindere care are în vedere Balcanii de Vest”, se mai arată în comunicatul citat.

O altă temă de pe agenda şedinţei CSAT a reprezentat-o informarea cu privire la stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României pentru perioada 2013-2016 şi în perspectivă până în anul 2022, iar membrii Consiliului au concluzionat că, în anul 2014, România a continuat respectarea angajamentelor asumate în cadrul organismelor internaţionale de securitate, simultan cu reducerea contribuţiei cu forţe în teatrele de operaţii, precizează Președinția.

De asemenea, conform sursei citate, membrii Consiliului au remarcat că decizia de creştere a bugetului alocat apărării la nivelul de 2% din PIB până în anul 2017, urmare a consensului obţinut din partea tuturor partidelor parlamentare, va asigura revigorarea programelor majore privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României şi va reprezenta şi o oportunitate certă pentru industria de apărare.

Următoarea temă a constituit-o avizarea proiectului de lege privind planificarea apărării, potrivit comunicatului, iar membrii Consiliului au apreciat că această lege urmăreşte eficiența procesului de planificare a apărării, concentrat asupra dotării militare, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării şi asigurării coerenţei acestora cu planificarea din celelalte state NATO şi UE,

Referitor la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare desfăşurate în anul 2014, membrii Consiliului au fost informaţi despre concluziile raportului prezentat şi propunerile Guvernului de îmbunătăţire a activităţii instituţiilor implicate.

„În continuare, membrii Consiliului au analizat şi aprobat raportul privind activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, în anul 2014, instituţie al cărei obiectiv general a constat în dezvoltarea capacității de răspuns la incidente de securitate cibernetică şi a relaţiilor de cooperare cu entități naţionale sau internaţionale, cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat propunerile Prim-ministrului referitoare la intrarea și staționarea pe teritoriul României, în perioada mai-iunie 2015, a unor forțe și mijloace ale armatei portugheze, având în compunere patru aeronave F16 Falcon și personalul aferent (aproximativ 150 militari și civili) în scopul pregătirii și desfășurării misiunilor de Poliție Aeriană NATO. Președintele României urmează să informeze Parlamentul cu privire la decizia luată, în condițiile legii, mai anunță Președinția.

În cadrul ședinței, s-a aprobat și Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2014 şi s-a decis trimiterea acestuia, spre examinare, către Parlamentul României.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit, marţi, la ora 15.00 la Palatul Cotroceni, în prima şedinţă din mandatul preşedintelui Klaus Iohannis. La întâlnire au fost prezenți atât noul şef al SRI, Eduard Hellvig, cât şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea, până luni director interimar al Serviciului.

La şedinţă au mai participat premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc; ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose; ministrul Finanţelor Publice, Darius-Bogdan Vâlcov, prim-adjunctul Directorului Serviciului de Informații Externe, Silviu Predoiu, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Adrian-George Scutaru; secretarul CSAT, Ion Oprişor. Au mai participat, ca invitaţi: ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Mihai Grindeanu, şi Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu.

Președința a anunțat luni că pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse tematici referitoare la starea de securitate din Ucraina. Implicaţii pentru România; stadiul proceselor de asociere politică şi economică cu Uniunea Europeană şi de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest; stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României; proiectul de lege privind planificarea apărării; concluziile rezultate în urma desfăşurării exerciţiilor şi antrenamentelor de mobilizare, în anul 2014, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare; activitatea Consiliului Operativ al Securităţii Cibernetice, în anul 2014, şi evoluţiile înregistrate în spaţiul cibernetic; activitatea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, în anul 2014; regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO; provocările actuale generate de migraţie în contextul securitar din zone cu potenţial terorist; activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014; stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2014.

Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, mai preciza Administrația Prezidențială luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.