Ziua de 29 februarie, cadoul Papei Grigore al 13-lea

Calendarul Papei Grigore al 13-lea (1572-1585; al 226- lea Papă al Bisericii Catolice), în vigoare în majoritatea ţărilor lumii, este singurul sistem ciclic ajustabil de măsurare a timpului creat până azi, lui datorându-şi existenţa ziua de 29 februarie. Pentru o rotaţie completă în jurul Soarelui, Pământul are nevoie în medie de 365,2424 de zile, adică cu 5 ore, 49 de minute şi 3 secunde mai mult decât durata unui an calendaristic normal. Cele 365,2424 zile sunt numite de astronomi an tropic. Văzută de pe Pământ, aceasta este perioada de care are nevoie Soarele pentru a ajunge din nou la punctul de începere a primăverii, şi anume la ziua echinocţiului de primăvară. Pentru aceasta este însă nevoie ca anul calendaristic normal să fie adaptat la acest an tropic.

Ziarul german „Berliner Morgenpost” arăta că faptul nu este însă deloc simplu şi a dat mari bătăi de cap savanţilor încă din vremurile îndepărtate. În primul rând, numărul de zile ale unui an tropic nu este unul întreg, din el mai rămânând un rest. În al doilea rând, acest rest nu reprezintă fracţiunea unei zile, cu numitor mic, aşa cum ar fi, de pildă, un sfert ori o jumătate de zi. Dat fiind că sfertul respectiv este egal cu aproximativ un sfert de zi, este aşteptat din punct de vedere logic ca, după o perioadă de trei ani, cu 365 de zile fiecare, să urmeze un an cu 366 de zile, acest fapt pentru a evita o deplasare în timp lentă, dar vizibilă, a anotimpurilor.

Înainte ca Iuliu Cezar (n.circa 100 î.Hr.- m.44 î.Hr.) să ajungă la putere, calendarul roman se orienta în primul rând după Lună. Cele 12 luni, de la Lună nouă la Lună nouă, dădeau un total de 354 de zile, cu 11 zile mai puţin ca anul solar. Pentru a nu pierde legătura cu anotimpurile, din doi în doi ani se introducea o lună suplimentară cu 22 de zile, iar la fiecare patru ani una cu 23 de zile. Iuliu Cezar a pus capăt acestui sistem calendaristic foarte complicat. În anul 46 î.Hr., el a introdus o reformă a calendarului cu ajutorul matematicianului egiptean Sosigenes. Potrivit noului sistem de calcul, anul trebuia să începă la 1 ianuarie. În al doilea rând, pe întregul teritoriu al Imperiului Roman urma să fie valabil doar anul solar egiptean cu 365 de zile, iar în al treilea rând, la fiecare patru ani, trebuia introdusă o zi suplimentară. Cu cele 365,25 de zile ale sale, calendarul iulian, numit astfel după iniţiatorul său, era mai bine adaptat la anul tropic decât vechiul calendar roman, însă încă nu era destul de precis. După 128 de ani se ajungea la o zi în plus, iar după 1.283 de ani la zece zile în plus.

Însă Papa Grigore al XIII-lea a reuşit, în sfârşit, să pună capăt acestei situaţii. După consultări care au durat şase ani, perioadă în care s-au pus bazele teologice şi astronomice ale „noului” calendar, Papa a ordonat printr-o bulă emisă la 24 februarie 1582 ca zilei de joi, 4 octombrie a aceluiaşi an, să-i urmeze ziua de vineri 15 octombrie. În acest fel, eroarea de 10 zile care provenea de pe timpul conciliului de la Niceea (convocat de împăratul Constantin cel Mare, în 325 d.Hr.; azi localitatea se cheamă Iznik şi se află în Turcia) a putut fi corectată. Mai mult, toţi anii care se împart la patru trebuiau să fie ani bisecţi, cu excepţia acelor ani multipli ai lui 100, care nu se împart exact la 400. Prin urmare, anii 1700, 1800 şi 1900 au fost ani regulari, cu 365 de zile, în timp ce anii 1600, 2000 sau 2400 sunt ani bisecţi. Prin luarea în considerare a acestor noi reguli mai precise de corecţie, anul civil a ajuns să dureze 364,2424 de zile, adică 365 de zile, 49 de minute şi 12 secunde, cu nouă secunde în plus faţă de anul tropic.

Calendarul gregorian a fost realizat de la început astfel încât să permită pe viitor corecţiile necesare. În consecinţă, în pofida vechimii sale multiseculare, calendarul nostru actual este unul de perspectivă. Cu toate astea, a trebuit să treacă trei secole până când el a fost acceptat, calendarul reprezentând, de altfel, singurul sistem ciclic ajustabil ca calcul al timpului pe care l-a creat omenirea până astăzi.

În fine, să notăm că, de-a lungul timpului, au apărut diverse obiceiuri legate de ziua de 29 februarie. În Franţa, doar în această zi, adică o dată la patru ani, apare un jurnal, „La Bougie du Sapeur”, scos de vicontele Jean d`Indy. Numele lui vine de la cel al unui soldat inventat în secolul al 19-lea şi e scris cu umor specific Hexagonului. În Irlanda, în această zi, femeile cer bărbaţii în căsătorie. Este vorba de un obicei vechi de câteva sute de ani, probabil în secolele V-XII, după cum scrie ziarul „The Telegraph”. De notat că dacă bărbaţii refuzau cererea pretendentelor, trebuiau să le ofere 12 perechi de mănuşi, câte una pentru fiecare lună pentru ca ele să-şi ascundă mâna fără verighetă. Tradiţia s-a extins şi în Marea Britanie, iar Scoţia a adoptat o legislaţie restrictivă în secolul XII. În fine, în SUA, oraşul Anthony s-a autoproclamat capitala mondială a anului bisect şi a celor născuţi pe 29 februarie. Ziarul „Ouest France” scrie că, timp de mai multe zile, la finele lunii februarie, la acest festival vin persoane din lumea întreagă. „Ideea organizării lui a venit de la doi locuitori ai oraşului care voiau o zi specială pentru aniversarea naşterii lor – 29 februarie”, precizează cotidianul „Liberation”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.