Zi liberă pentru comunitatea maghiară

Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, decizia fiind luată în contextul în care miercuri se va vota moţiunea de cenzură iar PSD are nevoie de susţinerea Uniunii.

Senatorii au adoptat un raport favorabil, aducând proiectului iniţial un amendament potrivit căruia angajatorii pot acorda zi liberă la cerere pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

În urma unei discuţii pe care a avut-o cu Liviu Dragnea, Kelemen Hunor a declarat că majoritatea parlamentară trebuie să aibă posibilitatea şi dreptul de a schimba Guvernul.

„Moţiunea de cenzură este instrumentul majorităţii şi a parlamentarilor din orice grup de a controla, de a da jos guvernul. Eu cred că un principiu trebuie să fie clar pentru toată lumea: cei care au fost votaţi şi deţin majoritatea trebuie să aibă şi posibilitatea şi dreptul de a schimba miniştrii, inclusiv premierul dacă doresc. Ei acest lucru fac, ar fi fost bine să facă fără scandal, fără acest circ, dar rolul şi principiul trebuie ă funcţioneze, indiferent cine asigură majoritatea”, a spus Hunor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.