„Ziua Porților Deschise” la stația de metrou Laminorului

Duminică, 2 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Metrorex organizează „Ziua Porților Deschise” la stația de metrou Laminorului. Stațiile Străulești și Laminorului sunt elemente componente ale Secțiunii Parc Bazilescu- Străulești, ce face parte din Magistrala 4 de metrou, inclusă în investiția „Racorduri la Rețeaua de Metrou Tronsonul I Sălăjan – Linia de Centură și Tronsonul II Gara de Nord – Basarab – Laromet”.

Amplasată în cartierul bucureștean Străulești, staţia Laminorului se află la intersecţia străzii cu același nume şi bulevardul Bucureştii Noi, într-o zonă cu un potenţial ridicat de dezvoltare. Stația este prevăzută cu patru accesuri dotate cu scări fixe și escalatoare. În vederea accesibilizării stației pentru persoanele cu dizabilități, la două dintre cele patru accesuri sunt prevăzute, la fiecare capăt al stației, lifturi interioare şi exterioare cu închidere perimetrală din sticlă transparentă, duplex. De asemenea, întregul traseu pietonal este prevăzut cu benzi de orientare a persoanelor cu dizabilități de vedere.
Finisajele staţiei Laminorului, moderne şi rezistente, au fost alese în funcţie de cerinţele privind securitatea la incendiu, corespunzând normativelor în vigoare.

În spaţiile publice ale stației, pardoselile au fost realizate din piatră naturală (granit), iar pereţii au fost finisaţi cu tablă emailată vitrifiată, în culori pastelate (lila, verde, alb).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.