William McPherson: „N-am vrut să adaug un nou copac la fabrica de celuloză“

William Alexander McPherson s-a născut pe 16 martie 1933, în Sault Sainte Marie, Michigan. Tatăl său a fost directorul fabricii Union Carbine, iar mama sa, Ruth Brubaker, casnică, scrie New York Times.

A urmat cursurile unor școli­­ publice și s-a înscris în 1951 la Universitatea din Michighan. După doar patru ani de studiu și niciun fel de specializare, a fost încurajat de cadrele didactice să-și încerce norocul în altă parte. A lucrat pentru o perioadă scurtă ca marinar comerciant, înainte de a decide, după o vizită-fulger la Washington, că orașul părea un loc frumos unde să se stabilească.

În 1958 a început să scrie primele articole pentru The Post, iar cinci ani mai târziu a fost numit editor responsabil pentru pagina de turism. Norocul părea să fie de partea lui, însă viața îi pregătea o nouă lovitură.

După ce a petrecut doi ani la Universitatea „George Washington“, nu a reușit nici de această dată să obțină o diplomă. În 1958 s-a căsătorit cu Elizabeth Mosher, cu care a avut doi copii, John și Isobel, însă căsnicia s-a încheiat cu un divorț. În 1966 s-a hotărât să părăsească redacția ziarului The Post și să devină redactor la William Morrow.

Muza: o femeie jucătoare de golf

Într-un interviu acordat celor de la Publishers Weekly în 1987, William McPherson spunea că nu a avut niciodată vreo intenție de a scrie un roman și de a „adăuga un nou copac la fabrica de celuloză“. Perspectiva lui s-a schimbat atunci când, într-o zi, mergea pe jos spre locul de muncă și a văzut o imagine pe care a spus că nu o va uita niciodată: o femeie care se antrena pe un teren de golf, într-o dimineață de vară. „Scena a fost atât de profundă, încât a trebuit să mă așez pe trotuar. Era atât de vie, am văzut-o cu o asemenea claritate și intensitate… m-am gândit toată ziua la ea. Acasă, la birou, seara, pur și simplu nu-mi ieșea din minte. În acea noapte am decis că ar trebui să relatez în cuvinte tot ceea ce am văzut“, a declarat jurnalistul pentru Washington Independent Review în 2013.

Abia după cinci ani și jumătate de muncă a reușit să termine primul paragraf. Povestea începea astfel: „În acea dimineață de vară, în depărtare, Daisy Meyer și-a aplecat capul blond și, cu ajutorul unei crose scurte de fier, a reușit să trimită mingea în gaura numărul șase. Încă uimită de reușita loviturii și copleșită de uralele celorlalte femei prezente la antrenament, Daisy pășea ușor pe iarba de un verde smarald“.

Romanul, povestit prin ochii unui erou tânăr pe nume Tommy MacAllister, avea un șir al evenimentelor destul de alambicat. În 2013 a fost readus în atenția publicului de New York Review Books Classics.

În romanul „To the Sargasso Sea/Către Marea Sargasso“, eroul Tommy ajunsese la vârsta de 40 de ani și se apucase de navigație. Se spune că William McPherson planificase un al treilea roman, însă nu a apucat niciodată să-l finalizeze. Unul dintre puținele comentarii negative referitoare la această carte i-a aparținut romancierului canadian Robertson Davies, însă William a declarat pentru Chicago Tribune, în 2013, că el nici nu are habar despre ce vorbește: „De fapt, nici nu cred că a citit cartea. El a spus că este povestea unui copil care iubește globul, însă nu doar acesta este subiectul“. William „a tras un ultim iepure din pălăria sa“ după ce a revenit la Washington, ca urmare a problemelor financiare și a sănătății precare.

În anul 2014, el a povestit în amănunt situația în care se afla, în „Recenzia Ariciului“. Eseul său, „Falling/Decăderea“, a descris spirala descendentă a unui jurnalist care, printr-o înlănțuire de alegeri nefericite, ghinion și investiții proaste, a ajuns să știe ce înseamnă să te așezi pe o bancă, fără niciun sfanț în buzunar și fără un cont în bancă. William McPherson a murit pe 28 martie 2017, la 84 de ani, într-un azil de bătrâni din Washington.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.