„Voiculescu de la Chişinău”, umilit de moldoveni pe 16 noiembrie

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din România. De fapt, mai bine spus, românii au câștigat alegerile prezidențiale din România, pentru că votul de duminică, al românilor de pe tot mapamondul, a fost unul al rațiunii împotriva corupției și demagogiei„, scrie Alex Cozer pentru Independent.md.

Îmbucurător a fost și rezultatul din Republica Moldova, acolo unde aproape 80% dintre cei 35 de mii de moldoveni prezenți la vot au optat pentru Iohannis. Cu atât mai îmbucurătoare este această victorie, cu cât în primul tur, spre stupoarea generală, Ponta câștigase în Moldova, cu 38%. Atunci premierul României obținuse peste 8 mii de voturi, acum abia 7 mii.

A fost o demonstrație de patriotism a românilor din Republica Moldova. Pentru că de data aceasta Iohannis a câștigat în toate cele 21 de secții de votare. Chiar și la Leova sau Nisporeni, acolo unde turismul și mita electorală a lui Plahotniuc au funcționat din plin în primul tur, Ponta fiind votat de peste 60%, s-a înregistrat o răsturnare de scor.

Atunci câteva slugi politice de pe la Chișinău m-au atacat foarte dur. Au încercat să justifice gestul lui Leancă prin faptul că „Ponta e ca și președinte” și ar trebui să ne dăm bine pe lângă el. Aceleași slugi, care i-au cântat în strună lui Ponta până duminică, aseară schimbaseră macazul, transformându-se în aplaudaci ai lui Iohannis.

Plahotniuc, cel care în luna septembrie îi promitea lui Ponta, la București, un scor comparabil cu cel pe care-l obținea Băsescu. Desigur, acest Al Capone de Grozești credea la acea vreme că toți basarabenii se vând pe banii și cadourile sale electorale.

Doar că moldovenii i-au dat calculele peste cap. Românii dintre Prut și Nistru au demonstrat că sunt mult mai demni și raționali decât i-a considerat Plahotniuc și amicii săi corupți de la București. Chiar dacă în primul tur, pe fondul unui absenteism al românilor dintre Prut și Nistru, scenariul le-a ieșit puțin, la 16 noiembrie, adevărații români din Republica Moldova le-au dat o lecție.

Să nu credeți că Plahotniuc a pus în joc mai puțini bani sau microbuze în turul II. Pur și simplu voința basarabenilor, înrăiți de rezultatul umilitor din primul tur, au spulberat orice încercare de fraudă. Vorba aia: „Nu puteți fura cât putem noi vota”.
Ba mai mult chiar, spre exemplu la Nisporeni, raionul de baștină al lui Plahotniuc, mulți cetățeni au venit cu microbuzele sale, i-au luat și banii și ceasurile și-au votat cu Iohannis. O umilință supremă.

Chiar dacă mita electorală a adus vreo 900 de voturi pentru Ponta, totuși Iohannis a acumulat peste 1.400. Așa s-a întâmplat și pe la Leova, Cimișlia, Fălești și alte localități în care mita triumfase în primul tur.
Votul de ieri a fost o lecție. O lecție din care trebuie să învățăm și pe care să o punem în aplicare și la 30 noiembrie, la alegerile de aici.

Știu că la 30 noiembrie nu vor vota 35 de mii de oameni, ci peste 1,5 milioane. Dar dacă cei 30 de mii de oameni care au stat 6 ore în picioare, care au făcut sute de km pentru a demonstra că în Moldova mai există demnitate, vor convinge câte 10 oameni rătăciți să fie demni la 30 noiembrie, atunci putem să producem o surpriză la fel de mare precum cea de ieri.”

O lecţie pentru alegerile de pe 30 noiembrie

În Republica Moldova, pe 30 noiembrie, vor avea loc alegeri parlamentare cruciale pentru parcursul european al ţării. Sondajele arată că partidele prooccidentale pot rămâne la guvernare, însă în condiţiile unei mobilizări precum cea de la prezidenţialele din România.

Pentru Partidul Comuniştilor ar vota 21,2%, pentru Partidul Liberal Democrat al premierului Iurie Leancă – 17,8%, pentru Partidul Democrat – 12,9%, pentru Partidul Patria – 9,6% și pentru Partidul Liberal – 7,3%. Partidul Socialist nu ar trece pragul electoral, acumulând doar 3,9%, iar blocul electoral „Alegerea Moldovei- Uniunea Vamală” -1,1%.

Vladimir Phahotniuc este unul dintre cei mai controversaţi politicieni şi oameni de afaceri din Republica Moldova. A fost numit „cardinalul din umbră” al fostului preşedintele Vladimir Voronin, iar acum presa ostilă îl numeşte “Voiculescu al Republicii Moldova”.

În spatele ascensiunii politice a lui Plahotniuc stă averea, dobandită nu întodeauna în urma unor afaceri transparente. Acesta deţine holdingul General Media Grup, din care fac parte unele dintre cele mai urmărite televiziuni în limba română din Republica Moldova: Prime, 2 Plus, Canal 3 şi Publika. Este motivul pentru care Plahotniuc a fost numit “Voiculescu al Republicii Moldova”. Sunt televiziuni cu mare impact asupra cetăţenilor si care pot fi folosite eficient în campaniile elctorale, fie ele din stânga sau din dreapta Prutului.

Plahotniuc a demisionat din fruntea Parlamentului în februarie 2013. A fost o perioadă a “cuţitelor lungi”. Atunci a fost demis şi premierul Vlad Filat. Motivul – un conflict intern intre Filat, liderul PLDM, si Plahotniuc, mogulul si finanţatorul PD. Cei doi, despre care se spune că, împreuna cu familia Voronin, controlează parte bună din economie, au devenit rivali în afaceri şi politică. Cine a câştigat? Nimeni altul decât aparent inocentul Iurie Leancă, membru al partidului lui Filat, care a fost numit premier. Spre deosebire de şeful său pe linie politică, Leancă nu s-a aruncat în braţele lui Traian Băsescu, preferând o apropiere de PSD şi Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.