Vijeliile au făcut prăpăd în Bistrița-Năsăud

În mai puțin de o jumătate de oră, luni seară, vijeliile însoțite de grindină, au distrus zeci de acoperișuri din județul Bistrița-Năsăud . Mai multe familii au fost nevoite să își petreacă noaptea la rude sau în alte adăposturi.

Potrivit datelor publicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud pe pagina de socializare a instituției, în satul Domnești din comuna Mărișelu au fost afectate parțial aproximativ 30 de acoperișuri. În plus, s-a luat măsura evacuării temporare pentru o familie a cărei casă a rămas de tot fără acoperiș și cu un perete dărâmat, oamenii petrecându-și noaptea în sediul Primăriei Mărișelu.

În comuna Lechința, vântul puternic a doborât circa 50 de copaci, iar 19 locuințe au fost afectate parțial.

Probleme asemănătoare s-au înregistrat și în satele aparținătoare comunei Budacu de Jos. Nu au fost înregistrate victime.

Vijeliile au afectat și alimentarea cu energie electrică a localităților Monariu, Simionești, Orheiu Bistriței și Domnești.

Județul Bistrița-Năsăud s-a aflat, luni seara, sub avertizare meteo cod portocaliu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.