Zero fonduri UE în octombrie

Absorbţie zero de fonduri europene în octombrie 2011. Plăţile intermediare realizate de Comisia Europeană au stagnat la 716 milioane de euro sau 3,7% din totalul fondurilor structurale puse la dispoziţia României pentru perioada 2007-2013.

Autorităţile au realizat, însă, plăţi de peste 100 de milioane de euro către beneficiari, astfel încât valoarea totală a acestora a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro.

Fondurile europene ar trebui să fie motorul economiei româneşti anul viitor, însă, pe moment, nu avem veşti prea bune de pe acest front.

În primele zece luni din acest an s-au făcut plăţi de numai 1,2 miliarde de euro către beneficiari, în condiţiile în care ţinta pe întreg anul este de trei miliarde de euro, arată datele Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale. Un singur program operaţional are şanse mari să-şi îndeplinească ţinta, cel de dezvoltare a resurselor umane. Pe alte programe importante, însă, absorbţia este mult în urmă. Programul operaţional regional, de exemplu, trebuia să facă plăţi de 1,3 miliarde de euro către beneficiari în acest an, dar a reuşit numai 390 de milioane de euro după primele 10 luni. În schimb, la nivelul absorbţiei efective de fonduri europene nu s-a înregistrat niciun progres în octombrie.

Avansurile şi plăţile intermediare eliberate de Comisia Europeană s-au menţinut la 716 milioane de euro sau numai 3,7% din totalul fondurilor structurale alocate României pentru perioada 2007-2013. Cu alte cuvinte, după aproape 5 ani în Uniunea Europeană, Comisia Europeană a plătit României doar a 27-a parte din suma pusă la dispoziţia ţării. Octombrie a fost prima lună în care Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale a publicat situaţia plăţilor intermediare realizate de Comisia Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.