Zeci de arestări în cazul uciderii adjunctului ministrului

Peste 40 de mineri au fost arestați în Bolivia după ce adjunctul ministrului de Interne a fost omorât în bătaie în cursul unor proteste în estul țării, au anunțat vineri autoritățile locale, relatează Reuters.

Procurorul general Ramiro Guerrero a afirmat că cinci dintre mineri, precum și Carlos Mamani, președintele Federației Naționale a Cooperativelor de Minerit din Bolivia (FENCOMIN), au fost acuzați de implicare directă în uciderea adjunctului ministrului de interne Rodolfo Illanes, conform Agerpres.

Potrivit procurorilor, Illanes, 55 de ani, a murit după ce a fost lovit de mai multe ori.

Ministrul de interne al Boliviei, Carlos Romero, a confirmat relatările unor martori care au afirmat că bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost ucis în bătaie în timpul ciocnirilor dintre poliție și mineri, în orașul Panduro, la 165 de kilometri sud-est de La Paz.

Ministrul de interne bolivian a precizat că Illanes a fost răpit de mineri după ce a încercat să inițieze negocieri cu aceștia.

Trei mineri și-au pierdut de asemenea viața în violențe în cele câteva zile de proteste împotriva unei controversate legi din domeniul mineritului.

FENCOMIN, care reprezintă aproximativ 10.000 de mineri din 900 de cooperative, respinge orice influență a sindicatelor în sectorul minier și dorește înlesnirea accesului investitorilor străini în acest sector.

Președintele Boliviei a decretat trei zile de doliu național.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.