Zăcământ de ţiţei şi gaze, descoperit în Buzău

OMV Petrom (SNP) şi Hunt Oil Company of Romania au anunţat că au descoperit un zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău, după o investiţie comună în explorare care s-ar fi ridicat la 5 milioane euro.

„Aceasta are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani, din zona Munteniei”, se arată într-un comunicat al subsidiarei grupului austriac OMV.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri, la 7-12 km distanţă de zăcăminte mature, exploatate de peste 50 de ani.

Estimările obţinute din testele efectuate la cele două straturi geologice indică o producţie potenţială pe sondă de 1.200 – 2.100 bep (baril echivalent petrol) /zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.