Zidul Berlinului după 20 de ani

Consemnând şi reînceputul unei noi istorii europene, de după reunificarea Germaniei. O istorie europeană din care şi noi, România, facem astăzi parte. Festivităţile de la Berlin au fost şi sunt larg mediatizate de televiziunile din diverse ţări. Mai puţin cele româneşti. Preocupate intens de campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi formarea unui nou guvern. Inutil, altminteri, şi fără nici o tangenţă cu realitatea imediată. Băsescu cu ale lui, noi cu ale noastre, Europa face şi ea ce vrea. Imaginile transmise de Euronews, CNN, BBC sau France 2 au fost sugestive, ca şi emisiunile dedicate acestei importante pagini din istoria modernă a Germaniei. Am fost obligaţi iar să fugim din imediatul nostru cotidian şi să apelăm la propria memorie. 20 de ani de când a început prăbuşirea sistemului comunist din Europa. Trecerea de la “dictatura proletariatului” şi a “partidului unic” la democraţie, pluralism politic şi tot ce înseamnă libertate. A cuvântului, a convingerilor religioase, a circulaţiei oamenilor şi ideilor. Destrămarea”lagărului comunist” din Europa a permis şi României, şi românilor să caşte gura la alte minunăţii decât cele impuse de PCR. Acum fiecare poate alege ce program tv doreşte, după cheful lui şi după starea fiecăruia dintre noi. Să zicem. Dacă ne uităm la PRO TV şi-l urmărim pe Andi Moisescu, în “Apropo”-ul lui vioi şi viril, asta se datorează şi căderii Zidului Berlinului.

 

Revoluţia bolşevică din Rusia, începută în 7 noiembrie 1917, a creat primul zid din Europa. Despărţind, pentru prima dată în istorie, prin victoria proletariatului, lumea rusă de restul lumii. Ce a urmat, ştim bine. Decenii de nenorociri, crimele fascismului şi comunismului deopotrivă, polarizarea omenirii între cele două sisteme. Zidul de beton înălţat în 1961 de autorităţile comuniste germane a fost decenii în şir simbolul fricii şi al dictaturii. Un zid de beton, aşa cum “Cortina de Fier”, mult mai complexă, a divizat nu doar Germania ocupată după război, ci întreaga Europă. Zidul ce a despărţit locuitorii Berlinului de restul lumii a căzut pe neaşteptate, în 1989, chiar dacă a fost mult aşteptat. Un moment simbolic, ce a lăsat, peste lacrimile trecutului, speranţa unui viitor, pe care, iată, cu bune şi rele deopotrivă, l-am trăit cu toţii. “Nu voi să ştiu de Evropa dumitale!”, clama mai acum un veac Caţavencu. Timpurile s-au schimbat. Dovadă că şi programele tv sunt atât de diverse. Cui nu-i place, chiar poate să şi închidă televizorul şi să bea o bere. Se găseşte din belşug.