Mii de jandarmi au împânzit Capitala

Duminică, mii de jandarmi, au împânzit Capitala, aceștia putând fi văzuți din Piața Victoriei până la Universitate, inclusiv pe străzile din apropiere.

Mesajul premierului transmis în ultima ședință de guvern pare să fi fost repede receptat de forțele de ordine.

La ultima întâlnire cu executivul, Victor Ponta le-a dat mână liberă jandarmilor să acţioneze când protestele depăşesc „linia roşie”.

Toate manifestațiile care au avut loc de la începutul lunii septembrie și până acum în Capitală împotriva exploatării de la Roșia Montană au fost însă pașnice, lucru remarcat, de altfel, de toată lumea, iar marsul pentru unirea Basarabiei cu România anunțat pentru duminică este programat să înceapă abia la ora 14.00.

Prevăzători, jandarmii s-au mobilizat cu mult înainte de începerea manifestării,  mai ales că premierul a făcut și sâmbătă, la Congresul TSD, precizări referitoare la proteste și protestatari.

În timp ce premierul dă asigurări că nu are nimic împotriva manifestărilor și invocă utilitatea  dialogului, el spune  că nu acceptă violența și dă note, catalogând protestele care au avut loc în țară.

„Nu cred că vreun om normal la cap poate să fie de acord să ne rezolvăm problemele prin violenţă”, a spus premierul.

Incidentul cu ministrul Culturii, în care maşina acestuia ar fi  fost avariată de protestarii anti Roşia Montană, a schimbat datele problemei, dar și ale discursului public.

S-a speculat că incidentul în care a fost implicat ministrul Barbu ar fi fost orchestrat, comisarul-şef, Mihai Pruteanu, anunțând deja că poliţia a deschis un dosar penal.

Înaintea acestui incident însă, au avut loc proteste în Vaslui, în comuna Pungesti, unde peste 500 de persoane au protestat, miercuri, în perimetrul unde compania Chevron ar urma sa amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de sist.

În timpul protestelor, cinci localnici au avut probleme medicale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Ponta a încercat să demonteze teoria potrivit căreia explorările ar afecta pânza freatică, și a acuzat „o campanie” negativă pe seama localnicilor din Pungeşti.

Televiziunile au transmit atunci imagini în care fostul primar din Pungesti, Costică Spiridon, a fost târât, plin de noroi, pe câmp, de către jandarmi.

Fiica acestuia, Mariana Moroşani, a povestit la Tv, că a fost împiedicatî de jandarmi să-si ajute tatăl aflat în stare de inconstienta, în condițiile în care acesta are probleme cu inima.

„I-au dat cu pumnul în burtă şi l-au târât în mâl. Era murdar tot. Mi-au spus că nu am voie să mă uit la el. Mă uitam printre picioarele jandarmilor, că n-am voie să mă uit la tăticul meu. El ne spunea să stăm cuminţi în şanţ ca să nu treacă utilajele. Ne-a spus că aşa utilajele nu vor trece peste noi”, a povestit femeia.

„Domnul respectiv este fostul primar, care se luptă cu actualul primar”, a comentat premierul incidentele de la Pungești, afirmând totodată că are aceeași opinie privind gazele de șist.

Premierul a comentat și evenimentele de la Câmpeni, care au avut lor sâmbătă, în județul Alba.

Peste 4.000 de oameni au protestat, sâmbătă, în centrul oraşului Câmpeni, în faţa statuii lui Avram Iancu, împotriva proiectului minier de exploatare cu cianuri de la Roșia Montană.

Moții s-au adunati și au dat citire unei Proclamații, au intonat cântece patriotice, au ținut discursuri. Primarii din mai multe localități din Munții Apuseni au participat la acest eveniment.

Protestatarii au cerut demisia iniţiatorilor proiectului de lege, respectiv ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Culturii, Daniel Barbu, directorul ANRM, Gheorghe Duţu, precum şi a premierului Victor Ponta, apoi crearea unei Comisii Parlamentare de Anchetă a „afacerii Roşia Montană”.

Ponta a declarat însă că la Câmpeni ar exista exista o grupare extremistă care incită la violenţă, dar că se vor lua măsuri ca manifestările extremiste şi violente să nu se extindă.

„Am văzut că este un grup extremist care încearcă să creeze o provocare violentă la Câmpeni, în apropierea Roşiei Montane. Vom avea grijă ca să nu lăsăm manifestările extremiste şi violente să se extindă şi vom lua măsuri”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.