Zgârie-norii: înălţime-record, dificultăţi majore

Considerat multă vreme, în secolul trecut, ca un vîrf imposibil de depăşit, Empire State Building, faimosul zgârie-nori de la New York, a trecut de mult în rândul „piticilor”. Din ce în ce mai înalte, clădirile care depăşesc 600 de metri se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. Această nouă „generaţie” de zgârie-nori, denumite în engleză „supertall”, din cauza taliei lor de „viespe”, implică o serie de dificultăţi. Tehnicile de construcţie, care s-au ameliorat considerabil, permit ridicarea mai rapidă a acestor clădiri care nu numai că zgârie norii, dar îi şi depăşesc. Apariţia lor dă naştere, însă, unei serii de riscuri noi şi dificil de rezolvat, pe care le analizează, într-un raport recent, compania Allianz Global Corporate&Specialty (AGCS). Filiala specializată a grupului Allianz este în temă, deoarece ea asigură unele din clădirile cele mai înalte din lume şi, în special, pe cea denumită Turnul Regatului, care este în construcţie la Djeddah (Arabia Saudită) şi va atinge înălţimea-record de 1001 m.

Secolul XXI pare a fi propice acestor clădiri, care sunt din ce în ce mai înalte, cum ar fi Burj Khalifa din Dubai, înaltă de 802 m. O înălţime care depăşeşte cu 302 m cel mai înalt edificiu precedent (din Taipei, capitala Taiwanului, şi care măsoară „numai” 501 m). În 2019, când turnul din Arabia Saudită va fi terminat, aceste două clădiri vor trece şi ele în rândul… piticilor. Primul zgârie-nori care depăşeşte înălţimea de 1 km, Turnul Regatului este de două ori mai înalt decât edificiul cel mai înalt de acum zece ani. Până în 2020, înălţimea medie totală a celor douăzeci de zgârie-nori cei mai înalţi din lume va fi de 600 m, ceea ce reprezintă de două ori înălţimea turnului Eiffel. Un miracol care se datoreşte noilor tehnologii şi materialelor de construcţie, dar şi unor metode de concepţie din ce în ce mai performante.

Cursa pentru primul loc în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori se deplasează spre estul globului. În ciuda incontestabilei dominaţii americane din secolul trecut, cea mai mare parte a proiectelor recente se des­făşoară în China, în Asia de sud-est şi în Orientul Mijlociu. Dubaiul este terenul pe care se construiesc acum 20% din cei 50 de zgârie-nori cei mai înalţi din lume. China numără actualmente 30 din cele mai înalte clădiri din lume, care sunt repartizate în 15 oraşe ale ţării. Experţii consideră că această expansiune va continua, fiind determinată de diferite motive specifice acestor zone geografice: creşterea demografică şi economică rapidă, de fenomenul urbanizării, de apetitul insaţiabil al promotorilor imobiliari, de costul mâinii de lucru mai redus decât în Occident…

Citiţi continuarea pe ziarul Bursa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.