CCR, anunţ privind decizia referitoare la dezincriminarea abuzului în serviciu

Update: Curtea Constituțională a amânat pentru 15 iunie discutarea excepției de neconstituționalitate privind incriminarea abuzului în serviciu, excepție ridicată în mai multe dosare.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a anunțat marți că această chestiune, precum și alte excepții ce priveau abuzul în serviciu „necesită o discuție serioasă” și s-a decis amânarea lor pentru data de 15 iunie. Zegrean justifică amânarea prin faptul că s-au mai solicitat o serie de statistici comparative din partea Parchetelor.

Curtea Constituțională urma să decidă marţi pe tema dezincriminării abuzului în serviciu.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CCR s-au aflat mai multe sesizări de neconstituţionalitate legate de articolul 297 din Codul Penal şi articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, printre care cele aparţinând fostei şefe DIICOT, Alinei Bica, şi fostului șef al CJ Constanța Nicușor Constantinescu.

Marți dimineață, președintele CCR Augustin Zegrean a fost întrebat de jurnaliști dacă se poate reveni asupra unor decizii ale Curții, având în vedere că în 2010 Curtea a respins o solicitare asemănătoare, tot pe incriminarea abuzului în serviciu. „Sigur că putem. Am mai făcut. Curtea poate să revină asupra unor decizii anterioare. Asta se întâmplă la orice curte din lume, (…) dreptul nu zace, se dezvoltă (…) trebuie adaptat la condiţiile sociale, la viaţă”, a declarat Zegrean.

Întrebat dacă definiția abuzului în serviciu este clară, președintele CCR Augustin Zegrean a răspuns: „Citiți-o și vedeți dacă o înțelegeți, dacă nu o înțelegeți veniți să o explic”. Totodată, răspunzând unei alte întrebări, Zegrean a spus: „Incriminarea sau dezincriminarea este atributul exclusiv al legiuitorului. Uitați-vă în Constituție, cine stabilește legea”.

VIDEO Declarații Augustin Zegrean

Articolul 297 din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 prevede că ”în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

O eventuală decizie de neconstituţionalitate ar avea consecinţe directe asupra a peste 800 de dosare aflate în lucru, susține DNA, iar mulţi politicieni ar putea scăpa de acuzații. Ar fi al doilea „cutremur” provocat de CCR, după decizia prin care a interzis practic serviciilor să facă interceptări în dosarele penale.

„Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare din legislaţia noastră, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege. O treime din infracţiunile pentru care noi am întocmit rechizitorii sunt de abuz în serviciu. Eu am studiat practica CCR din 2000 până în prezent. Niciodată CCR nu a interpretat un text din lege. Acesta este atributul unei instanţe de judecată. Orice încercare de a limita competenţele DNA ne îngrijorează dar nu cred că procurorii trebuie să fie îngrijoraţi ci cetăţenii. Sunt cazuri publice în care am arătat prejudicii enorme. Nu poti să vii să spui, ca funcţionar public, că nu ştii ce ai de făcut”, declara șefa DNA Laura Codruţa Kovesi în urmă cu două săptămâni.

La rândul său, preşedintele CCR, Augustin Zegrea, declara recent că prevederea din Codul Penal privind abuzul în serviciu poate da naştere la interpretări.

„Este destul de complicat, nu am luat o decizie, lucrurile sunt în studiu la Curte, avem şi un document întocmit de Comisia de la Veneţia pe această temă, reglementarea abuzului de putere, a abuzului în serviciu. În Europa mai sunt 12 ţări care sancţionează cu închisoarea abuzul în serviciu, restul nu sancţionează cu închisoarea”, spunea Zegrean într-o emisiune televizată.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.