Vremuri tulburi pentru ”Republica Samsung”

Peste 20.000 de polițiști au fost desfășurați pe străzile capitalei sud-coreene Seul pentru a ține în frâu protestele ce s-au soldat deja cu doi morți. Manifestațiile violoente au început vineri dimineața, imediat ce Curtea Constituțională, cea mai înaltă instanță din Coreea de Sud, a anunțat verdictul definitiv al demiterii președintei Park Geun-hye.

Park, prima femeie aleasă în fruntea Coreei de Sud și prima femeie președintă din Asia de Est, deține și recordul celor mai multe voturi înregistrate în favoarea sa. Acum, ea intră în istorie și ca primul președinte demis al Coreei de Sud.

Însă nu demiterea ei este cea care îngrijorează cel mai mult, ci extinderea scandalului care i-au adus sfârșitul politic și în curtea companiei Samsung, la care se adaugă eventualele nuanțe noi pe care le poate aduce în politica externă a țării noul președinte, care va trebui ales în termen de 60 de zile.

Coreea de Sud este a 11-a economie mondială (depășind Rusia) și a patra economie asiatică. În această țară cu 50 de milioane de locuitori și o suprafață de doua ori mai mică decât a României s-au dezvoltat cel mai mare producător din domeniul telecomunicațiilor (Samsung), Hyunday, al treileea cel mai mare producător de automobile din lume, după Toyota și Volkswagen, dar și multe alte companii gigant, precum LG sau Shinan. Până la urmă, acești uriași ai economiei mondiale au ultimul cuvânt la Seul și unii sud-coreeni vorbesc în glumă despre ”republica Samsung”.

Samsung Electronics este cea mai mare dintre cei mari, iar arestarea președintelui Jay Y. Lee poate avea un impact mult mai mare decât demiterea președintei Park și, eventual, condamnarea acesteia pentru corupție.

Ce ascunde protipendada de la Seul

Cele două cazuri se întrepătrund puternic. Scandalul de corupție în care a fost implicată Park a captat atenția presei în toamna anului trecut, când s-a aflat că o bună prietenă a liderei de la Seul a obținut acces la documente clasificate, a ajuns să influențeze deciziile președintei și solicita mite de zeci de milioane de dolari pentru influențarea deciziilor politice. Aceasta prietenă, Choi Tae-min (60 de ani) este fiica defunctului lider al unei secte de sorginte evanghelică, un fost călugăr budist care s-a convertit la protenstantism și a avut o influență foarte mare asupra președintelui Park Chung-hee. Este vorba de tatăl lui Park, un general care a preluat puterea prin lovitură de stat, în 1963, și a condus dictatorial până în 1979, când a fost asasinat. Observăm astfel istoria lungă a relațiilor de influență în protipendada de la Seul. Gurile rele spun că Choi Tae-min are aproape un miliard de dolari îngropat în conturi din Europa. Ce este însă sigur este însă că ea s-a folosit de influența asupra președintei pentru a solicita liderului companiei Samsung o mită de 36 de milioane de euro, pentru ca liderii politici să închidă ochii la o serie de fuziuni pe care acesta dorea sa le facă.

O lume a mogulilor

Astfel, ceea ce a început ca un scandal de corupție în mediul politic s-a extins asupra celei mai mari companii din țară. Jay Y. Lee, moștenitorul imperiului Samsung, a fost pus sub acuzare, arestat, iar procesul lui a început pe 9 martie, cu o zi înainte de demiterea președintei Park. Ca și în cazul relației dintre familia președintei și Choi Tae-min, avem o lungă istorie a corupției și a rețelelor de influență și la Samsung. Fostul presedinte al Coreei de Sud, Lee Myung-bak (predecesorul lui Park) a lucrat multa vreme pentru Samsung, iar odată devenit sef al statului a găsit cu cale să îl gratieze, in 2007, pe președintele Samsung, găsit vinovat pentru deturnarea a 106 milioane de dolari, care trebuiau să devină un fond pentru mită. Justiția l-a condamnat inițial la trei ani de închisoare, însă verdictul final a fost un an de muncă în folosul comunității și o donație de un miliard de dolari în scopuri caritabile. Judecătorii au motivat reducerea pedepsei prtin impactul asupra economiei pe care l-ar avea detenția șefului Samsung. Chiar și asa, verdictul a fost considerat ”o victorie a transparenței și a statului de drept”. Rămâne de văzut ce ”victorii” se vor înregistra în cazul Samsung în 2017.

Oarecum paradoxal, având în vedere actualul scandal de corupție, președinta Park, lidera partidului Saenuri (de orientare neoliberală) a fost aleasă tocmai pentru promisiunile ei de a lupta împotriva practicilor ilegale ale conglomeratelor coreene (cheobol), precum Samsung, Hyundai, LG. A fost aleasă în 2012 pentru că promis să ”democratizeze economia”, în care giganții nu lasă să respire deloc sectorul IMM-urilor. Visul alegătorilor a durat puțin, pentru că Park a adunat cele câteva mari familii și le-a cerut să o ajute la ridicarea PIB-ului și, în cele din urma, a sfârsit ca și predecesorii sai de la Casa Albastră (sediul președinției) – a cerut mita.

Miza alegerilor prezidențiale

Pe termen scurt, alegerile prezidențiale de pe 9 mai vor fi evenimentul cel mai important. Deși nu și-a anunțat candidatura, favorit este Moon Jae-in, liderul Partidului Democrat (de orientare social-liberală), formațiune care a câștigat și majoritatea în Parlament, după alegerile din decembrie 2016. El se pronunță și mai clar împotriva marilor cheobol. Pe plan extern, Moon vrea să se apropie din nou de regimul din Coreea de Nord, prin deschiderea Complexului Indutrial de la Kaesong, un lucru care nu este deloc văzut cu ochi buni de actuala opozitie și nici de aliați (SUA și Japonia), pentru că acest complex nu oferă atât o sursă de venituri pentru muritorii de foame din țara vecină, cât o sursă de valuta pentru regimul de la Phenian și programele sale nucleare și balistice. Și China are mari interese în alegerile din Coreea de Sud, îngrijorată fiind de anunțata instalare a sistemului de apărare antiracheta american THAAD, la care a lucrat președinta Park. Deja Beijingul a cerut președintelui interimar de la Seul să ”neutralizeze” acest acord cu Statele Unite. Departamentul de Stat de la Washington se arată însă încrezător că, indiferent de rezultatul prezidențialelor, cooperarea strategică la nivel militar va continua.

Samsung merge mai departe

Privind ceva mai departe, se pune problema consecințelor actualului scandal asupra giganților economici sud-coreeni. Economia coreeană are o capacitate de regenerare uimitoare, iar asta nu doar datorita faptului că funcționează mână în mână cu puterea politică. Este vorba despre spiritul luptători, dar și despre docilitatea coreenilor. Un exemplu. În timpul crizei economice din Asia, FMI a acordat Coreei de Sud cel mai mare împrumut de până atunci – 58 de miliarde de dolari, cu impunerea măsurilor de austeritate şi a reformelor structurale aferente. Rezultatul a fost o triplare a şomajului. În 1998, guvernul de la Seul a cerut cetăţenilor să-şi doneze bijuteriile din aur, pentru a plăti împrumutul cât mai repede. Milioane de coreeni au început să aducă la puncetele de colectare bijuteriile, iar medaliaţii competiţiilor sportive şi-au donat medaliile şi trofeele. În câteva luni s-au colectat 227 de tone de eur în valoare de 3 miliarde de dolari. Coreea de Sud şi-a rambursat împrumutul trei ani mai târziu.

Însă, pentru moment, în ciuda imaginilor cu președintele Samsung încătușat, economia nu are probleme, acțiunile companiei se tranzacționează la cea mai mare valoare înregistrată vreodată. Lumea pare mai interesată de tehnologia OLED TV și de noul Samsung Galaxy 8 ce stă să apară pe piață decât de scandalul politic uriaș de la Seul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.