Ziua Porţilor Deschise la Topoloveni

Fabrica de conserve legume, fructe și semipreparate MGC Topoloveni, în parteneriat cu Primăria Orașului Topoloveni, sărbătoreşte “Ziua Porților Deschise”.

În anul 2002, MGC Topoloveni a achiziționat fabrica de conserve înființată la 1901 la Topoloveni şi, în urma unui amplu proces de investiţii, a reuşit ca, la începutul anului 2016 să poziţioneze fabrica în topul producătorilor de alimente din România.

Astăzi, cei peste 250 de angajaţi ai companiei produc anual peste 7500 de tone de alimente în peste 200 de sortimente, zacusca aducându-le poziţia de lider de piaţă în valoare şi volum, conform GFK.

Cei peste 10 ani de investiții în retehnologizarea fabricii – de la maşina de gătit iahnie, la cuptoarele pentru sarmale şi la linia de copt vinete şi ardei pentru zacuscă direct pe flacără – sunt garanția că mâncarea este gătită tradiţional la MGC Topoloveni, dar în cantităţi mari.

În acest moment, MGC Topoloveni produce în patru secții – secția de legume, fructe şi mâncăruri; secția de semipreparate congelate; secția de sosuri; secția de specialităţi din carne – sub mai multe branduri: Bunătăţi de Topoloveni, Grădina Mariei, A la carte collection, Quali (HoReCa), Beyroutee şi Tabakta (pentru pieţele internaţionale).

Pentru a marca sezonul de „pus pentru iarnă” (prepararea zacuştii, murăturilor şi dulceţurilor) – tradiţie veche românească, aşteptată anual şi respectată cu stricteţe la Topoloveni, MGC Topoloveni organizează marţi, pe 3 octombrie 2017, un eveniment în care îşi deschide porţile fabricilor, ca să se mândrească în faţa tuturor cu mâncăruri pregătite („bunătate curată”, cum le numesc bucătarii de la Topoloveni) şi va întinde apoi masa cu bunătăţi pentru localnici, colegi şi oficialităţi, pe fundalul unui moment artistic cu muzică şi dansuri populare.

În cadrul evenimentului, invitaţii vor putea admira şi expoziţia de tehnologie veche, folosită în trecut în prepararea conservelor de Topoloveni.

La evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria oraşului Topoloveni au fost invitaţi şi sunt aşteptaţi ministrul Agriculturii, Petre Daea, împreună cu alţi membri ai guvernului, autorităţi centrale şi locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.