Zece ani de la respingerea Constituţiei Europene

Preocupaţi de problemele din politica românească, uităm că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007, deciziile importante nu se mai iau la Bucureşti, ci la Bruxelles (Consiliul, Comisia), Strasbourg (Parlamentul European), Luxembourg (Curtea de Justiţie a UE, Curtea de Conturi, Banca Europeană de Investiţii), Haga (Europol) sau Frankfurt (Banca Centrală Europeană) şi că deci ar trebui să fim preocupaţi şi de politica europeană. Şi că trebuie să cunoaştem atât Constituţia României, cât şi “constituţia” UE, adică tratatele UE. Şi dacă ultima variantă (din 2003) a Constituţiei României are doar 156 de articole, ultima variantă a tratatelor UE (Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene(TFUE)) are 413 articole, la care se adaugă cele 54 de articole ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Şi trebuie să ne preocupe faptul că integrarea europeană (adică procesul de fuziune a statelor membre mergând până la o federaţie de state, Statele Unite ale Europei) – începută în 1958 – va continua, că alte şi alte competenţe ale statelor membre vor trece la UE, deci tratatele UE se vor modifica în continuare. De exemplu, Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE) (Roma, 1958) avea doar 240 de articole, iar ultima sa variantă, numită Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE ) în urma Tratatului de la Lisabona (2009), are 358 articole.

Amintim aici că UE îşi are rădăcinile în Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, creată în 1951, şi în Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), create în 1958, de şase ţări fondatoare (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxembourg), şi că o parte dintre tratatele

CE/ UE au avut rolul de a înfiinţa noi structuri (tratatele fondatoare), altele de a amenda tratatele în vigoare (tratate modificatoare) sau de a mări numărul statelor membre (tratate de aderare). Statele membre au fost şase în 1958, acum sunt 28, din 2013. Uniunea Europeană (UE) a fost formal înfiinţată la 1 noiembrie 1993 din Comunitatea Europeană (CE), odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, care a introdus şi moneda unică Euro. Înainte ca un tratat al UE semnat de toate statele membre să intre în vigoare, el trebuie să fie ratificat de toate statele membre, şi acest lucru durează. Ratificarea are diferite forme în statele membre, în funcţie de tradiţie, de constituţie şi de procesul politic. Multe dintre statele membre ratifică tratatele UE prin votul parlamentului naţional, în timp ce unele – ca Irlanda şi Danemarca – prin referendum.

Toate tratatele semnate din 1958 până acum au fost ratificate, mai uşor sau mai greu, de toate statele membre, cu o singură excepţie: Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, de la a cărui respingere s-au împlinit recent 10 ani. Să ne amintim şi să luăm aminte!

Textul Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa (Treaty Establishing a Constitution for Europe) (Tratat Constituţionalsau Constituţie, pe scurt) a fost adoptat prin consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi 10 iulie 2003.

Constituţia (Europeană) uneşte cele trei tratate existente la acea dată (Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice) într-un singur document; ea mai include şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Constituţia are un preambul, 448 articole împărţite în patru părţi (209 pagini), la care se adaugă 36 de protocoale şi două anexe şi 50 de declaraţii (30 de declaraţii privitoare la prevederile Constituţiei, 11 declaraţii privitoare la protocoale şi 9 declaraţii ale unor state membre), în total 482 de pagini.

Constituţia propune – şi lumea nu realizează uşor acest lucru – înlocuirea Uniunii Europene existente cu o Uniune Europeană complet nouă, total diferită şi mult mai puternică, în forma constituţională a unui Stat Federal European, fără să schimbe numele de “UE”. Acest Stat UE nu are încă toate puterile unui stat, pentru că nu poate (încă) să colecteze taxe şi impozite şi să forţeze statele membre să meargă la război împotriva voinţei lor. Constituţia propune să dea UE forma constituţională a unui Stat în patru paşi [3]:

(1) Ea înlocuieşe tratatele existente ale UE şi ale CE şi aboleşte UE şi CE existente (Art. IV-437);

(2) Ea stabileşte în locul lor ceea ce constituţional, legal şi politic va fi o nouă Uniune Europeană, fondată ca oricare Stat pe Constituţia sa, proprie (Art. I-1);

(3) Ea afirmă prioritatea acestei Constituţii şi a legilor făcute sub ea asupra legislaţiei statelor membre (Art. I-6);

(4) Ea dă acestei noi Uniuni Europene personalitate juridică astfel că ea poate să se comporte ca un Stat în comunitatea internaţionala a Statelor (Art. I-7).

Constituţia propune de asemenea schimbări importante în regulile de funcţionare ale UE. Alte circa 60 de domenii ale politicii naţionale sunt transferate Bruxelles-ului. Ea determină paşi decisivi către militarizarea UE.

Constituţiaa fost semnată la Roma, pe 29 octombrie 2004, de cele 25 state membre ale UE la acel monent. La 12 ianuarie 2005, Parlamentul European a votat o rezoluţie care sprijinea Constituţia, cu 500 voturi pentru şi 137 împotrivă, cu 40 absenţi.

Zece state membre au anunţat că vor ţine referendum pentru ratificarea Constituţiei: Spania, Franţa, Olanda, Luxemburg, Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Polonia, Portugalia şi UK.

Spania a fost prima ţară care a organizat referendum pentru Constituţie, pe 20 februarie 2005, aprobândConstituţia cu 76,73% voturi pentru, 17,24% împotrivă, 6,03% voturi albe, prezenţa la urne fiind de 42,32%.

Franţa a organizat referendum pe 29 mai 2005, rejectândConstituţiacu 54,68% din voturi, contra 45,32%, prezenţa la urne fiind de 69,34%!

Olanda a organizat referendum pe 1 iunie 2005, rejectândConstituţia cu 61,54% din voturi, contra 38,46%, cu o prezenţă la urne de 63,3%!

Luxembourg a organizat referendum pe 10 iulie 2005, aprobând Constituţia cu 56,52% din voturi, contra 43,48%, prezenţa la urne fiind de 87,77%. A fost ultimul referendum organizat, celelalte nemaiavând loc.

Constituţia a fost ratificată în paralel de parlamentele naţionale din Lituania, Ungaria, Slovenia, Italia, Austria, Grecia, Malta, Cipru, Letonia, Belgia, Estonia, Slovacia, Germania şi Finlanda, în intervalul 11 noiembrie 2004 – 5 decembrie 2006. Votul în Suedia nu a mai avut loc.

România a semnat aderarea la UE, “la pachet” cu Bulgaria, oficial la 25 aprilie 2005, Tratatul de aderare al României şi Bulgariei (care face referiri numeroase la Constituţia Europeană) intrând în vigoare la 1 ianuarie 2007. În Avizul Comisiei Comunităţilor Europene din 22 februarie 2005 privind cererile de aderare la Uniunea Europeană prezentate de Republica Bulgaria şi România se precizează că: “prin aderarea la Uniunea Europeană, Republica Bulgaria şi România acceptă, fără rezerve, tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa …”.

După ce francezii şi olandezii (amintim că Franţa şi Olanda sunt printre cele şase state fondatoare ale UE) au respins Constituţia, liderii europeni au decis că este necesară o “perioadă de reflecţie” pentru a vedea ce urmează să facă. Atât statele membre care au susţinut Constituţia, cât şi cele care au contestat-o s-au înţeles cu privire la decizia de a adopta rapid, tăcut şi fără dezbateri un tratat similar. A fost alcătuit un “grup de înţelepţi” care să stabilească ce-i de făcut ca să se iasă din impas. Acest grup, cunoscut ca Grupul Amato, format din politicieni europeni de nivel înalt (foşti prim-miniştri, miniştri şi membri ai Comisiei Europene), s-a întâlnit pentru prima dată pe 30 septembrie 2006, la Roma.

Grupul Amato şi-a prezentat raportul la Summit-ul European din 4 iunie 2007. El a propus o nouă Conferinţă interguvernamentală, care să scrie un nou tratat care să înlocuiască Constituţia respinsă. Noul tratat trebuia să preia multe dintre schimbările propuse în Constituţie (în prima parte şi în partea a patra a ei), formulate însă ca amendamente la Tratatul de la Roma. El trebuia să rescrie Tratatul Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeană) (1993), să amendeze Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunităţii Europene) (1958) şi să dea Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE un statut legal.

Lucrările au fost terminate la sfârşitul lui 2007. Noul tratat, numit iniţial Tratatul pentru Reformă(Reform Treaty), devenit Tratatul de la Lisabona (Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene), a fost semnat la Lisabona, pe 13 Decembrie 2007.

Tratatul de la Lisabona a rezultat deci “în urma unui proces accelerat, eminamente politic, în care au fost implicate numai statele membre şi instituţiile comunitare, fără consultări publice, deschiderea şi transparenţa cu care procesul de elaborare a Constituţiei şi a Cartei drepturilor fundamentale ne obişnuiseră.” ([1], pag. V)

“Rapiditatea cu care s-a ajuns la un acord asupra Tratatului de la Lisabona se explică prin aceea că textul său a preluat în mare textul Constituţiei, lucru asupra căruia nu s-a insistat în mod public, tocmai pentru a nu redeschide chestiuni sensibile.” ([1], pag. V)

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (după ratificările “nelipsite de emoţii” din statele membre), subliniind astfel “natura dinamică şi lipsită de predictibilitate a integrării europene.” ([1], pag. III)

Tratatul de la Lisabona, valabil şi astăzi, este un tratat de modificare, similar cu Tratatul de la Amsterdam (1999) sau cu Tratatul de la Nisa (2003), dar modificările structurale impuse sunt de mai mare amploare. Are deci înfăţişarea unei liste lungi de indicaţii privind înlocuirea unor texte cu altele, abrogarea unora sau adăugarea altora noi. “Nu poate fi citit decât de către cei mai entuziaşti, opacitatea sa fiind notorie.” ([1], pag. VI) Ceea ce interesează este versiunea oficială consolidată a fostelor tratate, cu modificările aduse de noul tratat, de la Lisabona.

La adresa presidency.ro se găsesc:

– versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE) şi Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene(TFUE);

– versiunile consolidate ale protocoalelor (37) şi a anexelor (două) la aceste tratate, astfel cum au fost modificate prin Tratatul de la Lisabona;

– declaraţiile (în numar de 65, anume 43 declaraţii referitoare la TUE şi TFUE, 7 declaraţii referitoare la Protocoale şi 15 declaraţii ale Statelor membre) anexate la Actul final al Conferinţei interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona;

– Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclamată de către Parlamentul European, Consiliu şi Comisie la Strasbourg la 12 decembrie 2007 (JO C 303, 14.12.2007, p. 1); textul reia şi adaptează Carta proclamată la 7 decembrie 2000 şi o înlocuieşte începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona; în temeiul Art.6 alineatul (1) primul paragraf din TUE, Cartaproclamată în 2007 are valoare juridică egală cu cea a tratatelor.

TUE (55 articole) a devenit un tratat dominant privind principiile fundamentale ale dreptului european şi cele privind instituţiile, în timp ce TFUE (358 articole) a rămas tratatul care reglementează detaliile.

• Ce s-a păstrat din Constituţie şi a fost preluat în Tratatul de la Lisabona?

Multe schimbări propuse în Constituţie au fost păstrate, ca de exemplu:

1. Consiliul (de Miniştri) trebuie să se întrunească în şedinţă publică atunci când deliberează şi votează un proiect de act legislativ: Art.I-24 (6) din Constituţie a devenit Art. 16 (8) din TUEşi Art. 15 (2) din TFUE.

2. Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte juridice. Dacă cel puţin o treime din parlamentele naţionale au obiecţii, Comisia trebuie să-şi revizuiască propunerea, dar poate hotărî să-şi menţină proiectul: “2. PROTOCOL ON THE APPLICATION OF THE PRINCIPLES OF SUBSIDIARITY AND PROPORTIONALITY” la Constituţie a devenit “Protocolul (No.2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii” la TUEşi TFUE. Conform [3], David Heathcoat-Amory MP, unul din cei doi reprezentanţi ai Camerei Comunelor din UK la Convenţie, a spus despre această prevedere: „Nu este nouă, puteam deja face obiecţii. Nu este cu siguranţă o putere, deoarece noi putem obiecta oricât, iar Comisia poate să ne ignore la nesfârşit. Tot ceea ce obţinem în această Constituţie este un drept nou de a fi ignoraţi” („This is not new; we can object already. It is certainly not a power, as we can object all we like, and the Commission can go on ignoring us. All that we get in this Constitution is a new right to be ignored.”)

3.Cel puţin un milion de cetăţeni ai UE pot adresa o petiţie Comisiei în care o invită să facă o propunere legislativă dorită de ei: Art.I-47 4. din Constituţie a devenit Art. 11 (4) din TUE şi Art. 24 din TFUE.

4.Un stat membru poate să se retragă din UE, deşi condiţiile pentru retragere tind să descurajeze retragerea: Art.I-60 din Constituţiea devenit Art. 50 din TUE.

5. Personalitatea juridică a Uniunii, afirmată de Art. I-7 din Constituţie (Legal personality- The Union shall have legal personality), a devenit Art. 47 din TUE (Uniunea are personalitate juridică).

6. Simbolurile Uniunii enumerate de Art. I-8 din Constituţie (The symbols of the Union- The flag of the Union shall be a circle of twelve golden stars on a blue background. The anthem of the Union shall be based on the ‘Ode to Joy’ from the Ninth Symphony by Ludwig van Beethoven. The motto of the Union shall be: ‘United in diversity’.The currency of the Union shall be the euro. Europe day shall be celebrated on 9 May throughout the Union.) sunt preluate în Declaraţia nr. 52 a statelor membre referitoare la simbolurile Uniunii Europene.

7. Preşedinţia Consiliului European nu mai este exercitată prin rotaţie, o dată la şase luni, ca până acum, ci avem un preşedinte al Consiliului European ales cu majoritate calificată pentru un mandat de 2 ani şi jumătate, care poate fi reînnoit o dată: Art. I-22 din Constituţie a devenit Art. 15 (15) din TUE. Modificarea avantajează statele mari, statele mici pierzând practic dreptul de a da preşedintele.

8. Ajutoarele de stat compatibile cu piaţa internă (excepţia pentru Germania) se pot sista după cinci ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei (Art. III-167 (2) (c)), respectiv după cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (Art. 107 (2) (c) din TFUE).

• Ce nu s-a păstrat din Constituţie în Tratatul de la Lisabona?

Puţine lucruri, ca de exemplu:

Articolul I-6(Union law – The Constitution and law adopted by the institutions of the Union in exercising competences conferred on it shall have primacy over the law of the Member States.) din Constituţie, care specifică pentru prima dată într-un tratat al UE că legislaţia UE va avea prioritate faţă de legislaţiile statelor membre, a dispărut, nu mai apare nici în TUE, nici în TFUE, dar este inclus în Declaraţia nr. 17 cu privire la supremaţie, ataşată Tratatelor.

Este foarte probabil ca, în timp, tot ceea ce puternicii din UE, marile corporaţii, îşi doresc să reuşească să impună. Cum? “Vom schimba sistemul puţin câte puţin, ca nimeni să nu observe”, cum spune o parodie după The Red Flag (conform [2], pag. 176). Pe româneşte, “prin iuţeala lor de mână şi nebăgarea noastră de seamă”.

Bibliografie

[1] Beatrice Andreşan-Grigoriu, Tudorel Ştefan, Tratatele Uniunii Europene, Editura Hamangiu, 2011

[2] Steven P. McGiffen, Uniunea Europeana – Ghid critic. Pluto Press, Londra, 2001, 2005. Monitorul Oficial, 2007

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.