Vremea până la sfârşitul anului

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele trei luni, vremea va fi în general normală pentru această perioadă, însă cu precipitaţii peste normalul normelor multianualte, excepţie făcând zonele din sudul e și sud-estul ţării.

Temperaturile vor fi mai ridicate în octombrie faţă de normalul perioadei cu, cu excepția regiunilor nordice, centrale și vestice.

Mediile vor fi de până la 10 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, respectiv de până la 14 grade Celsius în Dobrogea.

Precipitaţiile vor avea valori aproape normale în sud-estul și, local, în sudul țării, iar în restul teritoriului vor avea o tendință spre excedent. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Oltenia (până la 70 l/mp), Maramureș (până la 68 l/mp), Banat (55 l/mp) și Transilvania (50 l/mp).

În noiembrie 2016, temperaturile medii se apropie de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai ridicate local, în sud, sud-est și vest. Minimele se vor înregistra în Transilvania și Moldova (între 0 și 5 grade), iar cele medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între 5 și 8 grade Celsius.

Precipitațiilor se vor încadra peste normele climatologice, astfel că se vor consemna cele mai mari cantități în Oltenia (până la 81 l/mp), Maramureș (77 l/mp), Crișana (63 l/mp), Banat (58 l/mp) și Muntenia (de până la 51 l/mp).

În decembrie, media valorilor termice se situează la—0,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—5 și 0 grade Celsius, în Transilvania și Moldova, între—2 și 0 grade Celsius în Maramureș, respectiv între 0 și 3 grade Celsius, în Dobrogea.

Precipitațiile lunare se vor situa peste normele climatologice, cu excepția estului, nordului și vestului țării, unde acestea vor apropiate de medie.

În zona Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 92 l/mp, în Oltenia la 87 l/mp, iar în Banat și Crișana la 70 l/mp. În același timp, în Dobrogea estimările variază între 20 și 40 l/mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.