Zilele Culturii Române 2014 în jurul Mării Egee: Izmir-Canakkale-Salonic-Edirne

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir de la Istanbul desfăşoară în perioada 20 noiembrie – 3 decembrie un program de mare anvergură sub egida Zilelor Culturii Române şi dedicat Zilei Naţionale. Proiectul, organizat în premieră de ICR Istanbul, este conceput în acest an pentru a promova valorile culturale româneşti în zona egeeană, zonă cu puternice influenţe culturale şi istorice comune şi se va derula în 4 oraşe, timp de 2 săptămâni, cuprinzând 20 de evenimente.

Evenimentele vor debuta la Izmir pe 20 noiembrie, cel mai important oraş de pe coasta turcească a Egeei, şi continuă la Çanakkale, important centru universitar. Caravana culturală va trece apoi în Grecia, oferind şi publicului din Salonic, cel mai important centru cultural şi universitar din nordul Greciei, posibilitatea întâlnirii cu artiştii români. Ultima parte a proiectului se va desfăşura la Edirne, oraş mai puţin familiarizat cu proiectele ICR Istanbul în trecut. Anul 2014 a marcat o premieră în istoria ICR Istanbul deoarece pentru prima dată de la înfiinţarea institutului sunt organizate evenimente dincolo de graniţele ţării de reşedinţă, extinzându-şi activitatea la Salonic.

Din programul cultural al Zilelor Culturii Române vor face parte piese de teatru, proiecţii de scurtmetraje româneşti din ultimul an, întâlniri cu studenţii şi profesorii universităţilor locale, master class-uri oferite de artiştii români, întâlniri cu publicul şi cu artişti locali, expoziţia foto-documentară Adakale Is Alive!, concerte ale trupei de electro world music Cobzality, precum şi recitalul excepţional al sopranei Otilia Rădulescu Ipek de la Opera de Stat din Istanbul.

Trupa Cobzality

Trupa de teatru Doi dintre noi, formată din actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, va oferi publicului prezent spectacolele Doi dintre noi şi Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Trupa este cunoscută publicului turc după participarea din anii trecuţi la festivaluri internaţionale de teatru din Turcia, la Trabzon, Adana şi Antalya. Cei doi actori ai trupei sunt astfel familiarizaţi cu specificul şi preferinţele spectatorilor locali, astfel încât este de aşteptat ca interacţiunea să fie la cote dintre cele mai înalte.

Spectacolul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, creat pe structura basmului românesc, spune o poveste actuală despre călătoria în care Făt-Frumos-ul din noi porneşte căutându-se pe sine, urmându-şi menirea, dăruindu-se vieţii spre bucuria lumii. Un drum plin de obstacolele vieţii, cu căderi şi ridicări, cu ocolişuri şi cu lupte, cu ispitiri şi ne-renunţări. Călătoria aceasta care, în realitate, are loc în noi înşine – este o înşiruire de evenimente minunate. Este un spectacol care vorbeşte despre viaţă şi despre alegerile care ne definesc fiinţa şi libertatea. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte este Basmul Fiinţei, este basmul devenirii omului. În cadrul Zilelor Culturii Române va fi prezentat la Izmir şi Canakkale.

Otilia Rădulescu Ipek

Doi dintre noi este o poveste ce depăşeşte graniţele culturale sau lingvistice, combinând mişcare scenică, muzică şi imagini. Combinaţia perfectă dintre dans şi teatru conduce spectatorul către o lume a visării. Doi dintre noi este despre viaţă, pur şi simplu. O poveste de dragoste clasică, plină de sensibilitate şi expresivitate. Gesturi pur umane unesc simţurile şi arta şi energia muzicală de la Vivaldi şi Pierro dela Francesca şi până la modul de viaţă contemporan. O piesă despre bărbat şi femeie, despre condiţia umană în lume, despre viaţă, pe cât de simplă, pe atât de puternică, modernă şi clasică în acelaşi timp. În cadrul Zilelor Culturii Române va fi prezentat la Izmir, Salonic şi Edirne.

Trupa Cobzality – un proiect cu suflet românesc – are în componenţă doi dintre percuţioniştii de marcă a trupei Sistem, Florin Romaşcu şi Robert Magheţi, cărora li s-au alăturat Bianca Purcărea, Cristian Moroianu şi Dorin Cuibariu. Cobzality îşi propune să pună în valoare toate instrumentele tradiţionale româneşti, printre care buciumul, naiul, cavalul sau cobza – instrument ce a inspirat denumirea trupei. Muzica tradiţională românească este reinterpretată într-un context actual, cu o sonoritate contemporană. În timpul Zilelor Culturii Române vor concerta la Izmir şi Canakkale.

Calea Dunării

Expoziţia Adakale is Alive! este o iniţiativă a ICR Istanbul în colaborare cu fotojurnalistul Bogdan Cristel şi cu Comunitatea Insularilor Adakale din Istanbul şi a fost creată special pentru Zilele Culturii Române 2014 şi va fi prezentată în toate cele patru oraşe. Expoziţia documentară este compusă din materiale de arhivă aparţinând membrilor comunităţii Adakale din Turcia şi din fotografii recente ale acestora realizate de Bogdan Cristel. Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, Bogdan Cristel este fotograf profesionist din 1992, lucrând de peste 20 de ani la Agenţia internaţională de presă Reuters. Comunitatea Insularilor Adakale este compusă din familiile ce au decis să se stabilească în Turcia în urma scufundării insulei în vederea construirii barajului hidrocentralei Porţile de Fier. Membrii comunităţii au primit cu emoţie şi entuziasm propunerea de colaborare din partea ICR Istanbul, punând la dispoziţia fotografului Bogdan Cristel numeroase fotografii de arhivă şi obiecte aduse de pe insula dunăreană şi depănând amintiri din trecutul comunităţii turce a insulei.

Otilia Rădulescu Ipek, prim-solistă a Operei de Stat din Istanbul, este născută la Piteşti, România, şi a urmat cursurile Conservatorului de Stat al Universităţii Istanbul. Începând cu anul 2001 a devenit solistă a Operei de Stat, după ce în anul 2000 a câştigat Premiul Concursului Internaţional de Canto Leyla Gencer. A oferit recitaluri în România, Germania, Grecia, Belgia, Estonia, Lituania, Letonia şi Slovenia, fiind acompaniată de cele mai prestigioase orchestre din Turcia. Pentru recitalul oferit cu ocazia Zilelor Culturii Române soprana va fi acompaniată la pian de către Terane Abbaszade, de asemenea de la Opera de Stat din Istanbul.

ICR Istanbul, cu sprijinul Asociaţiei Secvenţe, propune publicului Zilelor Culturii Române selecţia de scurtmetraje româneşti Romanian Short Waves 2014, un program care urmăreşte promovarea filmelor independente şi a celor de şcoală şi este susţinut de Asociaţia Secvenţe înca din anul 2008. Programul este prezentat în fiecare an la Festivalul de Film de la Cannes. Selecţia cuprinde 154 de minute de scurtmetraje româneşti din ultimul an, printre care: 12 Minute, regia Nicolae Constantin Tănase, Brigada Neagră, regia Andrei-Nicolae Teodorescu, Cadoul, regia Dumitru Grosei, Calea Dunării, regia Sabin Dorohoi, Catafalce, regia Radu Constantin Vasile, Jurnal#2, regia Adina Pintile, Rio 2016, regia Bianca Rotaru, Sthorzina, regia Radu Mihai, Tuns, ras şi frezat, regia Bogdan Mureşanu. Regizorul Dumitru Grosei va fi prezent la Salonic unde va răspunde întrebărilor publicului.

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul a colaborat cu instituţii publice şi de învăţământ prestigioase din oraşele ce vor găzdui evenimentele: Consulatul General al României la Izmir, Universitatea Economică Izmir, Primăria Metropolitană Izmir, Direcţia Teatrelor de Stat din Turcia, Universitatea 18 Martie Çanakkale, Primăria Çanakkale, Primăria Salonic, Consulatul General al României la Salonic, Consulatul General al Turciei la Salonic, Consulatul Onorific al României la Edirne şi Primăria Edirne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.