Voia să scape de controlul de securitate la Turnul Eiffel

Un bărbat care avea asupra sa o armă albă a fost arestat în timp ce încerca să forţeze unul dintre controalele de securitate la Turnul Eiffel, sâmbătă seara, către ora locală 23.30 (duminică, 0.30, ora României), şi a strigat ”Allah Akbar”, potrivit unor surse concordante citate de AFP.

Nu au existat victime, iar pista teroristă este, pentru moment, îndepărtată.

”Parchetul Parisului a deschis o anchetă în flagrant încredinţată celui de-al 3-lea District al Poliţiei Judiciare, pentru apologia terorismului şi tentativă de omucidere voluntară”, a precizat o sursă judiciară.

”Un bărbat a trecut de primul portic împingând un agent de securitate cu umărul. El a scos apoi un cuţit şi a strigat «Allah Akbar»”, potrivit unei surse apropiate anchetei.

”Militari din cadrul Operaţiunii Sentinelle i-au ordonat atunci să lase cuţitul jos. El l-a depus fără să opună rezistenţă şi a fost imediat reţinut”, a continuat sursa citată.

”Este vorba despre profilul cuiva care are antecedente psihiatrice şi care a ieşit de la o secţie de psihiatrie la sfârşitul lui iulie”, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Potrivit primelor elemente, este vorba despre un francez, născut în august 1998, în Mauritania.

După incident, ”forţele de ordine prezente la faţa locului au procedat la o verificare completă a sitului şi au cerut evacuarea lui către ora (locală) 0.30 (1.30, ora României)”, adică cu un sfert de oră înainte de ora obişnuită, a anunţat Societatea de Exploatare a Turnului Eiffel (SETE) într-un comunicat publicat în noaptea de sâmbără spre duminică, fără să precizeze numărul vizitatorilor prezenţi la monument.

Duminică dimineaţa, Turneul Eiffel a fost redeschis ”în mod normal”, la ora (locală) 9.00 (10.00, ora României), a declarat SETE pentru AFP.

Monumentul, care arbora culorile PSG până duminică la ora locală 1.00 (2.00, ora Romţniei), pentru a ”saluta sosirea” atacantului star brazilian Neymar la Paris, primeşte mii de vizitatori până la miezul nopţii şi se închide la ora locală 0.45 (1.45, ora României).

SETE şi-a exprimat în comunicat satisfacţia faţă de faptul că ”procedurile de închidere a monumentului au fost perfect aplicate la sol şi la etaj”.

Începând din ianuarie 2015, Franţa este vizată de violenţe jihadiste, iar un val de atentate s-a soldat în total cu 239 de morţi, ultimele vizând mai ales forţele de ordine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.