Viollet-le-Duc, elogii şi controverse

Cetatea Arhitecturii şi Patrimoniului din Paris, Palatul Chaillot, găzduieşte, până în 9 martie, o amplă epoziţie, Viziunile unui arhitect, dedicată marelui arhitect, teoretician şi restaurator Viollet-le-Duc, fondatorul Muzeului de Sculptură Comparată devenit apoi Muzeul Monumentelor Franceze.

La 200 de ani de la naşterea lui, împliniţi în 2014, această retrospectivă prezintă opera singulară a unuia dintre rarii arhitecţi din secolul al XIX-lea a cărui celebritate a crescut chiar după dispariţia lui.

Catedrala ideală în viziunea lui Viollet-le-Duc

Lucrările lui de restaurare, în pofida polemicilor acerbe, au marcat istoria artrei şi a arhitecturii Evului Mediu. Mult timp, istoricii au vorbit despre ştiinţa sa arhelogică, despre doctrina lui privind restaurarea monumentelor şi despre activitatea sa în serviciul patrimoniului. Ideile avansate de el au făcut, începând din anii ’70, obiectul studiilor şi controverselor.

Fleşa Catedralei Notre Dame din Paris

Expoziţia actuală, deschisă la 30 de ani de la ultima retrospectivă ce i-a fost dedicată, prezintă aspecte mai puţin cunoscute şi neaşteptate ale activităţii acestei pesonalităţi complexe. Dacă latura raţională a demersurilor sale este bine cunoscută, evenimentul de la Palatul Chaillot subliniază partea vizionară a arhitectului, ilustrând coexistenţa sistemului său pozitivist cu delirurile romantice, adevărate surse ale geniului lui.

Figură de apostol de pe fleşa catedralei Notre-Dame din Paris

Organizatorii au dorit să descopere publicului o personalitate stranie şi complexă, hiperactivă şi fecundă, care a pus în slujba unui proiect deopotrivă estetic şi politic o ştiinţă enciclopedică.

Viollet-le-Duc a fost ceea ce am numi astăzi un arhitect-star. Pasionat de gotic, el a imaginat catedrala Notre-Dame din Paris cu un nou look, adăugându-i o fleşă şi celebrele ornamente numite gargouilles. Puţină lume mai ştie că el a transformat de mai multe ori catedrala în somptuoase decoruri efemere pentru a oferi un cadru excepţional unor manifestări oficiale, cum ar fi cununia religioasă a Împăratului cu Eugénie de Montijo, în 30 ianuarie 1853, sau botezul moştenitorului tronului, din 1856, când, în afara podoabelor festive obişnuite, ghirlande şi picturi pe pânză, Viollet-le-Duc şi Lassus au adăugat un decor pictat în frescă pe pereţii edificiului şi picturi transparente, imitâd vitraliile, în arcadele navei şi corului. Decorul a stârnit admiraţia lui Mérimée. Fastuoasă a fost şi celebrarea unui Te Deum în 1852, glorificând lovitura de stat din 1851. În faţa catedralei a fost înălţat un catarg cu drapele în culorile naţionale, iar în interior, pe o estradă prevăzută pentru cuplul imperial, se aflau tronurile având deasupra patru văluri de catifea roşie, presărată cu albine din aur şi dublate cu hermină. Fiecare coloană a fost acoperită cu catifea de mătase roşie, cu franjuri de aur, ansamblul fiind luminat de 13.000 de lumânări. Mai mult decât un decor efemer, fastul constituia o pledoarie în favoarea policromiei gotice.

Gargouilles de la Catedrala Notre Dame

Tot el a reconstituit, în viziunea sa foarte personală, castelul Pierrefonds, a condus şantierele catedralei din Bayeux, a construit fleşa catedralei din Lausanne, fortificaţiile de la Carcassonne…

Considerat copiator de unii, salvator al patrimoniului de alţii, arhitectul a lăsat o moştenire complexă care a influenţat multă vreme părerile despre restaurarea marilor monumente.

Viziunile unui arhitect

Una dintre dezbaterile de nivel naţional a avut ca obiect Catedrala din Reims, distrusă de bombardamentele germane din timpul Primului Război Mondial. După unele păreri, trebuiau păstrate ruinele ei, din respect pentru autenticitate, după altele trebuia refăcută, chiar cu riscul de fi numai o copie. În final, unul dintre elevii lui Viollet-le Duc s-a angajat la refacerea ei integrală.

Castelul Pierrefonds, restaurat de Viollet-le-Duc

Din acel moment, în întreaga lume a apărut grija pentru conservarea patrimoniului. În secolul al XX-lea, mulţi istorici de artă şi arhitecţi s-au întrebat dacă ar trebui restituit catedralelor aspectul original, dinaintea intervenţiei lui Viollet-le-Duc. La Toulouse, după o dezbatere furtunoasă, catedrala Saint-Sernin şi-a recăpătat aspectul original. Discuţia poate părea oarecum superfluă astăzi, când niciun turist n-ar reuşi să descopere adăugirile datorate lui Viollet-le-Duc.

Exemple de capete de animale pentru gargouilles

Dar arhitectul n-a fost numai un genial restaurator. Ideile sale privind arhitectura contemporană lui dau măsura potenţialului creator al arhitectului. A semnat, de asemenea, opere literare şi un dicţionar de arhitectură.

Eugène Viollet-le-Duc (1814-1879) şi-a petrecut copilăria la Palatul Tuileries, unde tatăl său era conservator. Unchiul viitorului arhitect, Étienne Delécluze, era un influent critic de artă.

Şemineul din Camera Împăratului de la Castelul din Pierrefonds, acuarelă a arhitectului

Educat de membrii familiei sale, Viollet-le-Duc a fost lansat de scriitorul Prosper Mérimée, care era şi un înalt funcţionar şi un pionier al conservării monumentelor. El i-a cerut tânărului de 26 de ani să restaureze bazilica de la Vézelay, aflată aproape în ruină. Era începutul anilor 1840, când, în perioada lui Louis-Philippe şi apoi a lui Napoleon al III-lea, s-a decis reconcilierea francezilor cu structurile dispreţuite şi adesea jefuite în timpul Revoluţiei.

Viollet-le-Duc discutând un proiect de restaurare la Abaţia Regală Saint-Denis, acuarelă din epocă

Intrând în opoziţie cu Şcoala de Belle Arte, el şi-a văzut ideile împărtăşite de împărat, ambii visând un Paris mai luminos, dar cu monumente vechi, restaurate la nivelul maximei lor splendori.

Ceea ce s-a şi întâmplat cu Notre-Dame din Paris, a cărei restaurare, începută în 1845, s-a terminat în 1864. Ideea era de a conferi acestor monumente o splendoare pe care n-o avuseseră, mai mult ca sigur, îaninte, pentru a aduce în contemporaneitate tot ceea ce era mai bun în tradiţie, dar cu unele excese foarte persoanle ale arhitectului. Au urmat bazilica Saint-Denis, Saint-Sernin la Toulouse, catedrala din Amiens, cetatea Carcassonne, castelul Pierrefonds, fortificaţiile de la Avignon. Tot atâtea monumente pe care Viollet-le-Duc le-a salvat de la ruină, dar pe care le-a alterat într-o oarecare măsură în numele concepţiei sale despre restaurare. Pentru el, un monument nu trebuia păstrat în starea în care era, ci trebuia recreat în „puritatea lui originală”, mai mult sau mai puţin imaginară. „Să restaurezi un edificiu nu înseamnă să-l întreţii, să-l repari sau să-l refaci, ci să-l restabileşti în starea lui completă, care poate că nici n-a existat la un moment dat”, scria el.

Dineu la Tuileries

Viollet-le-Duc apare astfel ca un virtuoz al unui stil trubadur, întors către un trecut visat, deşi el a fost, în egală măsură, un precursor al arhitecturii moderne.

Revalorizând goticul, el a intrat în conflict cu Academia de Arte Frumoase, care nu se referea decât la Antichitatea greco-romană, şi a jucat un rol în crearea Şcolii de Arhitectură, care a pus capăt dominaţiei Şcolii de Arte în acest domeniu.

Supeul Doamnelor Tuileries 1835, desen expus în expoziţie

În expoziţie sunt etalate şi desene, sculpturi şi mobilier, zone ce completează personalitatea cu multiple faţete a acestui restaurator romantic şi pasionat de munte care dorea să reconstruiască Mont Blanc, cel puţin pe hârtie.

Printre multele sale cărţi, Entretiens sur l’architecture a inspirat numeroşi practicieni. El pleda pentru folosirea metalului în arhitectură şi insista asupra importanţei structurii unui edificiu ca sursă a frumuseţii acestuia. În consecinţă, structura trebuia exaltată, şi nu ascunsă, contrar părerilor din epocă. Din acest punct de vedere, Viollet-le-Duc a inspirat revoluţia arhitecturală a secolului al XX-lea.

Relicvarul pentru Coroana de spini, realizat după desenul lui Viollet-le-Duc

La fel de interesante sunt şi propunerile sale de mobilier, în care se dovedeşte un precursor al Art Nouveau.

În 1862, o comandă imperială i-a permis să reconstituie tezaurul dispărut al catedralei Notre-Dame. Printre piesele pe care le-a desenat se află mai ales un Relicvar care trebuia să adăposteasă Coroana de spini, ce a fost realizat apoi de orfevrul Placide Poussielgue-Rusand, dar şi un candelabru pascal cu bogat decor vegetal, dezvăluind tendinţele neo-gotice.

Mont Blanc, guaşă de Viollet-le-Duc

Viollet-le-Duc a fost un desenator precoce, unele dintre desene fiind realizate încă de la vârsta de 17 ani. Începute în 1831, numeroasele sale călătorii prin regiunile Franţei au dus la imortalizarea în numeroase crochiuri a curiozităţilor întâlnite. Dar cele mai interesante sunt cele din timpul călătoriei în Italia, care a contribuit la formarea sa artistică. Ele consemnează descoperirea Colosseum-ului şi a Capelei Sixtine din Roma sau fascinaţia pentru faţada Palatului Dogilor din Veneţia. A oferit, de asemenea, o imagine restaurată de Teatrului de la Taormina, fructul unei viziuni somptuoase, dar foarte diferită de canoanele Academiei.

Conştient de valoarea ideilor ale, Viollet-le-Duc a fost şi profesor la Şcoala gratuită de desen din Paris, întrre 1834 şi 1850.

Viollet-le-Duc

O sală din expoziţie este rezervată muntelui Mont Blanc, acestei fantezii în care ştiinţa şi visul se contopesc. Începând din 1868, arhitectul a început să străbată masivul Mont Blanc, fiind pasionat de munte şi de geologie. Timp de ani de zile a desenat, a făcut măsurători, şi-a imaginat cum trebuie să fi arătat la origine muntele. „Mont Blanc este o ruină; îi poţi regăsi forma primitivă ghidându-te după principii analoge celor care sunt aplicate la restaurarea unui monument”, scria el. Le-Duc vedea muntele ca pe o „imensă uzină” şi îndemna la organizarea unui „congres al amenajării terestre”. Imaginaţia lui pare s-o depăşească pe cea a artistului danez Marco Evaristti, care, în urmă cu câţiva ani, dorea să picteze Mont Blanc în roşu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.