„Voi continua să cred că lumea are nevoie de mângâiere, de dialog, de poveste”

Constantin Chiriac este un mare constructor şi realizator de proiecte pe care nimeni altul nu le-ar gândi şi nici nu ar îndrăzni să le viseze ori să le gândească şi nici n-ar ajunge din aceste motive să le înfăptuiască. El este managerul şi plămăditorul imposibilului pe care reuşeşte să-l transforme în posibil. Lucrează cu viitorul. Câtă vreme ceilalţi se pot bloca până şi în ziua de mâine. Construieşte contraforţi şi pârghii în jurul proiectelor sale culturale şi le integrează în spaţii rezonante, aşa că tot ce întreprinde are ecou şi dezvoltă ecouri, are strălucire şi iminenţa ARTEI.

Ca un Midas, dar nepedepsit de legenda ştiută, el transformă totul în aur. Aşa a reuşit să facă din Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu Marea Bursă a Teatrului Mondial de 24 de carate. Tot ce face şi alege pentru Festivalul pe care l-a iniţiat este teatru în toate expresiile lui, teatru prezent şi teatru viitor purtător de valoare. Şi asta, pentru că el consideră că “totul e să crezi în ceea ce vrei, să lupţi pentru excelenţă”. Şi el deschide ochii spre toate valorile reale şi pieţele autohtone, europene, mondiale. El ştie să facă din teatru o sărbătoare a clipei, dar şi a eternităţii. Când alţii se irosesc în proiecte de mică respiraţie şi nu văd mai departe de cărarea spre casă, Constantin Chiriac se gândeşte la faptul că trebuie să ne pregătim de pe acum pentru desemnarea viitoarei capitale culturale europene.

De câte ori l-am ascultat povestindu-mi despre ultimele proiecte la care lucrează, nu am avut niciodată sentimentul iluziilor şi utopiilor care subminează dialogul nostru cu oameni din diferite profesii adesea. Această putere de a transforma viitorul în prezent împlinit care ne cucereşte şi ne fascinează este secretul acestui admirabil şi unic prestidigitator în lumea managementului cultural din România şi din lumea teatrului de pe toate continentele.

Tout va bien în regia lui Alain Buffard

Timp de 10 zile, Sibiul devine o imensă scenă în aer liber, un megaspectacol. Evenimentul, prin ţinuta sa, prin mediul creat şi parteneriatele pe care a ştiut să le construiască, a contribuit decisiv în ultimii 20 de ani la creşterea prestigiului României în lume şi la consolidarea imaginii unei comunităţi care posedă spiritualitate şi modele de acţiune mondiale. Şi nu putem să nu amintim faptul că existenţa acestui prestigios festival, programul său ambiţios se datorează în primul rând excelentului manager, directorul Festivalului, Constantin Chiriac, care cu pasiune şi migală încearcă de două decenii să convingă politicienii lumii de importanţa porţilor pe care cultura le poate deschide.

Constantin Chiriac invită şi aduce la Sibiu Teatrul cel mai bun, de avangardă. De virtuozitate, de bucuria spectacolului. Nu există spectacol important şi direcţie a artei teatrale pe care s-o ignore sau rateze. Şi pentru că lucrează cu viitorul în teatru, fiecare Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu ne spune ora exactă de pe toate scenele lumii.

Festivalul a crescut precum Prâslea din poveste

Scenă din Trei surori

Aţi reuşit performanţa să ajungeţi la aniversarea a 20 de ani de existenţă a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Festival care a demonstrat, cu ocazia declarării Sibiului Capitală Culturală a Europei, că, bine gestionată, cultura o poate lua înaintea politicului. Care sunt punctele forte ale acestei ediţii? Tradiţia pe care o are Festivalul de la Sibiu este deja un fapt bine cunoscut şi unanim acceptat. Faptul că de la an la an festivalul creşte ca diversitate şi calitate este un lucru excepţional.

Acum 20 de ani acest festival s-a născut ca o iniţiativă independentă, din nevoia de a dialoga cu structurile europene. În ‘92, când am plecat în Europa şi am participat la Capitala Culturală de la Anvers, am avut şansa să văd ce înseamnă un asemenea fenomen. Am înţeles ce înseamnă concentrarea de artişti, de excelenţă într-un oraş care avea calitate şi care îşi făcuse un scop din a promova cultura în mod coerent. M-am gândit că şi o comunitate din România poate produce ceva similar. Am făcut prima ediţie aşa cum gândeam atunci şi cum eram marcat de formele festivaliere pe care le văzusem, cu jurii, cu premii, de parcă merele puteau fi comparate cu perele, cu strugurii sau cu bananele. Timp de câţiva ani am organizat festivalul în jurul datei de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. A fost o iniţiativă fabuloasă în spatele căreia nu exista nicio instituţie. Am plecat de la nimic. La început era „Festivalul de Teatru Tânăr Profesionist”, ca lumea să înţeleagă că am făcut o separare perfectă şi clară de tot ce însemnase festivalul “Cântarea României”, pentru că am avut mulţi prieteni care au simpatizat cu acest gând cu care pornisem într-o aventură donquijotescă. Am avut momente în care, pentru a face rost de bani, mi-am pus casa amanet. Probabil că nu sunt multe doamne în lume care ar accepta nebunia unui soţ care te poate lăsa oricând sub cerul liber ca să facă un festival. Şi acest lucru s-a întâmplat nu o dată, ci de vreo trei ori. Deşi de fiecare dată au fost momente de mare dramatism, lucrurile n-au ajuns în sfera tragică. În acelaşi timp, am învăţat pe propria-mi piele să găsesc căi spre formele de finanţare, nefiind pe vremea aceea un expert. Treptat-treptat, mi-am format o echipă. Am reuşit să adun în jurul meu alţi „nebuni”, împătimiţi de teatru.

Ai reuşit, de fiecare dată, să aduci pe scena festivalului spectacole remarcabile, dar şi nume celebre, precum Luc Bondy, Eimuntas Nekrosius, Andrei Şerban, Yuriy Kordonskiy, Andrij Zholdak, George Banu, Jonathan Mills, Claire Cunningham, Emma Dante, Ascanio Celestini, Inbal Pinto, Burgtheater, Teatro de la Abadia, Teatro Stabile…

Am plecat de la principul că nimic nu se poate face fără calitate. La început au fost 3 ţări şi opt spectacole, iar la această ediţie avem 70 de ţări participante, 350 de spectacole în 66 de spaţii de joc, cu aproximativ 60.000 de spectatori pe zi. Festivalul se află pe locul al treilea în Europa, după Edinburgh şi Avignon.

Sibiul anticipează viitorul

Sasha Waltz aduce esenţa mişcării

De ce ai ales ca temă anul acesta “Dialogul”?

Încerc să sensibilizez publicul axându-mă pe importanţa culturii în societatea românească. Avem nevoie şi de o cultură a afacerilor, a politicului, a democraţiei, de oameni care înţeleg că nimic nu se construieşte pe genunchi sau încercând să improvizăm. Nu se poate realiza nimic fără elite, fără modele. Văzând în această clipă cât de singuri sunt oamenii în lume, că sunt numai monologuri, chiar şi în credinţă, ba chiar şi în familie, un dialog al surzilor, am hotărât că tema acestei ediţii va fi “Dialogul”. Europa ne-a cerut în acest an să sărbătorim cetăţeanul. Este, de fapt, o datorie de zi cu zi. Impunând calitatea, am reuşit ca Teatrul “Radu Stanca” să aibă acum 85 de spectacole în repertoriu, 400 de spectacole într-un an, cu toate biletele vândute.

Franţa, Invitat de Onoare

Constantin Chiriac şi Jonathan Mills

Care sunt punctele forte ale ediţiei din acest an, mai ales ţinând cont că la conferinţa de presă ce s-a derulat la Institutul Francez au participat personalităţi ale diplomaţiei, precum E.S. Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei în România, Stanislas Pierret, Directorul Institutului Francez din Bucureşti, E.S. Keiji Yamamoto, noul ambasador al Japoniei, E.S. Philippe Beke, ambasadorul Belgiei, Benoit Rutte, Delegatul de la Wallonie-Bruxelles, Ana Serafim, ambasadorul Canadei, Maja Wawrzyk, directoarea Institutului Polonez, Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh, Malgosia Mostek de la Institutul “Adam Mickiewicz”, Ann-Mareike Otte, de la Ambasada Germaniei, Arezoo Hersel, de la Ambasada Israelului. De altfel, aniversarea celei de a XX-a ediţii a festivalului de la Sibiu coincide cu cea a aderării României la Francofonie. Ce propune sezonul francez în premieră, ţinând cont că vin instituţii emblematice, ca “Théâtre de l’Europe Odeon”, “Théâtre du Soleil”, Compania de Dans Alain Buffard, “U Teatrinu de Corse”, dar şi numeroase surprize precum piese de Richard Demarcy, spectacolele companiilor “Les Goulus”, “Divine Quincaillerie” sau “Kabaret de poche”?

Franţa, ţara cu care avem legături multiseculare, este Invitatul de Onoare. Pe parcursul celor 10 zile de sărbătoare vor fi remarcabile spectacole, regizori, artişti vor veni la întâlnirea cu publicul pentru a ilustra vitalitatea teatrului francez. Franţa propune o panoramă a diversităţii artistice. Stanislas Pierette, Directorul Institutului Francez, sublinia activitatea exemplară desfăşurată de George Banu, profesor la Universitatea “Sorbonne Nouvelle – Paris III”. Dincolo de prezenţa culturală, am dorit ca formarea în teatru, domeniu în care Franţa dispune de o însemnată expertiză, să devină o axă prioritară a acţiunii noastre. Cea de-a douăzecea aniversare a FITS va prilejui şi semnarea oficială a acordului între Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi Sorbonne Nouvelle în vederea creării unei şcoli doctorale de teatru la Sibiu. Pentru prima dată reuşim să aducem în ţara noastră Teatrul “Odeon” de la Paris, care vine cu “Reunificarea celor două Corei”, ultima creaţie a lui Joël Pommerat, care a primit acum doi ani “Premiul Europa” pentru cel mai bun regizor. În afară de a fi realist, este un teatru de acţiune mai curând decât un teatru de text, de poezie textuală. Dacă nu probezi că eşti un mare partener, care te bazezi pe calitate, nimeni nu vine indiferent cât ai plăti. Aduc pentru prima dată şi “Théâtre du Soleil” al Arianei Mnouchkine, cu spectacolul “Molière”. Este un mare eveniment cultural. În acelaşi timp, îi traducem şi ultima carte. Va veni, de asemenea, Jean-Jacques Lemaître, care este probabil cel mai mare compozitor şi creator de instrumente din lume, reuşind ca fiecare instrument să fie un spectacol, o lume. Vor fi ateliere cu aceşti trei mari artişti pe parcursul întregului Festival. Să-l amintim şi pe Duccio Bellugi Vannucini, creatorul de măşti pentru Ariane Mnouchkine şi important actor al “Théâtre du Soleil” care va lucra cu artiştii. În final, cei trei mari artişti se vor întâlni cu toţi cei cu care au lucrat în workshopuri pentru a avea un dialog. Va fi proiectat şi un documentar, “Avignon, Curte de Onoare şi câmp de luptă”, de Michel Viot şi Bernard Faivre d’Arcier, director, ani de zile al Festivalului de la Avignon, avându-i ca invitaţi pe George Banu şi pe Bernard Faivre-d’Arcier. Va fi, de asemenea, Alain Buffard, unul dintre cei mai mari coregrafi ai Franţei, cu “Tout va bien”, care va prezenta tempouri muzicale demente, bătute şi scârţâite, costume croite asimetric, o îmbrăţişare a dansului cu războiul, cu antrenamente absurde duse la extrem. Acorduri siropoase de acordeon. Artiştii se vor maimuţări la maşinile de război, suporţi de microfoane se vor transforma în carabine, iar tehnica teatrală va funcţiona exact pe dos. Adăugaţi şi nenumărate companii de stradă. Toate ingredientele teatrului se găsesc în “Farsa Jupânului Panthelin”: personaje colorate, intrigă, întorsături dramatice, quid pro quo-uri, nebunia carnavalului, rituri funerare. Cu această ocazie, actorii de la “Naif Théâtre”, muzicieni, acrobaţi şi dresori de oi, şi-au pus hainele şi măştile unui mic circ ambulant, ce aminteşte de “La Strada” al lui Fellini, cu muzica live a lui Nino Rota, Morricone, cât şi a altor fanfare itinerante. Montarea acestui spectacol, “Farsa Jupânului Panthelin”, după un autor anonim din secolul al XV-lea, îi aparţine lui Richard Demarcy şi a avut un succes extraordinar la Paris. Adaptarea în viziune contemporană nu se abate de la spiritul şi morala poveştii, iar scenografia este o punte între trecut şi prezent.

Actorul Constantin Chiriac în Eu, Rodin, cu Esther Cloet

După cum mărturisea E.S. Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei, există o dublă sărbătorire în acest an: împlinirea a două decenii atât de la constituirea Francofoniei şi a Festivalului de la Sibiu.

Este şi motivul pentru care am creat acest sezon francofon. “U Teatrinu” prezintă “Minunata pantofăreasă”, după Federico Garcia Lorca, în regia lui Guy Cimino. Nu pot fi omise spectacolele Companiei “Les Goulus”, cu “Cupidonii”, în care veţi admira zei greci, statuari, care săgetează inimi, ale trupelor “Divine Quincaillerie”, cu “Boemii”, “Kabaret de poche”, cu “O mică lume minunată”, în care veţi putea intra într-un tărâm al viselor, emoţiilor, al unui cabaret în miniatură în care jocurile şi efectele de lumini vă vor duce într-o atmosferă plină de magie. Fără a avea pretenţia exhaustivităţii, propunem o panoramă a diversităţii artistice a Franţei care va fi ilustrată în întâlniri cotidiene. Artele spectacolului reprezintă un domeniu transversal, care se hrăneşte din text şi care hrăneşte cinema-ul. În acest sens, spaţiul consacrat unei librării franceze la intrarea în sala de spectacole, precum şi diverse proiecţii de film vor întregi festivalul. În afara programului extrem de bogat, această invitaţie de onoare subliniază şi o mai veche colaborare între FITS şi Franţa. În acelaşi timp, stabileşte un cadru reînnoit pentru cooperarea dintre Institutul Francez din România şi Sibiu. Dispunem de acum înainte de o prezenţă locală, via noul nostru lectorat a cărui activitate acoperă toate domeniile acţiunii culturale, lingvistice şi universitare a Institutului în România, în special organizarea unor expoziţii şi crearea unei filiere francofone. Acesta vine să sprijine acţiunile desfăşurate de “Maison d’Ile et Vilaine”, un excelent exemplu în domeniul cooperării descentralizate dintre Franţa şi România la Sibiu.

Parteneriatul cu “Cehov Festival”

Fanfara şi graţioasele majorete poloneze

Festivalul focusează şi pe Rusia. Ce ne puteţi dezvălui despre “Sezonul rusesc”?

Sunt mândru că am creat acest parteneriat cu “Cehov Festival”, care începe la final de mai şi se termină la final de iulie. Avantajul Festivalului de la Sibiu este uriaş pentru că se desfăşoră în acelaşi timp cu el, dar şi cu “Festwochen” de la Viena, care începe tot în această perioadă. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu îi reuneşte pe unii dintre cei mai importanţi creatori promovaţi în selecţiile “Golden Mask Russian Performing Arts Festival” şi “Cehov International Theatre Festival”. Sezonul rusesc de la Sibiu marchează o gală a tinerilor actori ruşi în dialog cu vechea generaţie de actori de la Moscova şi Sankt Petersburg. Selecţia noastră îşi propune să evidenţieze noile tendinţe din acest spaţiu teatral, oferind publicului o viziune provocatoare asupra lumii din jur şi a limitelor umanităţii prin complexitatea montărilor propuse de unii dintre cei mai importanţi creatori europeni ai momentului. Unul dintre cei mai premiaţi dramaturgi şi regizori ruşi, Ivan Vârâpaev, va fi prezent la Sibiu pentru a-şi prezenta spectacolul „Iluzii/Illusions”, o melodramă a valorilor sincere, fără complexe, sub forma unui dialog cu publicul. Actorii Teatrului “Praktika” nu interpretează vreun rol, pur şi simplu spun povestea în întunericul ce învăluie sala. Spectacolul va avea loc luni, 10 iunie. Ca dramaturg, Ivan Vârâpaev a câştigat unele dintre cele mai importante premii de acest fel din Rusia, printre care “Premiul Consiliului Prezidenţial” pentru contribuţia adusă literaturii ruse. În semn de recunoaştere pentru opera sa, dramaturgul are programat în agenda festivalului şi un spectacol-lectură după piesa „Dansul Delhi”, în traducerea Maşei Dinescu. Evenimentul va avea loc duminică, 9 iunie, şi este produs de Teatrul Naţional „Radu Stanca” în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. Mai mult decât atât, filmul său de debut, „Euphoria”, va fi proiectat, în aceeaşi zi. Pentru acest film, Ivan Vârâpaev a primit “Premiul special al juriului” la Festivalul “Kinotaur” de la Soci, “Leoncino d’ Oro” la Festivalul de Film de la Veneţia şi marele premiu “Crinul de Aur” la Festivalul de la Wiesbaden. Proiecţia de la ora 16.00 va fi urmată de cea a filmului „Dansul Delhi”, produs în 2012, după piesa cu acelaşi titlu. Artistul va fi prezent la Sibiu pe toată durata evenimentelor.

Kmehin, coregrafie a Kolben Dance din Israel

La ce alte spectacole incitante ne inviţi?

La „Trei surori/ Three Sisters” al companiei “Nebolshoi Drama Theatre”. Spectacolul, regizat de Lev Erenburg, premiat de trei ori cu “Golden Mask”, este o tragicomedie despre imposibil, despre irealizabil, o poveste necruţătoare, tăioasă şi crudă, montată în manieră tradiţionalistă. La premiera spectacolului, criticii de la “Sankt Petersburg Vedomosti” spuneau că această producţie este „o profundă şi strălucitoare analiză psihologică şi un nou efort uman de a răspunde la întrebarea de ce nu suntem fericiţi?”. Fiecare personaj are durerea sa, chinul său, iar tristeţea emoţionantă este împletită cu un fel de suferinţă fizică: pe de-o parte, dragostea este însoţită de o durere de dinţi, iar singurătatea este asurzită de o răceală. Aş adăuga şi „Nunta/ The Wedding” de A.P. Cehov, în regia lui Vladimir Pankov, o co-producţie a “Cehov International Theatre Festival”, “The National Academic Janka Kupala Theatre” din Minsk şi “International Confederation of Theatre Associations”. Adaptarea modernă după textul lui Cehov se derulează liniar, într-un spaţiu al viselor, iluziilor şi al grotescului şi îmbină jocul actorilor cu momente muzicale şi de dans. Producţia reuneşte pe scenă 27 dintre cei mai premiaţi actori ruşi într-un spectacol modern, ce explorează sincretismul în arte. Pankov foloseşte atât muzicieni din noua generaţie, cât şi din zona simfonică. O desfăşurare de forţe uriaşe care vorbeşte despre dragostea pasională. Născut în 1975, Vladimir Pankov, considerat copilul teribil al teatrului rusesc, a studiat la “Academia Rusească de Arte Dramatice” şi s-a profesionalizat în muzică clasică, jazz şi balalaika, fiind considerat fondatorul genului teatral sound-drama. Este un răsfăţat şi al Teatrului „Odeon” din Paris şi al celui din Lille, al celor din Londra, dar şi din Germania sau Statele Unite. Îl aduc, de asemenea, pe Kiril Serebrenikov, unul dintre tinerii de forţă ai teatrului şi cinematografului rusesc, care, recent, dintr-o uzină a făcut un centru de cercetări. M-am bătut până în pânzele albe să fac un parteneriat pe picior de egalitate. Aceleaşi costuri le suportăm reciproc. Mi-aş dori să văd acelaşi tip de parteneriat cu ruşii şi în domeniile economic şi politic. Încă o dată subliniez că trebuie să investim în valori, aşa cum sunt tinerii cercetători ce au fost de curând premiaţi, sau în actorii, în regizorii noştri ce sunt aplaudaţi în străinătate şi elogiaţi în paginile revistelor străine şi cărora în ţară nu le mulţumeşte nimeni. Sunt mândru că am construit aici, la Sibiu, un “Centru de Cercetări” pentru a pune în evidenţă valoarea. Străinii ştiu aceste lucruri şi de aceea mă tratează ca pe un egal.

Un Festival deschis teatrului, artelor străzii, dansului, circului…

Un basm întunecat al companiei Yossi&Oded

N-aş vrea să uităm nici prezenţa la Sibiu a spectacolului celebrului regizor Eimuntas Nekrošius, cu o vizionară “Divina Commedia” după Dante Aligheri, producţie a “Meno Fortas Theatre”, creată în toamna anului trecut, care, printre altele, a cucerit Italia. Nekrošius transformă călătoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu şi Paradis, în căutarea frumoasei Beatrice, într-o redescoperire a iubirii prin cele mai ascunse colţuri ale sufletului uman. Un tânăr Dante, în cămaşă roşie, în plină criză adolescentină, îi frânge inima Beatricei îmbrăcate într-o rochie elegantă, cu un şir de perle la gât. Virgiliu are o ţigaretă în colţul gurii şi toate personajele aduc cu lumea zilelor noastre.

Însuşi Nekrošius afirma: “Putem să lucrăm la acest text o viaţă întreagă încercând să înţelegem ceva, cu şansa de a nu reuşi niciodată”. Un spectacol care va dura aproximativ cinci ore. Sunt convins că va fi o mare afluenţă de public. Regizorul lituanian Eimuntas Nekrošius, care în urmă cu doi ani a mai fost prezent la Sibiu cu spectacolul „Idiotul”, iar în 2009 tot la FITS a venit cu „Livada de vişini”, prezintă acum cea mai nouă producţie a companiei sale. Regizorul despre care Arthur Miller spunea că este „un fel de geniu” creează o lume fascinantă printr-o teatralitate ce pune accent pe folosirea poetică a imaginii şi a sunetului. Rolul principal din acest spectacol este interpretat de actorul Rolandas Kazalaz, care îl portretizează pe Dante ca pe un personaj senzual, pasional, ce nu acceptă să piardă. Acesta aleargă după Beatrice în Infern, pentru că „iadul este oriunde fără ea”. Spectacolul este produs de “Meno Fortas Theatre” în parteneriat cu “Teatro Pubblico Pugliese Bari”, “International Stanislavsky Foundation Moscow”, “Baltic House Festival” din Sankt Petersburg şi “Lithuanian National Drama Theatre”.

Scenă din Ubu Rege în regia lui Declan Donnellan

Din această avalanşă de mari spectacole nu va lipsi nici sezonul german. Recunoscută pentru înalta ţinută a creaţiilor sale coregrafice ce îmbină dansul cu teatrul şi muzica într-un concept cu totul original, Sasha Waltz este una dintre cele mai de succes femei din lumea dansului contemporan. Cum aţi convins-o să vină la Sibiu?

Vrând-nevrând, la Sibiu există şi un patrimoniu german. Primul teatru construit aici a fost unul german. Se publica şi un săptămânal teatral. Există încă o cortină de la primul teatru, de acum 429 de ani. Trebuie să fiu atent la vectorii care au dezvoltat acest oraş de-a lungul timpului. Aduc pentru prima dată din Germania pe Sasha Waltz, cu “Continu”, generat de un câmp de tensiune între curentele energetice emanate de coregrafie, muzică şi vizual. Titlul denotă continuitatea forţelor perpetue ale naturii. Sasha Waltz angrenează impulsuri plenare pe care le-a mai explorat în proiecte majore, desfăşurate pentru muzee în anul 2009, în inaugurările artistice ale arhitecţilor David Chipperfield de la “Neue Museum” din Berlin şi Zaha Hadid, de la Muzeul “MAXXI” din Roma. Cu ajutorul celor 24 de dansatori, a conceput o coregrafie la scară mare. Opera simfonică “Arcana” de Edgard Varese reprezintă miezul muzical, căruia i se adaugă compoziţii realizate de alţi artişti, precum Iannis Xenakis şi Claude Vivier. Sasha Waltz aduce esenţa mişcării în spectacolul de dans „Continu”. Artista de origine germană a primit numeroase premii pentru creaţiile sale, printre care cea mai importantă distincţie culturală din Franţa – „Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor / Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, precum şi „Crucea Federală de Merit / Bundesverdienstkreuz am Bande” a Republicii Federale din Germania. Sasha Waltz a studiat dansul la Amsterdam şi New York, iar în 1993 fondează compania ce îi poartă numele. În perioada 2000 – 2005 a făcut parte din boardul artistic al Teatrului “Schaubühne am Lehniner Platz”, iar în prezent repertoriul companiei sale numără 18 creaţii prezentate pe cele mai importante scene ale lumii, precum şi un portofoliu de colaborări cu peste 250 de artişti şi ansambluri din 25 de ţări. De asemenea, aduc cea mai mare companie out door, “Titanick”. “Odiseea” lui Homer este punctul de pornire al producţiei în care directorul unui teatru ambulant se încumetă să monteze propria versiune a acestei opere clasice, pierzându-şi drumul în propria sa lume bizară. Imaginile pline de forţă şi ironie se împletesc cu lumea reală a grupului de teatru şi epopeea lui Homer, într-un spectacol despre prezent şi Antichitate în egală măsură. Sper ca la acest festin să ajungă peste 40.000 de spectatori pentru că va fi un spectacol grandios.

Focus Polonia

Constantin Chiriac alături de Primarul Sibiului, Klaus Johannis

Anul acesta vor fi prezentate spectacole din cele patru colţuri ale Poloniei şi îndeosebi din Wroclaw, oraş aflat acum în pregătirea pentru capitală culturală în 2016. Aşa cum specifica Pawel Potoroczyn, Director al Institutului “Adam Mickiewicz”, “ceea ce au în comun spectacolele din acest an nu e doar locul din care provin, ci şi muzicalitatea lor. Sperăm să vă oferim o şansă de a cunoaşte cultura poloneză prin intermediul magiei teatrului”.

Am obişnuit deja publicul cu “Focus Polonia”. Adam Mickiewicz alocă o sumă mai mare decât primesc eu de la Ministerul Culturii, ICR şi de la Guvernul României, pentru cele cinci companii care sosesc la Sibiu. Polonezii au fost cei mai mari investitori şi la Edinburgh anul trecut. Ei l-au adus pe dirijorul Valery Gergiev, care a devenit apoi Directorul Artistic de Onoare al Festivalului de la Edinburgh. Acesta a dirijat lucrarea compozitorului polonez Şimanovski. Ei au investit 1.800.000 de euro ca să aibă 104 reprezentaţii, cu 23 de companii. A fost un boom cultural incredibil. Toată Europa şi Marea Britanie au vorbit despre acest lucru. Şi atunci ne întrebăm de ce la Comisia Europeană pentru Buget se află un polonez?! De ce fostul preşedinte al Parlamentului European a fost tot un polonez? De ce în discuţii pentru viitorul preşedinte al Comisiei Europene se află tot un polonez? De ce Polonia a fost una dintre puţinele ţări din Europa care nu au avut recesiune? Iată răspunsul: pentru că ştiu să investească din timp chiar şi în cultură. Pawel Potoroczyn şi Adam Mickiewicz vor veni să conferenţieze alături de preşedintele Festivalului de la Edinburgh.

Spectacolul austriac Nebuni de legat

Pentru că tot pui atâtea întrebări, pot să pun şi eu una? De ce crezi că Guvernul României nici măcar nu i-a felicitat pe cei care au luat “Ursul de Aur” la Berlin? Sau pe Silviu Purcărete, care a primit “Herald Angel”?

Pawel Potoroczin mi-a spus că ei au făcut o cercetare serioasă şi au constatat că există acum, în afara Poloniei, în jur de 14 milioane de polonezi. Numai în universităţile din Statele Unite sunt aproximativ 300.000 de studenţi polonezi. Şi au ajuns la concluzia că trebuie să investească în toţi aceştia pentru identitatea lor naţională, culturală, lingvistică… În 2015, m-au invitat să mă asociez aniversării Kantor. Bineînţeles că vor investi bani şi că este important să te asociezi cu învingătorii. Graţie lor îl aduc pe Jan Klata, unul dintre cei mai mari regizori şi dramaturgi ai Europei, cu spectacolul “O piesă despre Mamă şi Patrie”, de Bozena Keff, în interpretarea Teatrului “Polski” din Wroclaw, care tratează chestiunea idealului şi realului. Structura textului se bazează pe trei siluete importante: Mama Poloneză, Mama arhetipală şi Istoria, cea a Poloniei, cea a femeilor care suferă în paralel cu istoria bărbaţilor care luptă. Trupa “Karbido” se evidenţiază cu “Masa cu sunete”, care ne va purta într-o electrizantă călătorie acustică în jurul lumii. “Song of Lear”, spectacolul regizat de Grzegorz Bral, pe muzica lui Jean-Claude Acquaviva şi Maciej Rychly, a primit trei distincţii prestigioase la Edinburgh. Muzica devine un personaj, iar fiecare cântec reprezintă un punct de plecare către următorul poem dramatic. Să nu uităm nici atelierele de lucru cu Malgorzata Sikorska, care prezintă etapele metodei de gândire “Think Opposite”. Toate aceste surse vin din munca depusă de mine timp de 20 de ani.

Focus Japonia

O poveste japoneză. Foto Maria Ştefănescu

Din nou Japonia este unul dintre partenerii privilegiaţi. De altfel, noul ambasador al Japoniei, prezent la conferinţa de presă, a fost entuziasmat de a veni la Sibiu, mai ales că în februarie aţi avut un succes fulminant cu “Lulu” la Tokyo.

Cu Japonia avem o legătură extraordinară. Avem la această ediţie şase spectacole venite din Japonia. Pe scena Teatrului “Radu Stanca” figurează deja spectacolul “O poveste japoneză”, după Chikamatsu Monzaemon, o adaptare de Yasuda Masahiro, care semnează şi regia. Publicul român va putea viziona ”Albina” de Yasutaka Tsutsui, în regia lui Hideki Noda, de la Tokyo Metropolitan Theatre în asociere cu NODA MAP. În cetatea Cisnădioara va fi proiectat “Dojoji”, în regia lui Masahiro Yasuda, o piesă jucată în cele două stiluri teatrale tradiţionale japoneze, “noh” şi “kabuki”. Yamanote Jijosha adună o colecţie de texte din teatrul kabuki şi “Dojoji” sau “Kiyo hime” de Torahiko Kaoori, dramaturg al secolului trecut.

Şi n-aş vrea să uit să vă spun că am creat cel mai important sistem de voluntariat, cu persoane care vin până şi din Japonia. Hideki Noda doreşte să ducă anul viitor “Faust” în Japonia. La această ediţie vin foarte mulţi japonezi cu un deosebit limbaj al valorii, al smereniei în faţa calităţii.

O piesă despre Mamă şi Patrie de la Teatrul Polski din Wroclaw

Dar aveţi şi un “Focus Spania”.

Avem companii de flamenco, cum este “Paco Pena”. Aduc laureatul Premiului Cervantes la Flamenco de anul trecut, Rocio Molina. Va fi o sărbătoare a firii. Aducem mari companii din Israel, precum “Kolben Dance” şi “Yosi Berg &Oded Graf Dance Theater”, companii multinaţionale cu dansatori din Georgia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie… Fără modestie, cred că ştiu să aleg bine dinainte pentru că mă duc întotdeauna să văd spectacolele. Compania britanică ”Cheek by Jowl” figurează într-un clasament al revistei “Time Out” ca una dintre cele mai influente companii de teatru din lume. Spectacolul prezentat la Sibiu este o montare în limba franceză după textul lui Alfred Jarry, “Ubu Rege”. Regia spectacolului poartă semnătura lui Declan Donnellan, fostul director artistic al “Teatrului Naţional Regal” din Londra. Aş recomanda şi “Cum vă place” după Shakespeare, de la Kotemarjanishvili din Georgia, prezentat în cadrul sezonului “Globe”. În această versiune în limba georgiană, teatrul se transformă într-o pădure, timpul se va opri în loc şi nimic nu va mai conta în afară de povestea seducătoare a lui Shakespeare.

Perfecţiunea dansului

Călăreţii companiei franceze Les Goulus

Nu vor lipsi, cu siguranţă, nici apreciatele spectacole de dans. În afară de Sasha Waltz, ce alte trupe vor evolua?

Un spectacol eveniment, intitulat “Aur vechi”, este cel al “Rocio Molina Company” din Spania, câştigătoare a numeroase premii internaţionale. Cel mai nou spectacol al companiei „A Compás!” vrea să transmită publicului natura copleşitoare a unei game variate de ritmuri Flamenco de la alboreá, un stil aproape tribal, cu efect de transă la complexitatea tăioasă a buleríei. Cu alte cuvinte, artiştii trebuie să reuşească să facă publicul să intre în ritm, să simtă ceea ce înseamnă „a compás”. Este un uluitor spectacol în regia apreciatului Paco Peña. Distribuţia: Paco Peña, Paco Arriaga, Rafael Montilla (chitară), Angel Muñoz, Charo Espino, Jose Manuel Ramos (dansatori), Jose Angel Carmona, Cristina Pareja (cântăreţi), Nacho López (percuţie)

„Self-Portrait” este o lucrare introspectivă care ne face să reflectăm la vieţile noastre de zi cu zi şi la cât suntem de ocupaţi, iar „Dance with Tetsu”, o compoziţie în timp real cu contrabasistul Saitoh Tetsu, un spectacol de dans bazat pe improvizaţie, ambele ale companiei “Nam Jeong-Ho Dance” din Coreea. Din Cehia, soseşte Andrea Miltnerová, cu “Dansul balerinei magnetice”, care evoluează într-un spaţiu aparent minimalist, dar de fapt multidimensional, creat pentru a extinde percepţia şi experienţa dansului. „Aproape că nu s-a mişcat din acelaşi loc şi totuşi, postura pe care a evocat-o oferă o experienţă transcedentală datorită perfecţiunii mişcărilor executate… în loc să ridice întrebări, corpul ei emană cu tărie răspunsul eliberator despre frumuseţe”, afirma Karolína Jermářová, în “Fresh Fl’esh”. I se alătură Dekkadancers cu “Şi rataţii strălucesc”, în coregrafia semnată de Tom Rychetsky, Viktor Konvalinka, Tomas Cervinka din Cehia. Este un gheizer de idei minunate, artă poetică, umor, umanitate, folosirea extraordinară şi inteligentă a sincronizării, muzicii şi o coregrafie originală. După câte ştiţi, balerinii din Israel sunt foarte iubiţi pe scenele sibiene. Şi acum veţi putea admira “Kolben Dance Company”, cu spectacolul “Kmehin”, care înseamnă “trufă” în ebraică. Şi, totodată, cuvântul evocă un altul, „kmi’ha”, care se traduce ca „poftă” sau „dorinţă”. „Kmehin” oferă plăceri hedoniste, groteşti sau sublime, prin dorinţa şi respingerea unui fel de mâncare care stârneşte sau taie apetitul. O altă producţie incitantă, de data aceasta israelo-daneză, este “Un basm întunecat”, coregrafiat de Oded Graf & Yossi Berg. “Black Fairytale” este opera fantastică pentru şapte dansatori care explorează conceptul de utopie prin text, muzică şi dans. Ca urmare a succesului internaţional al producţiilor anterioare „4 Men” şi “Animal Lost”, coregrafii Yossi şi Oded continuă cercetarea artistică în stilul lor unic şi dezvăluie o nouă piesă politică despre condiţia umanităţii. Este o cursă nebună între momente ce oscilează între agonie şi extaz, război şi pace, realitate şi iluzii. Lumea descrisă este seducătoare, grotescă, dinamică, dramatică şi muzicală.

Uluitoare spectacole de stradă

Iată-i şi pe Cupidoni!

În urmă cu 20 de ani, când aţi pornit festivalul, aţi căutat să atrageţi şi publicul nu foarte elevat, prin spectacolele de stradă, astfel încât să înceapă încetul cu încetul să iubească teatrul.

Numai aşa ai certitudinea că sufletul omului care vine în piaţă, care vede mereu miracolul cu care nu a fost obişnuit atunci când a fost desţelenit din satele vidate de ţărani în anii ‘68-‘70, va începe să înţeleagă teatrul. Copiii lor sunt încă sub handicapul acestei moşteniri. De aceea m-am gândit că e bine de adus mari spectacole de stradă, încât publicul să poată să devină sensibil.

Marşul picioroangelor şi Fanfara Regală din Merchtem

Să nu uităm că, datorită Festivalului, Sibiul este invadat de turişti din întreaga lume. Spectacolele de stradă au devenit deja un motiv de bucurie pentru întregul oraş, spectatorii venind cu mic cu mare până la orele târzii ale nopţii, râzând şi aplaudând.

Am mai spus-o: cultura este un factor determinant care poate genera soluţii foarte importante la nivelul turismului, pentru a ajuta societatea românească. Pentru noi spectacolele de stradă reprezintă o investiţie importantă, oferind publicului larg o oportunitate extraordinară de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie. Trupa franceză “Divine Quincaillerie” invadează străzile cu “Boemii”. Sunt inofensivi, timizi, uneori ciudaţi, dar întotdeauna binevoitori şi preocupaţi să se integreze. Pe durata plimbării lor prin oraş se realizează o comunicare ciudată, absurdă şi fluctuantă între public şi aceste personaje-păpuşi. Fiecare întâlnire este o ocazie de a învăţa sunete, cuvinte, obiecte şi gesturi care vor forma vocabularul lor la finalul plimbării. Katerina Kubickova a înfiinţat “Gracja Majorettes Group” în anul 2000. Grupul a colaborat cu multe fanfare şi participă la concursuri de majorete. În 2012 au câştigat categoria de seniori cu baston şi au participat până în finala concursului televizat „Polonezii au talent”. Pot interpreta coregrafii pe muzică de fanfară. Solistele sunt campioane europene la categoria baston, ceea ce vor demonstra în “Fanfara şi graţioasele majorete poloneze”. Aplauze cu siguranţă vor stârni “Marşul picioroangelor şi fanfara regală din Merchtem”, al “The Royal Stiltwalkers” din Belgia. Tattoo-uri, lupte pe picioroange, carnavaluri, parade ale florilor, parade ale giganţilor etc. În faţa celor pe picioroange sunt stegarii, cei cu tălpici de lemn şi o fanfară care interpretează o muzică vibrantă. Din Austria vin “Nebunii de legat”. Oriunde apar aceste siluete nebunatice în frac, cocoţate pe picioroange însufleţesc publicul. Nu vorbesc, dar asta nu-i împiedică deloc să comunice. Totul este nou pentru ei şi toate reacţiilor lor sunt uluitoare. Sunt artişti pe picioroange şi poeţi în suflet. Atrag atenţia de câţiva ani buni politicienilor şi finanţatorilor că acest eveniment trebuie susţinut pentru că, pe lângă prestigiu cultural, aduce şi plus valoare economică, socială, turistică…

Boemii, spectacol al trupei Divine Qiuncaillerie

Ca şi în alţi ani, Festivalul propune o aventură ce explorează limitele corpului uman într-o serie de reprezentaţii ce îmbină arta circului cu dansul contemporan, muzica, poezia, comedia şi gimnastica. Aşadar, ce este nou în acest sector?

Cele patru producţii prezentate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers magic, al imaginarului, în care mişcarea devine limbajul comun al unui grup numeros de artişti din Australia, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă şi Spania. Prima reprezentaţie de circ din cadrul programului va avea loc sâmbătă, 8 iunie. Apreciată la nivel internaţional ca fiind un model de frumuseţe, compania “CIRCA” promite să aducă publicului un spectacol rafinat, extrem de sensibil, ce explorează arhitectura corpului uman. Ediţia din acest an marchează reîntoarcerea celor de la “Les Parfaits Inconnus” pe scena din România. Compania canadiană împărtăşeşte viziunea artistică a unor artişti din medii diferite ca muzica rock, acrobaţia şi jongleria. Spectacolul „Le Retour” este plin de umor, creat pe ritmul festiv al muzicii interpretate live. Compania “Kallo Collective” prezintă un trio clovnesc excentric, ce dă viaţă unui Frankenstein – clovn, adus pe masa de operaţie. „Members of Our Limbs” este un spectacol provocator, ce pune accent pe interacţiunea cu publicul şi care aduce aminte de Mr. Bean şi chiar Charlie Chaplin prin abilităţile fizice şi de sincronizare ale artiştilor. Sâmbătă, 8 iunie, şi duminică, 9 iunie, publicul de toate vârstele se va bucura de două reprezentaţii de circ în aer liber, oferite de Compania “Fadunito”.

Aş vrea să nu omiţi să-mi spui care vor fi regizorii români prezenţi cu spectacole pe scenele sibiene?

Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, Andrei Şerban, Felix Alexa. În acelaşi timp organizez şi un dialog între toate şcolile din România şi cele din lume.

“Perioadele de criză sunt bătălii cu tine însuţi”

Descoperă magia spectacolelor de circ

Cum te-ai încumetat, la această ediţie, să faci un festival de asemenea amploare într-o perioadă de acută criză, când, după câte ştiu, celelalte festivaluri europene dispun de sume importante de bani?

Întotdeauna, perioadele de criză sunt bătălii cu tine însuţi. În perioadele de prosperitate, este o inflaţie de evenimente în care politicul îşi pune foarte mult amprenta, în care fiecare vrea să dezvolte un festival pornind de la usturoi până la ceapă, de la castravete până la nu ştiu ce idee filosofică. Când sunt bani e normal să încurajezi cât mai multe iniţiative. Am încercat să impun, la nivelul ţării, o formulă cât de cât decentă, aşa încât orice eveniment care se construieşte să aibă credibilitate. Nu te poţi duce la un finanţator, fie că este Stat, Guvernul, ICR sau Ministerul Culturii, fie că este o primărie, un consiliu judeţean sau un sponsor privat, să-i ceri să acopere cheltuielile 100%, aşa cum se întâmplă cu aproape toate festivalurile din România, fie că sunt independernte, fie că sunt sub oblăduirea unei structuri de Stat. Din păcate, sunt foarte puţine independente. Ar fi bine să ai certitudinea a măcar 40% din suma necesară, pe lângă cei 40% pe care organizatorul îi aduce şi nu să se întâmple ceea ce am păţit anul trecut, când, cu 10 zile înainte de lansare, s-a schimabt guvernul, nu a mai ieşit o Hotărâre de Guvern şi cei care au venit au zis că nu-i mai interesează ce s-a discutat înainte.

Taci şi joacă al companiei The Original Tempo din Japonia

Credibilitatea unei ţări se face construind instituţii, respectându-ţi cuvântul.

Ca să construiesc festivalul a fost nevoie de o muncă imensă de cercetare, de diplomaţie, de relaţii stabile care nu pot fi făcute peste noapte. În această clipă sunt cinci-şase structuri importante. Eu am antamat programele până în 2017. Trebuie să obţin finanţări, să găsesc formule prin care ceea ce aduc să aibă parteneriat în alte ţări, în aşa fel încât să divid toate aceste costuri pentru ca România să plătească cât mai puţin. Totdeauna când am certitudinea unei cât de mici finanţări pot să-mi antamez din timp bilete mult mai ieftine pentru cursele de avion, să am parteneri în zonele sunet, lumini, promovare, astfel încât să pot reduce costurile. Din păcate, la noi lucrurile se întâmplă altfel. Pe ultima sută de metri trebuie să te baţi să obţii finanţări în loc să găseşti formule inteligente de dezvoltare a festivalului, de promovare a lui. Partenerii mei au conferinţe de presă la Londra, Paris, Bruxelles, New York, chiar Tokyo pentru că e important să fii în zonele fierbinţi. Festivalul este important pentru că l-am legat de toate celelalte structuri care s-au dezvoltat pe principiul vaselor comunicante. Când, în februarie, am fost invitat de “Tokyo Metropolitan” cu “Lulu”, iar partenerii noştri japonezi au plătit peste un milion de euro, asta s-a datorat marii calităţi pe care am probat-o prin spectacolele Teatrului Naţional “Radu Stanca”. A fost, de asemenea, anvizajarea parteneriatului sub semnul calităţii, pentru că ei doresc o coproducţie în care Teatrul şi Festivalul să se implice alături de “Tokyo Metropolitan”, să-l aibă pe Silviu Purcărete, o garanţie a calităţii. În acelaşi timp, domnul Hideki Noda, unul din cei mai mari artişti din toate timpurile din Japonia, a dorit acest parteneriat. Am folosit acel moment în aşa fel încât să-mi fac promovarea ediţiei din acest an. Acelaşi lucru l-am făcut în Polonia, când am fost în turneu cu “Călătoriile lui Gulliver”. Dar nu pot duce la nesfârşit această muncă ingenioasă, care ţine însă întrucâtva şi de o anume haiducie, pentru că toate celelalte festivaluri din lume se dezvoltă altfel. Când mă duc la un festival, aşa cum este cel de la Edinburgh, observ că în afara directorului festivalului se află în dreapta lui directorul de promovare, în cealaltă parte directorul de finanţe, cât şi directorul artistic şi cel tehnic. Eu mă duc singur. Bineînţeles că este mult mai ieftin pentru noi, bineînţeles că eu având bugetele în cap pot să stăpânesc întreaga viziune a festivalului şi din această cauză sunt primul care propun proiectele. Dar, cândva, Chiriac va dispărea. De aceea mă preocupă faptul de a promova o structură care să reziste în timp, cu un director artistic, cu un director economic, unul managerial, unul tehnic care să preia toate îndatoririle. Nu cred că putem duce la nesfârşit acest fenoment fabulos al Festivalului de la Sibiu fără o serioasă infrastructură. De aceea am dezvoltat “Şcoala de Teatru” de la Sibiu, “Bursa de spectacole”, “Centrul de Cercetări Teatrale”, “Şcoala de management cultural”, singura de altminteri din România. Mi-am dorit ca toţi aceşti studenţi să aibă în primul rând dimensiunea practică şi să se întâlnească cu toate marile nume. Studenţii au azi atâtea posibilităţi să participe la marile festivaluri internaţionale, să lucreze cu mari nume ale teatrului ca Silviu Purcărete, Yuriy Kordonskiy, Alexandru Dabija, Felix Alexa. Marea bătălie a teatrului şi a festivalului a fost să creăm un nou public. În această clipă, Comisia Europeană impune pentru programele 2014-2020, ca dimensiune principală, „bulding the new audience” (dezvoltarea noului public). Ei bine, Sibiul a făcut acest lucru.

Dansatoarea de flamenco Rocio Molina

La Edinburgh, unde Teatrul “Radu Stanca” a obţinut un fulminant succes cu “Faust”, dar şi cu “Călătoriile lui Gulliver”, competiţia este la ea acasă. Cum de reuşesc să facă de fiecare dată un festival de asemenea amploare?

La Edinburgh, au reuşit performanţa ca pe parcursul unei luni de zile să organizeze 10 festivaluri în acelaşi timp. Dar două sunt importante: “Festivalul Internaţional”, în care sunt în jur de 30 de spectacole de teatru, de muzică, de dans de cea mai înaltă calitate. În rest, forţa mare financiară, comercială şi turistică este “Fringe”, pentru care sunt în jur de 300 de spaţii de joc. Acolo tu te duci şi-ţi plăteşti tot, de la închirierea teatrului la închirierea aparaturii, de la plata promovării în catalogul de câteva sute de pagini, unde câteva rânduri înseamnă câteva sute de pounds, o pagină întreagă ajungând la 3.000 de pounds. Dar, dacă nu eşti în acel catalog, nu exişti. Singurul câştig sunt biletele. Şi dacă te-ai dus cu calitate şi reuşeşti să convingi publicul, obţii şi bani. Ca să te convingă şi mai mult pe tine ca spectator există în jur de 60 de prestigioşi critici de teatru care văd toate spectacolele şi în două mari publicaţii, “The Guardian” şi “The Scotsman”, există peste 60 de pagini dedicate festivalului în care sunt date stele pentru fiecare spectacol. Ai luat o stea, îţi iei bagajele şi te duci acasă, indiferent ce sumă ai plătit. Ai luat două stele, poate că mai vin doi-trei spectatori. Iei trei stele, deja eşti interesant. La patru stele ţi se oferă turnee, se vând bilete. La cinci stele triumfezi. Noi, cu “Faust”, am fost privilegiaţii privilegiaţilor, fiind invitaţi în “Oficial”, în zona rarefiată a aleşilor, unde Festivalul plăteşte tot. “Faust” a însemnat peste două milioane de pounds. Este ceea ce numesc, de multă vreme, diplomaţie culturală: a construi succesul pe succes. “Faust” a născut proiectul “Gulliver”, care a însemnat pentru prima dată comisionarea unui spectacol de către Festivalul de la Edinburgh, fără să-l vadă înainte. Premiera a avut loc în cadrul Festivalului de la Sibiu, dar el fusese deja anunţat în programul oficial de la Edinburgh. Am jucat la cel mai mare teatru, “King’s Theatre”, unde sunt 1.700 de locuri. Costurile spectacolului au fost mai mici decât încasările de această dată, întrucât toate biletele s-au vândut datorită succesului pe care îl obţinusem cu “Faust”. Am mai avut o surpriză nemaipomenită întrucât spaţiul de expoziţii pentru animale, aproape de aeroport, fusese transformat, graţie succesului cu “Faust”, care sfinţise acel loc, într-un spaţiu destinat artelor spectacolului, unde acum existau trei săli, în care jucau Ariane Mnouchkine, Marthaler şi Grzegorz Jarzyna. Directorul festivalului, Jonathan Mills, m-a chemat special, împreună cu televiziunile, spunându-le, “iată cu cine am construit acest succes”. Silviu Purcărete a fost distins cu “Herald Angel” pentru cel mai bun spectacol şi cel mai bun regizor. Am primit imediat oferta ca anul viitor să mergem în selecţia oficială de la Edinburgh fără ca măcar să anuţăm dinainte titlul cu care vom fi prezenţi. Multe dintre spectacolele din “Fringe” sunt mediocre. Şi atunci, eu am gândit că ar fi bine să fac altfel. Şi pentru aceasta, selectez tot. Este o muncă uriaşă ca să aduc, aşa cum vă spuneam, 350 de spectacole, pe care le selectez din câteva mii pe care le-am văzut sau despre care am aflat în întâlnirile cu prietenii mei, care formează o roată în jurul lumii, cu care am făcut parteneriate, că sunt foarte bune.

Nunta, în regia lui Vladimir Pankov

Ai capacitatea de a construi în timp. Care sunt marile proiecte pe care le vei derula?

Nu întâmplător, Teatrul “Radu Stanca” este singurul teatru din România care este în Liga Campionilor teatrelor din Europa, alături de “Odeon” de la Paris, “Teatrul Naţional” din Bruxelles, “Young Vic” de la Londra, “Volksbühne” de la Berlin, “Abadia” de la Madrid, “Teatro Stabile Mercadante” de la Napoli, teatrul lui Lars Noren, din Suedia, care fac parte din această Ligă. Având mare credibilitate şi pentru că lucrăm pe câte 5 ani, am pus împreună 3 milioane de euro şi primim de la Europa 3 milioane de euro şi prin acest proiect eu reuşesc să aduc toţi aceşti giganţi la Sibiu. Teatrul “Radu Stanca” este în această postură privilegiată. Datorită acestui lucru, organizatorii Festivalului de la Avignon au spus, “Vrem să fim parteneri ai acestei structuri”. Acum fac un spectacol promovând o regizoare tânără, Gianina Cărbunariu, “Solitaritate”, care semnează şi textul, şi regia, o premieră absolută în cadrul Festivalului, care va fi prezent anul viitor în secţiunea oficială de la Avignon. România n-a mai fost în această secţiune de la Silviu Purcărete cu “Danaidele”. E un lucru important să fim în acelaşi an în ediţiile oficiale atât la Edinburgh, cât şi la Avignon. În 2015, vom merge cu “Faust” la “Cehov Festival” de la Moscova. Şi îmi doresc să-l duc pe viitorul preşedinte al României să se întâlnească cu Vladimir Putin la acest prestigios festival.

„Ştiţi cât e de greu să convingi un Sir să vină la Sibiu?!”

Divina Commedia în regia genialului Nekrosius

Creezi cu artă şi un spaţiu dedicat excelenţei.

Da. Vrem să personalizăm excelenţa, luând drept de autor, demonstrând că, într-o ţară care nu e nici Franţa, nici Germania, nici Anglia, se poate face o alee a celebrităţilor, aşa cum Hollywood a impus “Walk of Fame” în industria filmului. Vom avea şapte mari nume: Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Sasha Waltz, George Banu, Declan Donnellan, Silviu Purcărete şi Kanzaburo Nakamura al XVI-lea, conducătorul celei mai importante companii de kabuki din Japonia. Locul pe care l-am ales este unul binecuvântat. Sibiul a fost o cetate care n-a putut fi cucerită. Ea va fi cucerită pentru prima dată de artişti. Între primul şi al doilea zid de apărare este o alee pietonală, ce uneşte primul teatru construit pe teritoriul României la 1788, care acum e “Sala Thalia”, cu “Cazarma 90”, unde va fi construit viitorul teatru. Între trecut şi viitor se va naşte această Alee a Celebrităţilor, unde în fiecare an vor fi adăugate nume importante din lumea teatrului, a dansului, a artelor spectacolului. Este un interes extraordinar din partea unor posturi de televiziune importante din lume de a consemna acest eveniment. Ştiu că anul viitor, pe această alee vor fi Peter Brook, Eugenio Barba…

Rataţii, spectacolul Companiei Dekka Dancers

La Sibiu, s-a creat, în timpul Festivalului, o adevărată Sorbonă întrucât în fiecare dimineaţă au loc discuţii şi conferinţe despre spectacolele văzute cu o seară înainte, în prezenţa unor ilustre personalităţi.

Reuşim performanţa să tipărim cărţi cu conferinţele acestora. George Banu va fi sărbătorit printr-un volum tradus din franceză, după ce a fost sărbătorit de Sorbona şi de “Alternatives Théâtrales”. De asemenea, adăugaţi şi cartea Arianei Mnouchkine ce va fi lansată simultan în Franţa şi la Sibiu. Îmi pare rău că românii nu se zbat să fie contemporani cu marile evenimente ale lumii, că se ocupă mai mult de second hand-uri. Vor fi la această ediţie şi Dan Hăulică, Jonathan Mills, Sir Nelson Fernandez, care a condus “Visiting Art”, cel care a dezgheţat relaţiile Marii Britanii, organizând primele mari sezoane cu artişti veniţi din India, din China, din Pakistan, din Iran. Ştiţi cât e de greu să convingi un Sir să vină la Sibiu?! Să nu uităm că Sibiul e singurul oraş din România care are o agendă culturală fantastică. Iată, în aceste zile, are loc un festival internaţional al jazz-ului. Este singura locaţie românească de trei stele din “Michelin”. Şi toate se datorează şi ajutorului oferit cu dragoste de Primarul Sibiului, Klaus Johannis. Sunt convins că fiecare oraş din ţară ar avea nevoie de o asemenea personalitate. Sibiul a fost singura dintre Capitalele Culturale ale Europei care, după finalizare, nu a avut o cădere nici din punctul de vedere al evenimentelor culturale, nici din cel al numărului de turişti.

Ofelia Popii şi Marius Turdeanu în recenta premieră Maestrul şi Margareta

Eşti un adevărat globe-trotter. După cum mărturiseai, ai fost în 145 de ţări în care ai vizionat spectacole. Ce anume te-a impresionat mai mult în ultimul timp?

În Polonia există aproape 30 de centre de cercetări teatrale. Ca preşedinte al juriului am ales Wroclaw capitală culturală a Europei în 2016. Acolo am văzut o politică de stat extraordinar de coerentă. S-au creat soluţii de infrastructură, de politică economică, de cercetare educaţională, toate pe motor cultural. Polonia, din 2007 până acum, a decontat la Comisia Europeană mai mult decât România în totalitatea proiectelor. Această viziune cred că este un exemplu ce trebuie aplicat la modul concret. România are acum obligaţia de a face o competiţie pentru viitoarea capitală culturală europeană pentru toate oraşele. Polonezii au făcut o evaluare a ceea ce înseamnă specificitatea şi toate celelalte proiecte ale oraşelor în afara Wroclawului au rămas în picioare.

“Construiesc succesul în aşa fel încât el să fie durabil”

Scenă din Faust

La ce visezi?

Visez să inaugurez noul teatru, împreună cu Centrul de Congrese, cu Centrul de Cercetări. George Banu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al aproape tuturor universităţilor importante din lume, a fost în preajma monştrilor sacri ai scenei, a scos cărţi despre ei şi împreună cu ei. De aceea am gândit împreună o formulă de doctorate de excelenţă.

Care e cheia succesului tău?

Credinţă şi voinţă. Totul e să profiţi de val, ca în surfing şi să nu cazi. Să ai abilitatea înălţimii, pentru că succesul presupune să ştii să te menţii pe coama valului. Construiesc succesul în aşa fel încât el să fie durabil. Nu ştiţi cât de mult contează pentru mine omul de rând. Lucrez mult noaptea, după terminarea spectacolelor. Şi atunci când iau un taxi, îndreptându-mă spre casă, am avut bucuria ca taximetristul să-mi spună cu lacrimi în ochi: “Nu, nu îmi plătiţi cursa pentru că eu câştig datorită festivalului dumneavoastră de teatru”. Nu m-am plâns niciodată, deşi uneori simt că mă copleşesc greutăţile şi îmi ţâşnesc firele albe din cap. În clipa în care voi începe să mă plâng în loc să lupt, mă voi retrage.

De ce crezi că nu ştim să ne respectăm valorile?

Pentru că nu mai există modele, nu există educaţie, nu mai există elite. Îmi aduc aminte că, încă din timpul liceului, eram obligaţi să facem performanţă. Dacă nu vom avea scări de valori şi elite, nu vom avea cum să evoluăm. Uitaţi-vă care sunt modelele promovate la nivelul media! Am fost martorul unui splendid eveniment din viaţa mea. Eram la Tokyo când a intrat pe scenă Kanzaburo Nakamura, conducătorul teatrului kabuki, în sală fiind cei mai bogaţi oameni ai Japoniei. Am auzit un murmur care creştea în intensitate pronunţându-i numele, apoi toţi şi-au pus mâna la frunte ca într-o rugăciune şi s-au aşezat în genunchi. Japonia este o ţară care ştie să-şi respecte valorile. Mi-am zis: ţara aceasta nu va dispărea niciodată, oricâte cutremure va avea. Şi uitaţi-vă ce boom economic este acolo după acel dezastruos cutremur, când orice ţară s-ar fi prăbuşit.

Teatrul este o scenă, dar tot teatrul este şi o poveste. Care este povestea ta?

Povestea mea se împleteşte cu cea a Festivalului, care este probabil cel mai frumos copil ce poate fi conceput. Un copil care are nevoie de iubire, de oameni cu credinţă, care au capacitatea de a merge oricând şi oriunde în lume cu semeţie, în faţa oricărui partener. Cred că mă asemăn cu mama mea, care, dacă nu termina o treabă, nu dormea. În dialogul său cu publicul, orice mare actor e ca un mit: se relevă şi se ascunde în egală măsură. Fie şi numai pentru câteva secunde, toţi avem nevoie de frumos. Azi, globalizarea speranţei se înrudeşte cu amăgitoarea trecere a timpului. Mâine nu poate exclude unicitatea unei declaraţii de dragoste sau a izbucnirii necontrrolate a durerii. Voi continua să cred că lumea are nevoie de dialog, de cuvânt, de poveste, de dragoste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.