Vineri, ultima zi pentru Grecia

Grecia are termen până „joi cel mai târziu” să prezinte creditorilor săi reformele dorite pentru a permite reluarea negocierilor asupra unui plan de ajutor financiar, a declarat marți președintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui summit al zonei euro desfășurat la Bruxelles, scrie AFP preluată de AGERPRES.

„Am căzut de acord să studiem urgent dacă este posibil să găsim bazele unui acord”, a declarat Donald Tusk după încheierea acestui summit convocat de urgență după victoria votului negativ la referendumul grec din 5 iulie.

Pe de altă parte, cancelarul german, Angela Merkel, a atras atenția cu același prilej că Grecia are nevoie de un program de ajutor pe mai mulți ani pentru a evita o ieșire din zona euro.

„Avem nevoie de un program pe mai mulți ani, care să meargă dincolo de ce discutam acum zece zile”, a declarat Angela Merkel, care așteaptă „până joi” „propuneri de reformă foarte detaliate” din partea autorităților de la Atena. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că zona euro a pregătit un scenariu detaliat pentru o eventuală ieșire a Greciei din uniunea monetară, conform Digi24.

În ceea ce privește summitul extins convocat pentru duminică, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a explicat:

„Trebuie să discutăm despre consecinţele la întregul nivel al Uniunii Europene, nu doar la cel al zonei euro. Pentru noi, este foarte important să aflăm opiniilor lor, de exemplu, despre un posibil ajutor umanitar pentru Grecia dacă este necesar.” „Reuniunea în formatul celor 28 de state membre de duminică este perfect justificată”, a explicat președintele Consiliului European, Donald Tusk. Integral pe Digi24

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.