Iată ca Adevărul poate atenta la independenţa unor state.
Săptămâna trecută, deputatul ucrainean Alexei Logvinenco a estimat într-un discurs rostit în Rada de la Kiev: „Decretul preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, care a recunoscut Moldova ca parte a României, aşa cum a fost până în 1941, este un atentat la independenţa Ucrainei”. Deci, în optica istoricului de la Kiev (doldora de enormităţi ca şi manualul de Istorie a Ucrainei), minciuna trebuie apărată aşa cum îţi aperi patria.
Şi dacă, în cazul lui, minciuna face parte din patriotism – statul ucrainean şi-a înglobat în teritoriul său mai multe pământuri străine –, rămâi total nedumerit de atitudinea politicienilor noştri, care cred şi ei că Adevărul ar trebui tăinuit în continuare „în numele păcii civice” (cam aşa şi-au formulat concluziile şi cei trei lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană, după apariţia deciziei anticonstituţionale a Curţii Constituţionale) şi că Decretul lui Ghimpu a fost „precoce”, uitând că, dintotdeauna, pentru oamenii de curaj: Momentul aste Acum, iar Istoria se cheamă Azi.
Partidul Social-Democrat a fost şi mai categoric: acesta a făcut câteva demersuri la Consiliul Municipal Chişinău să demonteze Piatra comemorativă în memoria victimelor regimului totalitar comunist din Piaţa Marii Adunări Naţionale, numită de liderii lui „piatra ruşinii”, aceştia ameninţând că în caz contrar vor aduce chiar ei o macara ca s-o scoată din centrul Chișinăului.
Pentru rusul Victor Şelin, liderul acestui partid, piatra stă ca un spin în inima capitalei, or, tocmai părinţii săi au fost cei care ne-au eliberat pe noi, românii, cu pistolul în mână de ceilalți români în 1940.
Şi ca el sunt mulţi.
Gheorghi Kutârkin, tatăl unui alt social-democrat, ex-ministrul Vladislav Kutârkin, fost şef al secţiei raionale Călăraşi a NKVD-ului, a împuşcat cu mâna lui sute de basarabeni – preoţi, pedagogi, ţărani – în iulie 1941 (despre acest lucru a scris „Literatura şi Arta”).
Fiul acestuia mai crede că tatăl lui ne-a eliberat şi pentru el e o ofensă faptul că copiii şi nepoţii acelor masacraţi în pădurile de lângă Păuleşti – preotul Istrati Chiriţă, ţăranii Gheorghe Lozovanu, Ionel Lozovanu, Vasile Luca, Alexandru Matei, Vasile Pituşcan, Toader Toderaşcu, Ion Timofei şi alţii – nu-i sunt suficient de recunoscători părintelui său.
Iar piatra comemorativă din centrul capitalei este nu doar un monument al memoriei, ci şi un simbol al demnităţii noastre.
Aceasta ar urma să fie protejată aşa cum a fost străjuit de gărzi populare, înainte de 20 aprilie 1990, aproape un an de zile, tricolorul arborat lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, ca un atribut al libertăţii pe care ne-o visam atunci cu toţii.
Tot săptămâna trecută, urmând exemplul omologului său moldovean, Mihail Saakaşvili, preşedintele Georgiei, a instituit printr-un decret prezidenţial Ziua Ocupaţiei Sovietice.
Curtea Constituţională a Georgiei l-a găsit perfect constituţional.
Probabil, membrii Curţii Constituţionale de la noi n-ar fi trebuit să se ducă pentru „schimb de experienţă” la Bacu, cum au făcut-o a doua zi după ce au emis decizia lor rușinoasă, ci la Tbilisi, unde, în Muzeul Ocupaţiei Sovietice, care funcţionează acolo din 2006, i-ar fi bântuit, poate, şi unele remușcări.
Am recitit de mai multe ori argumentele membrilor Curţii Constituţionale , apărute în sfârşit în Monitorul Oficial, şi am rămas mască: membrii Curţii afirmă că „preşedintele este în drept să instituie prin decretele sale doar sărbători profesionale”, iar Ziua Ocupaţiei Sovietice nu şi-ar avea locul între ele, motivându-se că ocupantul nu ar fi „o profesie” (s-o spună lui mutu!), ca la 28 iunie acesta să-şi poată „serba” ziua.
Dar membrii Curţii, care prin decizia lor din 22 ianuarie 1996 recunosc drept constituţionale decretele preşedintelui de atunci cu privire la instituirea sărbătorilor profesionale ale grănicerilor, lucrătorului bancar, inventatorului şi inovatorului, financiarului şi angajaţilor serviciului vamal, cred că şi aici cineva ar trebui să serbeze în fiecare an la 28 iunie.
Dar cum să-ţi „serbezi” durerea?!
Cum să-ţi „serbezi” nelibertatea?!
Bietul Caragiale, unde e, să vă vadă?!
O Curte Constituţională care a declarat neconstituţional Adevărul e una care s-a sinucis.
În acest context aşteptăm de la preşedintele interimar Mihai Ghimpu să se conformeze deciziei Curţii Constituţionale a PCRM (partidul comuniștilor din Republica Moldova) şi să-şi anuleze decretul, şi – cu același pix – în aceeaşi clipă să semneze un altul cu acelaşi conţinut, doar cu niște redactări de stil, cele care l-au preocupat cel mai mult pe „lingvistul”, devenit şi „istoric”, D. Pulbere, preşedintele Curţii Constituţionale. Decretul urmează să conţină doar două fraze:
1) A declara ziua de 28 iunie Zi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist de ocupaţie;
2) Guvernul Federaţiei Ruse să-şi îndeplinească obligațiunile luate la Summitul de la Istanbul de retragere a trupelor sale pe teritoriul Republicii Moldova.
Atât.
În rest, să lăsăm istoria să-şi facă lucrul său.
Iar Curtea Constituţională n-are decât să o scoată în afara legii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.