„Vlad Ţepeş”, din nou pe scenele britanice

Ieri seară, la cel mai frecventat teatru de matineu din Glasgow, Òran Mór, a avut loc premiera absolută a spectacolului „Vlad the Impaler”, o creaţie originală aparţinând companiei Brighton Theatre, inspirată de piesa „A treia ţeapă” a lui Marin Sorescu şi realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Adaptarea în limba engleză a textului sorescian poartă semnătura dramaturgului Richard Crane, iar regia, pe cea a Fayniei Williams. Din distribuţie fac parte doi actori cu cariere spectaculoase, veteranul Jack Klaff („Star Wars”, „For Your Eyes Only”, „King David”) – în rolul lui Vlad Ţepeş – şi tânărul star scoțian Iain Robertson („Small Faces”, „The Debt Collector”, „Sea of Souls”), deţinător al premiului BAFTA – în rolul prizonierului român tras în ţeapă -, precum şi actriţa de culoare, aflată în plină ascensiune, Anna-Maria Nabirye („The Keeping Room”) – în rolul prizonierului turc. Muzica originală a spectacolului este semnată de compozitorul român Vlad Maistorovici.

Textul lui Marin Sorescu despre Vlad Ţepeş le-a stârnit interesul lui Richard Crane şi Fayniei Williams încă de la începutul anilor ’90, când cei doi oameni de litere şi teatru britanici au lucrat împreună cu marele scriitor român la realizarea unei versiuni de teatru radiofonic după „A treia ţeapă”, ce a fost difuzată la vremea respectivă pe BBC Radio 3.

Dincolo de revenirea unuia dintre autorii români cei mai traduşi în limba engleză în peisajul teatral din Marea Britanie, montarea acestei reinterpretări actuale a piesei lui Marin Sorescu încearcă să facă dreptate şi, totodată, să arunce o lumină nouă asupra celebrului ei personaj, cel mai adesea prezentat în mod senzaţionalist în spaţiul cultural anglo-saxon, acordând prea puţină atenţie figurii sale istorice şi contextului epocii.

Spectacolul „Vlad the Impaler” se va juca la Glasgow între 27 aprilie şi 2 mai, după care, între 5 şi 10 mai, va fi prezentat, tot cu sprijinul ICR, în cadrul celui mai mare Festival de Arte Performative din sudul Angliei, Brighton Fringe Festival, ca parte a programului „Window”, adresat profesioniştilor din industria teatrului. Cele şase reprezentaţii de la Brighton vor avea loc la Teatrul Rialto.

Faynia Williams este o foarte cunoscută regizoare şi producătoare BBC, premiată în nenumărate rânduri împreună cu compania sa, Brighton Theatre, pentru producţiile realizate pentru Edinburgh International Festival şi Brighton Fringe Festival. Regizoarea a petrecut mai mulţi ani în România, în 1989 şi în perioada următoare, unde a lucrat la o serie de documentare pentru televiziunea Channel 4 şi a regizat spectacolul „Fraţii Karamazov”, jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la cel din Craiova. Faynia Williams şi Richard Crane au înfiinţat împreună Cursul de scriere dramatică de la Universitatea din Sussex.

Richard Crane a fost dramaturg în rezidenţă la National Theatre din Londra, apoi director literar la legendarul Royal Court din capitala britanică, cel mai important teatru britanic dedicat dramaturgiei noi, unde au fost invitaţi să lucreze sau să se perfecţioneze de-a lungul timpului mulţi artişti români, între care s-au numărat, în ultimii ani, Gianina Cărbunariu şi Vera Ion.

„Vlad the Impaler” este o producţie a Brighton Theatre, realizată în colaborare cu teatrul Òran Mór şi cu sprijinul Institutul Cultural Român, Arts Council England şi Legal & General.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.