Vin vremuri grele pentru datornicii la bănci

Un amendament la un proiect de lege aflat în dezbatere publică ar putea schimba complet modul de acțiune al societăților de recuperări creanțe. Practic, Parlamentul vrea să elimine instanța de judecată și executorii judecătorești din procesele de executare silită în care se pun popriri pe salarii. În loc de încuviințarea instanței, se vrea introducerea de titluri executorii notariale. Adică, societățile de recuperări creanţe vor putea pune în executare titluri executorii prin depunerea directă a acestora la angajator, fără a mai solicita instanţei de judecată încuviinţarea executării silite. Amendamentul crucial la articolul 1 din Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii sună așa: “Veniturile persoanelor fizice, obţinute din contracte privind raporturi de muncă, pot fi executate silit prin reţinere la sursă în mod direct de către plătitorii acestor drepturi sau prin birourile executorilor, numai în baza unor titluri executorii sau titluri executorii notariale, în condiţiile legii”.

Avocatul Adrian Călin Cuculis susține că prin acest articol de lege nu va mai fi necesară încuviinţarea executării silite fiindcă vom avea unele titluri “notariale”, iar orice creditor se va duce la angajator şi va depune acest titlu “notarial” şi va putea să va blocheze salariul/pensia. În prezent, orice creditor şi în baza indiferent al cărui titilu executoriu, trebuie să se adreseze în principal executorului judecătoresc, iar acesta pe mai departe să se adreseze instanţei cu cerere de încuviinţare a executării silite, instanţei competenţe (instanţei de executare), iar ulteriror obţinerii acestei încuviinţări, executorul emite şi transmite către bănci adresele de înfiinţare a popririi şi la locul de muncă, adresa de reţinere din salariu, ori la casă de pensii, pentru reţinerea din pensie.

Amendamentul în cauză a fost depus de către deputatul PSD Ciprian Nica, fost notar șef la Notariatul de Stat Panciu, în perioada 1990-1995, iar din 1995 până în 2008, când a devenit parlamentar, a fost notar public.
Proiectul de lege, care îi are ca autori pe Alina Gorghiu, Vasile Horga, Dan Motreanu și Dan Coriolan Simedru, ar urma să fie votat în viitoarea sesiune parlamentară în Camera Deputaţilor, for decizional, care va începe la 1 septembrie.

Avocatul Cuculis consideră că o eventuală aprobare a acestui proiect legislative ar călca în picioare hotărările Curții Constituționale. “Se pare că parlamentarii au ținere de minte scurtă. În 2009 CCR a declarat o prevedere identică ca fiind neconstituţională. Mai apoi în 2015 am reuşit împreună cu colegii mei să distrugem această mafie iar încuviinţarea executării silite să fie reîntoarsă la instanţă, iar acum în 2016 se încearcă iarăşi o eliminare a instanţei din circuitul executărilor silite. Astfel, este încălcată Decizia mai sus amintită nr. 895/17.12.2015 a Curţii Constituţionale a României care a statuat că “începerea/declanşarea procedurii executării silite nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc”. Prin actualul proiect de lege a fost eliminat şi executorul judecătoresc din această procedură, odată cu conferirea posibilităţi altor entităţi de a pune în executare un titlu executoriu”. Conform avocatului, debitorul va fi lipsit de orice cale de contestare a deciziei de executare, asta în condiţiile în care legea nu va prezenţa modificări esenţiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4562 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.