×
×
Bucureşti
Braşov
Cluj
Constanţa
Craiova
Iaşi
Ploieşti
Timişoara
Bucureşti
Senin
8°C
Senin
17°C / 5°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 40%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Joi, 30 iunie
Senin20°C / 6°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Duminică, 03 iulie 2016
Braşov
Senin
3°C
Senin
15°C / -1°C
Vânt 0km/ora
Umiditate 59%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Joi, 30 iunie
Senin18°C / 1°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Parţial înnorat19°C / 2°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Posibil ploaie18°C / 6°C, Posibil ploaie
Duminică, 03 iulie 2016
Cluj
Senin
5°C
Senin
19°C / 1°C
Vânt 6km/ora
Umiditate 50%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Joi, 30 iunie
Senin21°C / 5°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Lapoviţă18°C / 6°C, Lapoviţă
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Posibil ploaie17°C / 5°C, Posibil ploaie
Duminică, 03 iulie 2016
Constanţa
Senin
8°C
Senin
14°C / 6°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 51%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Joi, 30 iunie
Senin17°C / 6°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Senin18°C / 8°C, Senin
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Senin18°C / 10°C, Senin
Duminică, 03 iulie 2016
Craiova
Senin
9°C
Senin
16°C / 2°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 45%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Joi, 30 iunie
Senin19°C / 4°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Parţial înnorat21°C / 6°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Senin21°C / 8°C, Senin
Duminică, 03 iulie 2016
Iaşi
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 48%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Joi, 30 iunie
Senin19°C / 6°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Parţial înnorat20°C / 9°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Parţial înnorat18°C / 7°C, Parţial înnorat
Duminică, 03 iulie 2016
Ploieşti
Senin
7°C
Senin
17°C / 1°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 52%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Joi, 30 iunie
Senin20°C / 3°C, Senin
Vineri, 01 iulie 2016
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Posibil ploaie20°C / 6°C, Posibil ploaie
Duminică, 03 iulie 2016
Timişoara
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 9km/ora
Umiditate 61%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Joi, 30 iunie
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Vineri, 01 iulie 2016
Lapoviţă19°C / 6°C, Lapoviţă
Sâmbătă, 02 iulie 2016
Posibil ploaie19°C / 8°C, Posibil ploaie
Duminică, 03 iulie 2016
YoutubeYoutube
TwitterTwitter
facebookFacebook
ContactContact
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 24 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 30 iunie 2016, 07:51
EUR (€)
-0.0005 ↘
4.5220 RON
USD ($)
+0.0080 ↗
4.0871 RON
• • •
Viviana Zehnder, un arhitect care dă dimensiune caselor elveţiene

Explodând de energie, deschide ușa casei de la etajul trei, unde are biroul de arhitectură și îmi oferă un ceai. Începe să îmi pună întrebări. Realizăm că am schimbat rolurile și ne amuzăm. Povestea vieții ei curge ca apa unui râu de munte, proaspătă și vie.


Oamenii ca Viviana nu au vârstă. Doar forță. Ca un copac care își înfige rădăcinile acolo unde pământul are nevoie să îl hrănească.


Ea a ales Elveția. Sau poate Elveția a ales-o pe ea. Oricum ar fi, legile universului au fost respectate , iar Viviana Zehnder și-a urmat doar calea care, pe pământ, a pornit de la Est și a ajuns în Vest. Iar în alt plan, a pornit de la o dorință, o idee, și a ajuns la o solidă construcție a sinelui.

Poveste despre întâlnirile esenţiale care schimbă destine

“Tatăl meu era arhitect iar eu mi-am dorit dintotdeauna să îl urmez în carieră. La 16 ani am avut o ocazie excepţională, printr-un mic anunţ anonim din România Liberă, m-am angajat baby sitter la Ambasada Iranului din Bucureşti. A fost extraordinar pentru faptul că dincolo de dorinţa mea de a câştiga ceva bani de buzunar, eu fiind la liceu, am fost angajată de consulul iranian, iar acest lucru a fost o poartă deschisă către lume.

Contextul acelui an, 1977, afăcut ca situaţia mea să fie imediat cunoscută de Securitate şi au început chestionările, precum şi sechestrul pentru 3 zile. Dar familia consulară m-a ajutat. Doamna Martine era arhitect, avea 26 de ani, soţul doamnei avea 40 iar copiii, 2 şi 3 ani. Între noi s-a creat o simbioză care a durat ani şi ani.

La aproape o lună după angajare, mi-au propus cu o oarecare jenă să petrec anul nou cu ei la Paris şi să nu stau cu familia mea de Crăciun. Bineînţeles că am spus da, pentru că, în afara dorinţei unui copil de 16 ani să vadă Parisul în anii ’70, era şi dorinţa viitorului arhitect care trăia în mine, de a vedea cu ochii mei ceea ce îmi mângâia privirea doar în cărţi şi albume.

I-am comunicat că nu am şanse să obţin atât de repede paşaportul care trebuie cerut cu trei luni înainte şi oricum şansa de a-l obţine este minimă. Mi-a spus doar să merg la eliberări paşapoarte şi să depun actele. Ceea ce am făcut. Era marţi, îmi amintesc foarte bine şi acum, m-au întrebat dacă vreau să merg la Paris şi când, iar eu am răspuns: da, peste două săptămâni. Ofiţerul de la ghişeu mi-a râs în nas, dar totuşi mi-a acceptat hârtiile. Sâmbătă, când serviciul paşapoarte era închis, am fost sunată acasă şi am fost anunţată să merg să îmi ridic paşaportul.

Am petrecut împreună anul nou la Paris, iar în vara următoare am fost încă o lună şi jumătate în casa lor de vacanţă din Franţa.”

Partidul Socialist Francez cere Partidului Comunist Român aprobarea pentru ca tânăra studentă să onoreze invitaţia unei vizite oficiale în Franţa

“Am continuat să lucrez la ei până când s-a terminat misiunea domnului consul în România. Eu am rămas în contact cu doamna Martine, iar câţiva ani mai târziu, când eu eram studentă la Facultatea de Arhitectură, mi-a comunicat ca va veni în România în vacanţă, cu copiii, şi că vrea să ne vedem. Am fost împreună la Braşov şi atunci m-a întrebat ce vreau să fac mai departe, iar eu i-am spus că doresc să plec din ţară. Atunci mi-a propus să îmi facă o invitaţie personală sau din partea tatălui ei, care era ministrul Transporturilor în Franţa din partea Partidului Socialist. După plecarea ei din ţară, am primit o invitaţie din partea Partidului Socialist Francez. Menţionez că în aceeaşi perioadă, studentă fiind la Arhitectură, am vrut să mă înscriu pentru o excursie în Ungaria, iar decanul facultăţii mi-a spus că am avut nişte probleme când eram mai tânără şi că atât timp cât voi fi studentă nu voi putea părăsi ţara.

Invitată oficial de Partidului Socialist Francez, am depus hârtiile (eram în excursie cu colegii mei la Portiţa) şi mama mi-a telefonat să mă anunţe că trebuie să mă întorc pentru că mi s-a eliberat paşaportul. Aveam 22 de ani.”

Startul către lumea liberă

“Am făcut bagajele şi cu 50 de dolari în buzunar, am plecat în marea călătorie a vieţii mele. Era anul 1981.”

A ajuns în Elveţia întâmplător…

“Am luat trenul, mi-am luat rămas bun de la părinţi şi le-am spus că nu voi reveni. Tatăl meu era convins de contrariu. Am debarcat în Germania. Mama fiind de origine germană, speram să obţin cetăţenie aici, dar aveam nevoie de: certificatul de naştere şi actul de botez de la Biserica Germană din Arad, dar eu nu le aveam. Avocatul m-a sfătuit să nu rămân în Germania, ci să merg în altă ţară, de exemplu Elveţia, unde au studii de arhitectură foarte bune. În aceeaşi seară am ajuns la Lausanne, am luat o cameră la un hotel ieftin, lângă gară. Cu mult entuziasm, am cerut la facultate să îmi continui studiile. Dar mi s-a spus că nu mă pot înscrie decât în urma unor examene. Am căutat de lucru pentru a putea să mă întreţin şi în maximum o săptămână (precizez că era o perioadă foate bună şi cu facilităţi în Elveţia) aveam un job de desenator arhitect la Geneva.”

Poveste de dragoste elveţiană cu iz nebun de Bucureşti

“Aici l-am cunoscut pe soţul meu, care era jurist la societatea unde lucram. Am ieşit la masă într-o seară pentru a discuta proiecte de viitor profesional pentru mine. Mă bătea gândul să emigrez în America. Doar că totul a luat o turnură sentimentală puternică ce ne depăşea puterea de înţelegere. Nu am putut şi nu am vrut să ascundem niciunul dintre noi această puternică forţă de atracţie. El m-a ajutat să mă înscriu la facultate, decanul m-a acceptat imediat pentru că veneam în urma unei scrisori de recomandare din parte viitorului meu soţ. La doar două săptămâni de la acea întâlnire, el m-a cerut de nevastă. A fost repede şi s-a dovedit mai târziu că a fost ceea ce era firesc pe linia destinului meu.

Am depus hârtiile la Berna, iar răspunsul întârzia să apară. Soţul meu a telefonat şi a constatat că de documentele noastre se ocupă un fost coleg şi amic care l-a pus în gardă că nu ar fi o idee bună să se însoare cu mine pentru că eu vin dintr-o ţară comunistă şi că probablil sunt interesată de a avea un statut social şi că poate nici nu am sentimente pentru el. Soţul meu i-a interzis să comenteze şi i-a cerut să completeze documentele ca să ne putem continua ceea ce am început.

Ne-am căsătorit, am terminat facultatea şi soţul meu m-a întrebat dacă vreau să lucrez într-un birou de arhitectură sau să am propriul meu birou. Am decis amândoi că e mai bine să fiu independentă. Şi aşa am afacerea mea încă din 1986.”

A devenit de trei ori mamă

“Mai târziu am fost solicitată să intru în Comisia de Construcţii, apoi am început să fac politică, am fost aleasă consilier orăşenesc în cadrul Partidului Democrat Creştin. Astfel m-am prins în această horă politică, am devenit deputat (34 ani) pentru cantonul Valais, ceea ce mi-a deschis toate uşile şi m-a ajutat în cariera mea de arhitect.”

Politician în Elveţia

“A face politică în Elveţia este foarte diferit de tot ceea ce cunoaştem, şi nu mă raportez doar la politica din România. Linia politică a partidului este dată: avem şedinţele preliminare care prepară sesiunea parlamentară, unde trebuie să votăm aşa cum se propune. Câteodată, trebuie să votăm aşa cum cere partidul, chiar dacă nu suntem pe aceeaşi linie. Deşi pare antidemocratic, nu este, pentru că se poate discuta liber, se pun toate lucrurile pe masă şi se analizează.”

Ce se întâmplă dacă nu eşti de acord cu propunerea partidului?

“O dată, de două ori se poate, dar nu mai mult... însă te poţi abţine. Dar lucrurile vin simplu pentru că de exemplu, când este un partid ca cel de extremă dreaptă, care are nişte idei complet nebuneşti, este firesc ca toţi să votăm împotrivă. Sunt alte situaţii ca atribuirea unui credit mare pentru construirea unui tunel de exemplu, iar noi putem să obiectăm pentru că această construcţie necesită o sumă foarte mare din partea statului, dar se vine apoi cu argumente despre amortizarea şi necesitatea construirii lui. Ca deputat, făceam parte din Comisia de Gestiune, care controla marile investiţii ale cantonului. În această perioadă mi s-a propus să merg la alegerile pentru Consiliul Naţional de la Berna pentru care am avut o campanie electorală foarte intensă, dar nu am fost totuşi aleasă.”

25 de ani de participare activă în viaţa politică elveţiană

“Am fost căpitan al secţiei feminine al unui club de golf, sunt membru fondator al unui club Rotary, am o viaţă activă. La scurt timp după căderea comunismului am reuşit să obţin cu sprijinul clubului Rotary un camion de pompieri pe care l-am transportat în România şi oferit satului Oltina din judeţul Constanţa.”

Arhitectura ţării cantoanelor

“Când eram studentă la Şcoala Politehnica din Lausanne, îmi amintesc de primul meu proiect pe care trebuia să îl realizez pentru o locuinţă: am desenat o baie de4,50 m2, aşa cum învăţasem în standardul românesc. Profesorul mi-a spus că se vede că vin dintr-o ţara comunistă, aici ai dreptul şi datoria să dezvolţi imaginaţia şi să nu te rezumi la situaţii standard. Am realizat că aveam nişte principii rigide, însă baza pe care am avut-o în România a fost foarte solidă: desenul tehnic, axonometria, istoria arhitecturii, matematica etc.”

Vivre cache c’est vivre heureux / A trăi ascuns înseamnă a trăi fericit

"Arhitectura este definită ca o expresie a culturii, din asta rezultă diferite perioade de modă. În Elveţia, una din cele mai cunoscute dintre ele a fost cea a arhitectului Mario Bota, definit ca post-modernist: deschideri enorme, de ferestre şi forme speciale, rotunde, copaci pe acoperiş, cărămidă aparentă la exterior. Această perioadă s-a demodat după numai 10-15 ani. Elveţianul de rând nu vrea să iasă în evidenţa cu niciun chip. Nici cu casele lor şi nici măcar cu maşinile (de exemplu, în afară de brand nu este inscripţionat pe maşină modelul sau seria). Elveţianul este introvertit, nu vrea să epateze; deviza lui este «Pour vivre heureux, vivons cachés» (ca să Trăim fericiţi, să trăim ascunşi/discret). Fiecare localitate are un regulament de construcţie, dacă respecţi înălţimea, distanţa la limită şi alte criterii, poţi să scoţi în evidenţă un element, două, dar nu mai mult. Dacă normele impun un acoperiş cu două laturi, niciodată nu o să poţi să construieşti aici un acoperiş terasat."

România arhitecturală

"În România, constat că există dorinţa de a te făli, de a arăta că ai făcut avere, ceea ce duce la construcţii groteşti. Nu pot să cred că au fost proiectate de arhitecţi! Când mă plimb în jurul Bucureştiului văd case frumoase, dar şi multe altele, kitsch, un amestec heteroclit de prost gust. Teritoriul nu este extensibil şi casele vor rămâne 80-100 de ani, acolo.

Deşi şcoala de arhitectură românească este foarte bună, am impresia că normele nu sunt respectate la literă. Trebuie lucrat pe planul de urbanism cum este la noi un plan de cartier: pe suprafaţa unui teren mai mare se face un plan care dă o unitate arhitecturală comună tuturor construcţiilor. De aici importanţa realizării caselor bine făcute şi de calitate.

Aici nu poţi să mergi la primărie şi să dai un comision pentru a-ţi accepta proiectul de casă. Au fost cazuri în care, nerespectand normele, casele au fost demolate. Au fost date jos acoperişuri pentru că aveau 30 de cm în plus de înălţime."

Căutarea identităţii religioase

“Tatăl meu este ortodox şi mama catolică. Am fost botezată ortodox, dar la vremea aceea le era teamă să meargă la biserică. Singurii prieteni ai părinţilor mei care au venit la botezul meu şi care mi-au fost naşi au fost evrei.

În Elveţia merg la biserica catolică. Dar mai târziu am mers în România şi ne-am căsătorit ortodox, pentru că soţul meu, catolic fiind, era foarte atras de ortodoxism şi şi-a dorit să ne oficiem uniunea în rit ortodox. Întâmplarea a afacut că acelaşi preot care i-a cununat pe părinţii mei şi m-a botezat pe mine a oficiat şi cununia noastră religioasă.”

Viaţa ca destin sau întâlnirile esenţiale care rezistă timpului

“Doamna Martine face încă parte din viaţa mea. Ne scriem, ne dăm veşti şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru momentul intersecţiei destinului meu cu al său, care pentru mine a schimbat irevocabil prezentul de atunci, cu viitorul deja «trasat» într-o Românie comunistă.”

Doamna Martine, fost deputat în Parlamentul European, primarul oraşului francez Chateaubriant precum şi consilier regional al Pays de Loire, va fi întotdeauna o femeie foarte activă. În2012 afost numită delegat regional al luptei împotriva discriminării.

Cei doi băieţi, Martin şi Armand, care au petrecut o parte din copilărie în Bucureşti, au devenit secretar general al France Television (Martin) şi Armand fizician, director adjunct al Grupului Saint Gobain.

Mă despart de Viviana Zehnder cu sentimentul că o cunosc dintotdeauna. O las în faţa biroului ei, din Saint-Maurice, oraş al legendarului masacru al legiunii thebaine în anii 285-300. Atunci, soldaţii au primit ordin să execute toţi locuitorii din nordul Alpilor care erau convertiţi la creştinism. Şeful legiunii, un negru egiptean, Maurice, nu s-a supus acestui ordin, fiind ucis şi mai târziu proclamat ca martir. Saint Maurice a dat mai târziu numele acestui loc. Şi acest oraş, în care Viviana a ales să trăiască, păstrează un mister al istoriei îndepărtate, pe care îl simţi prin piele atunci când ajungi pentru prima oară aici.

Photo Saint-Maurice

Viviana Zehnder deschide câteva dosare prin care arhitectura elveţiană întinde o mână către cea românească, prin şcoala care a format-o şi a trimis-o mai departe în lume.

Viviana este exemplu perfect al româncei care, fără discuţie, s-a integrat într-o lume deschisă valorilor. O lume la care visa cu ochii mari, deschişi, cândva, când totul părea interzis. Dar noi ştim că doar cine visează mai sus şi îndrăzneşte mai mult are parte de un dans al vieţii de mare ţinută.

A woman is like a teabag, you never know how strong it is until it's în hot water (Eleanor Roosevelt)/O femeie este ca un plic de ceai, nu ştii cât de tare este decât după ce l-ai pus în apă fierbinte.

Merci à Monsieur Eric Barman pour son soutien/ Mulţumesc Domnului Eric Barman pentru sprijin

Rona Rita DavidPublicat Duminică, 21 februarie 2016
12899
 | 20
 | 16
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
mihai popescu
+6
o povesteprea frumoasa ptr a fi adevarata...deci sa inteleg ca dna martine era frantuzoaica casatorita cu un iranian..pro migranti avant la lettre...si eu sunt de varsta doamnei dar nu am auzit sa lucrezi baby sitter la 16 ani..povestea cu pasaportul e minunata...doamna, ce roman ati citit?
Publicat Miercuri, 24 februarie 2016
+Răspunde
Rusu Radu
0
Mda, tocmai citeam despre pedepsele îngrozitoare care le erau aplicate curierilor imperiali, în China, în caz că aceştia îndrăzneau să violeze secretul corespondenţei membrilor Casei regale... Cînd m-am decis să întrerup lectura aceasta - nepotrivită la vreme de noapte -, şi să citesc ceva mai "relaxant": niscaiva articolaşe din Cotidianul. M-am oprit la interviul de faţă. În josul paginii web, am observat că însăşi doamna Viviana (Viviane) Zehnder a binevoit să posteze, la rîndul dumneaei, un mic comentariu. Stimată doamna arhitect: în ipoteza că v-aş achita - în avans, chiar -, dublul onorariului pe care îl percepeţi în mod obişnuit, aţi fi dispusă să proiectaţi O TEMNIŢĂ după model medieval? Aş vrea, dacă se poate, ca acest stabiliment să includă şi o vastă sală de "cazne". Am un amic care s-a specializat în tehnici avansate de tortură (a studiat inclusiv "însemnările" unor călăi ai Inchiziţiei). Dînsul doreşte să-şi exercite, oficial, talentele-i sinistre. Rîvneşte la funcţia de "Călău". Eu am aflat, din surse demne de încredere, că în viitorul nu tocmai îndepărtat, în România se va produce O INCREDIBILĂ "răsturnare". Şi că puşcăriile vor fi pline de politicieni, interlopi, şi membri ai serviciilor secrete - inclusiv (şi mai ales) din categoria generică a "violatorilor de corespondenţă"... Ce spuneţi, aţi fi de acord să realizaţi Proiectul vieţii dumneavoastră? Dacă banii nu sînt de ajuns, amicul meu vă va trimite, gratuit, la reşedinţa dumneavoastră, diverse mădulare amputate, la alegere, ale încarceraţilor. Vi le poate expedia conservate în formol, sau introduse în micro-lăzi frigorifice. Poate puneţi de o colecţie! "Suveniruri din România". Pentru că asta vor ajunge TOŢI infractorii perioadei de Tranziţie: nişte simple suveniruri... Nişte amintiri urîte. (Nota Bene: soarta jurnaliştilor "complici" cu violatorii de corespondenţă este, la rîndul ei, pecetluită...)
Publicat Miercuri, 24 februarie 2016
+Răspunde
Crocodilul
+5
Avem arhitecti foarte buni, ca si medici ca si ingineri dar tara e transformata in colonie si zace intr-o mizerie de nedescris si-o religie exacerbata. Este condusa de zeci si zeci de ani de niste analfabeti (vezi ceausescu) niste incompetenti vezi (iliescu-constantinescu) niste banditi (vezi basescu si toata mafia politica si securista) iar acum de prea maritul bananier Iohannis (asta ii intrece pe toti din innainte). Am ajuns la marginea prapastiei unde lichelismul din administratie se simte extraordinar de bine. Nu ar fi bine sa impingem lichelismul si lichelele in prapastie si sa revenim noi la suprafata? Aratati va rog inteligenta lui Coldea, Ungureanu sau Maior. Pina acum acestia au fost numai niste invirtiti si sforari de meserie.
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Ursu
+7
Mai vrem povesti ca acestea care sparg cotidianul gri in care traim si citim despre senzuale, trasce, dragusance,pontzi si alte elemente nenecesare visurilor noastre despre o lume mai buna. Macar asa sa visam si noi...
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Alcibiade.
+6
Este o poveste de viata care daca nu ar fi reala ai crede ca este un basm. Si totusi este adevarat !?. Insa din acest "basm", printre randuri se citeste ca nimic nu a fost usor nici pentru Viviana in periplul ei spre confortul intelectual, profesional, familiar si civic la care a ajuns alaturi si impreuna cu familia ei atat de superba si de fericita. Felicitari si multumim Cotidianului dar si lui Viviana pentru asemenea narari asupra unor destine fericite de romani chiar daca au fost realizate pe alte meleguri, insa, eroina povestirii nu uita sa aminteasca de tara ei de suflet si educatia primita.
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Crocodilul
+8
Oare de ce multi romani isi gasesc drumul in viata in afara granitelor si tara lor de nastere a ajuns o colonie? Este de neinteles de ce se petrec aceste lucruri de zeci si sute de ani. Nici o generatie nu a reusit sa rupa acest nenorocit ciclu. Ceea ce este si mai ciudat este ca acesti oameni sunt pur si simplu neutralizati rapid daca vor sa isi ajute cumva tara. Este de necrezut si in acelasi timp inxplicabil pentru orice din afara tarii care nu este roman si te-ar asculta ca povestesti despre aceste intimplari adevarate.
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Un admirator al celor care reușesc
+7
Stimata doamna, am mai comentat la unul dintre reportajele dumneavoastra si am fost putin malitios. Imi cer scuze si va felicit pentru initiativa si pentru faptul ca reusiti sa ii gasiti pe acesti romani adevarati, care au fost mereu cu tara in suflet, au crezut ca pot face mai mult si au facut! In plus, descopar ca o perioada din viata mea pe care mi-o amintesc neagra si cu multe conotatii negative era, de fapt, una de mare deschidere si cu oameni intelegatori si iubitori fata de semenii loc care nu le impartaseau conceptiile! Sunt, de aceea, uluit de faptul ca unii semeni de ai mei din Romania povestesc lucruri neadevarate despre acei ani, unii spun ca erau disidenti, altii ca ascultau pe ascuns ( de ce pe ascuns?!) Vocea Americii sau Europa Libera...era , in realitate, ca intr-o reclama proasca din primii ani de dupa imbulzeala din decembrie 89: "daca vrei...poti!" Inca o data, frumoase povesti si sper ca nu va opriti!
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Chat Noir
+14
Un traseu facil datorita unui amestec de prietenie, relatii, casatorie si politica dar si cu alte actiuni ce nu se pot spune. Nu vreau sa-i contest meritele, a stiut sa-si atinga scopul. Ma opresc aici. Eu am terminat anul trecut la L'école nationale supérieure d'architecture Paris Val de Seine, 5 ani de studiu. Ca sa obtin licenta si dreptul de a profesa, inca 4 ani de studiu. Abia dupa acesti ani ai dreptul de a putea obtine masteratul, care si el dureaza inca 2-3 ani. Total, 12 ani pentru a fi arhitect plin cu dreptul de a profesa peste tot in lume. Am sa ma uit si eu sa vad "Şcoala Politehnica din Lausanne" si ce fel de arhitecti scoate. Eu stiu ca a fost si inca este foarte greu desi am bunicul ing. constructor si este de francez la origine, bunica profesoara de franceza, mama - arhitect, tata - inginer TCM, un frate n si o sora cu doi ani mai mare ce este tot arhitecta. Eu sunt cea mai mica si toti m-au ajutat dar drumul este inca lung si greu, sunt destui cei ce abandoneaza si sper sa nu fiu printre ei. Dar, ca peste tot in lume, unii pot fi mai norocosi. Ii doresc sanatate si mult succes!
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
viviane @ Chat Noir
+6
Studiile in Romania nu mi-au fost recunoscute si dupa 4 ani in Ro, am luat-o de la inceput in Elvetia, deci 9 ani in total. Quand on veut, on peut !Bon courage !
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
mihai @ Chat Noir
0
aveti dreptate cu traseul curios al dnei, dar Dzeule ce tot povestiti cu studiile dvs? Si fata mea a facut arhitectura in Franta, e acolo, dupa 3 ani licenta, dupa 2 ani master si dupa un an hmo care insa e f greu de realizat!
Publicat Miercuri, 24 februarie 2016
+Răspunde
bicicleta pegas @ Chat Noir
0
Daca ai fi terminat si tu studiile acum 30 de ani, crede-ma ca ti-ar fi fost mult mai usor.
Publicat Vineri, 26 februarie 2016
+Răspunde
wer54
+2
Felicitari doamnei Zehnder! Suntem colegi de breasla si stiu cat de dificil este sa-ti faci un rost afara. Pot sa spun, ca si eu am avut noroc, al meu fiind de alta natura. Totusi avem multe puncte comune. Am constatat cu ocazia aceasta cati oameni de toata isprava sunt in Germania.
Publicat Duminică, 21 februarie 2016
+Răspunde
Pail
+14
Bravo ei, dar nu inteleg care este motivul acestui articol encomiastic. Este o intelectuala care a emigrat si si-a facut un rost. Ca atatia altii.Daca te gazduieste cineva intr-o tara frumoasa cateva zile, nu esti obligat sa faci din el un geniu.
Publicat Duminică, 21 februarie 2016
+Răspunde
Ileana Rollason @ Pail
+3
pentru Pail : absolut de acord. Plus un romant biografic, à la secolul al XIX lea. Numai sa se vorbesca de Cenusareasa mai lipsea. Conventia conventiei despre un personaj (germano-burghez) conventional. Articol eugenic.
Publicat Luni, 22 februarie 2016
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Brexit
35 articole/ Actualizat Marţi, 28 iunie 2016
Andrei Marga

Chiar dacă afirmaţia că starea fotbalului oglindeşte societatea pare exagerată, rămâne adevărată susţinerea că eşecul răsunător al naţionalei la campionatul european din 2016 permite analogii cu viaţa instituţiilor.

Andrei MargaPublicat acum 10 ore şi 48 minute

"