„Vila neodihnei” îşi redeschide porţile (1906-2016)

“Vila neodihnei”, a doctorului Nicolae Minovici, îşi redeschide porţile iar prietenii îi sunt aproape: Institutul Naţional de Medicină Legală „dr.Mina Minovici”, Institutul de Antropologie „Francisc Josif Rainer”-Academia Română. Fraţii Mina şi Nicolae Minovici au fost ctitori şi directori ai Institutului Naţional de Medicină Legală, cel dintâi institut de profil proiectat (1892) la standardele cunoscute astăzi în întreaga lume.

La o sută de ani distanţă de la prima ei inaugurare, în anul 1906, vila dr.Nicolae Minovici se redeschide în faţa comunităţii după finalizarea unui laborios proiect de consolidare, reabilitare şi restaurare, care a durat doi ani (2014-2015) şi a cuprins şi parcul vilei. Această inaugurare reprezintă unul dintre proiectele de succes finalizate de către Primăria Municipiului Bucureşti în ultimii ani, proiecte legate de recalibrarea culturală şi turistică a oraşului Bucureşti. Deschiderea inaugurală va avea loc în ziua de miercuri, 18 mai 2016, ora 18.30.

Expoziţia inaugurală este construită în jurul pionieratului medical al fraţilor Minovici şi al generaţiei lor. Şi această poveste de succes este integrată unui fenomen mai larg, care se referă la istoria medicinii în oraşul Bucureşti, nefiind astfel ignorate perioadele istorice mai vechi.

Sunt prezente pentru prima oară exponate din muzeul didactic de anatomie patologică al Institutului Naţional de Medicină Legală “dr.Mina Minovici” precum colecţia de tatuaje umane realizată de Mina şi Nicolae Minovici, încă din secolul al XIX-lea. Patru dintre ele sunt identificate în premieră datorită unui studiu de caz studiat de profesorul Francisc Rainer la mijlocul anilor 1920 iar acest caz este de asemenea prezentat în expoziţie. Sunt expuse trusa medico-legală care a aparţinut dr.Nicolae Minovici, microscopul folosit de fraţii Minovici în practica lor medico-legală, dar şi numeroase documente legate de activitatea ştiinţifică.

Alături de povestea fraţilor Mina, Nicolae şi Ştefan Minovici sunt şi alte prezenţe medicale în acest proiect expoziţional precum Victor Babeş şi Gheorghe Marinescu.

În ceea ce priveşte reşedinţa, vila dr.Nicoale Minovici a fost numită de acesta “vila neodihnei” pentru că întotdeauna venea aici pentru a lucra la proiectele sale. Nicolae Minovici nu a locuit aici niciodată. Reşedinţa sa se afla la Societatea “Salvarea” aflată în zona actualului parc Izvor, Societate pe care a condus-o de la înfiinţarea ei în anul 1906 până în ultimul an al vieţii sale, 1941. “Vila neodihnei” a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului XX, Mina şi Nicolae Minovici se aflau în relaţii de colaborare instituţională, dar şi personală cu lumea medicală europeană iar vizitele erau constante. Pentru a completa o imagine despre România, o ţară care se moderniza cu paşi repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spaţiu exotic şi puţin cunsocut pentru mulţi dintre partenerii culturali şi ştiinţifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect, care să arate în mic, în detaliu, autenticitatea ţării sale. Şi acest proiect a fost muzeul de artă naţională găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în Bucureşti, în stil neo-românesc, de către arhitectul Cristofi Cerkez. După 1906, toţi colaboratorii externi ai lumii medicale româneşti au fost aduşi în vizită la “vila neodihnei” pentru a cunoaşte o parte din cultura României.

Povestea Muzeului de artă populară dr.Nicolae Minovici (1906-2016)

În anul 1905 a demarat şantierul primei case “în stil popular românesc”, la bariera de nord a oraşului. Clădirea a avut un istoric bogat, situaţia ei actuală nefiind cu nimic schimbată faţă de primii ani de existenţă. Din acest punct de vedere, mai ales muzeistic, este un sit aproape unic în Bucureşti.

Clădirea a fost ridicată penru a adăposti colecţia deja adunată a doctorului Nicolae Minovici, iar compartimentările clădirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate. Desigur, colecţia a fost îmbogăţită între anii 1919 şi 1940 cu valuri succesive de achiziţii.

Poate fi considerată prima colecţie de artă populară care a reprezentat toate regiunile ţării, prezentată uniform şi armonios într-un spaţiu special de expunere. Acest fapt face din muzeul doctorului Minovici primul muzeu bucureştean de artă populară. El a devansat proiectul ambiţios al lui Tzigara-Samurcaş, care, deşi la 1912 punea piatra de temelie a actualului Muzeu al Ţăranului Român, clădirea va fi finalizată în anul 1941. Nucleul patrimoniului acestui muzeu a fost organizat în clădirea Monetăriei Statului, cu sprijinul lui Spiru Haret, la 1 octombrie 1906. Acest spaţiu muzeal va deveni în anul 1912 Muzeul de Artă Naţională. La începutul anului 1906, muzeul doctorului Nicolae Minovici funcţiona deja, adevărat, ca un muzeu privat, dar care a devansat iniţiativa publică. A se ţine cont de faptul că impresionanta colecţie din anii 1906-1912 nu era expusă într-un spaţiu special organizat pentru ea, lucru total diferit în cazul muzeului Nicolae Minovici.

În anul 1937, doctorul Nicolae Minovici a donat vila cu proprietatea aferentă comunei Bucureştilor, în suprafaţă totală de 13.878 m.p. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie “pentru totdeauna un muzeu de artă naţională cu denumirea ‘Muzeul de Artă Naţională Prof.Dr.Nicolae Minovici’”.

Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus contribuţia şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. În continuarea acesteia se afla “o fermă destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor şi creşterii păsărilor”.

Exista şi un personal angajat reprezentat de un custode, un grădinar şi o îngrijitoare pentru fermă. Pentru plata acestora, precum şi pentru plăţile legate de întreţinere, lumină, apă, gunoi, încălzit, întreţinerea plantaţiei şi replantaţiei, reînnoirea păsărilor de la fermă, Comuna Bucureştilor urma să plătească lunar suma de 30.000 lei, surplusul privindu-l pe donator.

Interesant este faptul că “în cazul situaţiei economice sau financiare, leul ar suferi vreo depreciere suma de 30 mii lei, fixată prin prezentul act, se va mări sau micşora în raport cu valoarea leului astfel cum este astăzi stabilită”.

Actul de donaţie a fost autentificat de Tribunalul Ilfov prin procesul-verbal nr.26.471 din 17 iulie 1937. La încheierea procesului-verbal au participat Dr.Nicolae Minovici, Dl.O.Tătaru, care reprezenta Primăria Municipiului Bucureşti, Em.Odăgescu, supleant delegat la Tribunalul Ilfov secţia de notariat, asistat de Dl. grefier ajutor Velicu. A existat şi un martor, V.Pătru, “avocat personal cunoscut nouă”.

În 22 octombrie 1939 s-a încheiat un nou proces-verbal sub “ordinul ministeriului inventarului Avuţiilor Publice nr.85/1/1939 şi 85/16/1939. Muzeul se învecina pe atunci cu str.Micşunele la Nord; cu proprietatea Prinţul Niculae şi Staţia Sericicolă la Sud; cu Şoseaua Bucureşti-Ploeşti la est şi iar strada Micşunele la vest. Suprafaţa totală a muzeului este de 435,25 m.p. iar a dependinţelor: 60,01 m.p. Clădirile dependinţă erau construite din 1910. La această dată apare un nou angajat în persoana administratorului Banciu Traian, care şi locuia în incinta muzeului. Membrii comisiei au fost: Şerbănescu Ştefan, secretar general al sectorului I Galben; Rădulescu Dionisie, delegat al Serviciului Planului şi Sistematizării; Cârciog Traian, delegat al direcţiunii Financiare a Municipiului Bucureşti. 6

Doctorul Nicolae Minovici a murit în anul 1941 iar situaţia nu se va schimba decât cu anii puterii populare. Nepotul său de soră, care primise în 1938 o parte a proprietăţii doctorului, inginerul Dumitru Minovici, va prelua de la unchiul său conducerea muzeului. Separat, între 1939 şi 1941, va ridica actualul muzeu de Artă Feudală Occidentală, pe care l-a donat în 1945 Academiei Române pentru a nu-l pierde la anunţata “naţionalizare”.

Pe 28 octombrie 1948 a fost încheiat un alt proces-verbal “în conformitate cu Decizia nr.52.306 a Primăriei Municipiului Bucureşti”, întrunită “pentru evaluarea proprietăţii din str.Micşunele nr.1 colţ cu Şoseaua Kiseleff. Vecinii s-au schimbat şi ei. Astfel, muzeul se mărginea la Est cu proprietatea Ministerului Agriculturii; la sud cu aceeaşi proprietate şi cu donaţia inginer Minovici făcută Academiei RPR; la Vest cu strada Micşunele şi la Nord cu Şoseaua Kiseleff. Clădirea a fost “foarte bine” găsită, “cu instalaţii sanitare, apă, lumină electrică şi sobe”.

Dependinţele apar împărţite în “dependinţe mari” de 140,76 mp. Care erau locuinţe şi alte “dependinţe mici” de 119,28 mp. Exista desigur şi “o cultură de pomi fructiferi, care este îngrijită de un grădinar, având o canalizare completă de apă şi canal necesară stropitului”. Evaluarea totală a construcţiilor era de 11.359.480 lei. Membrii comisiei au fost: Gabrielescu Adriana, Arhitect Şef; Haschi Gheorghe, inginer; Juraşcu Alexandru, inspector financiar şi Vasilescu Constantin, secretar. 7

În anii 1949/1950, proprietatea Ministerului Agriculturii dispare şi se “transformă” în parcul Centrului Poligrafic Casa Scânteii, aflat atunci în şantier. Cu acest prilej, din proprietatea muzeului “se trece 8.150 mp. în folosinţa Centrului Poligrafic ‘Casa Scânteii’. Vecinii Centrului erau: muzeul de artă populară la N; şoseaua Bucureşti-Ploeşti la S; Şcoala de sericicultură la S-V; şi proprietatea General Manolescu la NV.8

La începutul anilor ’70, muzeul este trecut într-un grad inferior, categoria a IV-a, act care l-a determinat pe directorul acestuia, Dumitru Minovici, să trimită un memoriu vicepreşedintelui Ioan Jinga. Prin acest memoriu, autorul lui arată că muzeul Nicolae Minovici “este primul şi singurul muzeu de artă populară din capitală la 1919”, data deschiderii sale. Mai menţiona faptul că era director al muzeului din 1938, dată de la care a făcut o serie de donaţii de artă populară şi a intervenit cu plata lucrărilor de consolidare a clădirii după cutremurul din 1940, dată după care s-au realizat grilajele exterioare de fier forjat precum şi gardul de lemn, schimbat în anii ’90.

Numai în 1973 se organizaseră 16 expoziţii temporare, 5 expoziţii festive, 22 conferinţe, 4 concursuri şcolare; 8 şezători literar-artistice şi 6 seri muzeale. Memoriul este datat 1 martie 1974.

Nu ştim dacă muzeul a fost retrecut în categoria I, dar, dacă judecăm actul din noiembrie 1977, se întrevede cauza acestei reconsiderări. Mai exact, în urma cererii de transfer în baza Decretului 409/1955, cancelaria Comitetului Central al PCR prin actul normativ H 5432 din 20 octombrie 1977 “solicită transferul” muzeului către o altă funcţionalitate. Astfel, Cancelaria Comitetului Central al PCR, la 1 noiembrie 1977, anunţa: “Vă comunicăm că s-a aprobat ca următoarele puncte să fie transferate Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi închiriate oficial pentru deservirea Corpului Diplomatic sau ca reşedinţă de ambasadă: Bd. Ana Ipătescu 39; Str. Zambaccian 21 A; str. Arh.Ion Mincu 15; Str. Minovici 1; Şos. Kiseleff 10; str. Mihail M nr.3-5 şi Bd. Dacia nr.35”.9

Acest fapt l-a determinat pe Dumitru Minovici să intervină cu numeroase memorii către secretarul CC al PCR Cornel Burtică, vicepreşedinte al guvernului, către Tamara Dobrin, vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (18 noiembrie 1977), sau “tovarăşului Nicu Dobrescu”, la aceeaşi dată.

Prin memoriile respective autorul lor afirma că “atât din punct de vedere legal, cât şi din punct de vedere practic, nu ar fi oportună schimbarea destinaţiei acestei clădiri, ce ar produce nemulţumiri în rândul populaţiei”. Deşi se pare că legaţia Indiei se arăta interesată de clădirea muzeului, el a fost închis la 20 noiembrie 1978 prin hotărârea Comitetului de Cultură şi Educaţie al Municipiului Bucureşti, precum şi al Consiliului Culturii şi a Educaţiei Socialiste, fără a se preciza până la ce dată”. Aceste date le aflăm dintr-o scrisoare a inginerului Dumitru Minovici către Secretariatul de redacţie al ziarului Scânteia, deoarece acest ziar publicase un articol “renumele muzeului ar putea fi şi mai mare” (Scânteia, 11489, 22 iunie 1978). Acţiunea ziarului se înscria desigur în politica de susţinere a desfiinţării muzeului. Nu a fost desfiinţat, dar a fost închis, în ciuda memoriilor repetate către Tamara Dobrin pentru a se reveni asupra acestui act. A fost redeschis în anul 1985.

În anul 1983, Dumitru Minovici trece în nefiinţă, lăsând soţiei sale, Ligia Minovici, calitatea juridică a celor două acte de donaţie pe care le patronase din 1945. Muzeul a fost închis în septembrie 1990, ultima semnătură a vizitatorilor fiind pe data de 16.09.1990, când se consemna “absolut necesară prezenţa unui muzeograf”.

În 1982, muzeul este transferat spre administrare Muzeului Naţional de Artă al RSR şi implicit al Ministerului Culturii, Primăria Bucureştilor nemaifiind proprietara imobilului. După decesul lui Dumitru Minovici (1983), muzeul a fost lipsit de serviciul personalului de specialitate. Drept care a fost probabil închis. La scurt timp, el a fost transferat spre administrare Muzeului Satului prin ordinul nr.11 din 21 februarie 1991. Cererea de transfer a făcut-o Muzeul Satului.

Ordinul este semnat de ministrul pe atunci, Andrei Pleşu.

Muzeul a rămas închis. La 2 decembrie 1997, guvernul României hotărăşte “transmiterea ansamblului imobiliar «Vila Minovici», proprietate publică a statului, şi a colecţiei de artă populară «Dr.Nicolae Minovici» în proprietatea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti” – astăzi Muzeul Municipiului Bucureşti. Transferul s-a încheiat practic la 20 mai 1998. De atunci s-a derulat o iniţiativă referitoare la consolidarea şi restaurarea clădirii.

Astăzi, vila neodihnei este un muzeu multifuncţional. Alături de destinaţia clasică a expunerii şi de un alt spaţiu destinat agrementului şi recreerii (parcul), proiectul de reabilitare realizat de prof.arhitect Gheorghe Polizu oferă comunităţii şi posibilitatea de a se reprezenta cu ajutorul unui spaţiu modern, destinat organizării de evenimente ştiinţifice, conferinţe de presă, dar care poate fi articulat şi pe variate proiecte culturale şi expoziţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.