Vine pensia. Specială

Aproximativ 600 de foşti parlamentari, dintre care 443 sunt foşti deputaţi şi circa 150 foşti senatori, vor beneficia de la 1 august de pensii speciale, Guvernul alocând la rectificarea bugetară 20 de milioane de lei pentru aceste indemnizaţii speciale, relatează News.ro în pagina electronică.

Guvernul a alocat 13 milioane la Camera Deputaţilor şi 7 milioane lei la Senat, în condiţiile în care cuantumul indemnizaţiei se suportă din bugetul de stat şi se plăteşte prin bugetul Parlamentului.

Legea de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor prin care sunt introduse pensiile speciale pentru parlamentari a intrat în vigoare în luna ianuarie, după ce în decembrie preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Foştii senatori şi deputaţi trebuia să beneficieze de această insemnizaţie specială din martie, dar Guvernul respinsese în februarie normele metodologice redactate de conducerea Parlamentului. Potrivit legii, parlamentarii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Foştii parlamentari vor primi pensia specială care va fi calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă nu mai mult de trei, în cuantumul a 0,55% din indemnizaţia de parlamentar. De asemenea, pentru a beneficia de această pensie specială, ei trebuie să fi încheiat cel puţin un mandat complet şi nu vor beneficia ce pensii speciale parlamentarii condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.